Integrarea copiilor cu nevoi speciale la grădiniță

Sau de ce Olga nu merge la grădiniţă

În vederea asigurării integrării cu şanse egale în viaţa socială, copiii cu handicap beneficiază de următoarele drepturi:

A) acces liber şi egal în orice instituţie de învăţământ obişnuit, în raport cu restantul funcţional şi potenţialul recuperator, cu respectarea prevederilor legislaţiei în domeniul învăţământului (extras din Legea 519 din 12 iulie 2002, art. 18).

Fiica noastră are acum patru ani şi jumătate şi un diagnostic: întârziere în dezvoltare la nivel psiho-motor din cauze genetice, momentan nedepistate. Inevitabil, suntem deseori întrebaţi de ce nu merge încă la grădiniţă. Glumind, aş răspunde: asta am vrea şi noi să ştim, că doar avem o lege. Dar, lăsând gluma (amara) la o parte, aş spune că Olga nu merge la grădiniţă pentru că merge la un centru pentru copii cu nevoi speciale.

Prejudecăți și birocrație

În ultimii ani cercul nostru de prieteni s-a lărgit odată ce am început să cunoaştem multe familii care se confruntă cu aceleași probleme ca noi. I-am văzut și pe ceilalți luptându-se în tot acest timp cu multe prejudecăţi, cu multă birocraţie, cu multe nedreptăţi atunci când au încercat să îşi înscrie copilul cu nevoi speciale într-o instituţie de învăţământ de masă.

Aceşti copii, ca şi Olga, au într-adevăr nevoi speciale atunci când vine vorba de comunicare, de autonomie sau de participarea la activităţile de grup. Sunt copilaşi care necesită mult mai multă atenţie din partea supraveghetorilor şi în acelaşi timp au nevoie de abordări puţin diferite faţă de un copil sănătos. Tocmai de aceea, copiii cu probleme grave merg la grădiniţă însoţiţi de terapeutul lor sau de unul dintre părinţi. Rolul acestora este de a fi acolo minut de minut, alături de copil şi de a-l ajuta să facă lucrurile pe care ceilalţi copii le fac, de a-i înlesni comunicarea cu colegii de clasă şi, în felul acesta, de a uşura munca educatoarei.

Copilaşii cu probleme mai puţin grave pot merge singuri la grădiniţă. Terapeuţii recomandă întotdeauna încadrarea lor într-un grup de copii sănătoşi, pentru că doar în acest fel vor putea face progrese şi se vor pregăti pentru viaţa socială. Copiii cu dizabilităţi învaţă astfel cum să se poarte, cum să reacţioneze şi cum să relaţioneze social, exact în acelaşi mod în care învaţă şi un copil normal: experimentând şi repetând, uneori greşind, până găsesc formula potrivită.

Moș Crăciun vine și la copiii cu nevoi speciale

Din nefericire însă, integrarea acestor copii într-o grădiniţă de masă se face foarte greu, mulţi dintre părinţi renunţând la această luptă istovitoare şi energofagă, preferând să îşi păstreze resursele de calm şi bună dispoziţie, precum şi pe cele financiare, pentru scopuri mult mai bune: intervenţii terapeutice benefice pentru copilul lor.

Între noi fie vorba, de ce ar sta un părinte să explice zile la rând unei educatoare „cu experienţă în lucrul cu cei mici” ca un copil ca al său nu „o să îi strice clasa” abia intrată în nu ştiu ce ritm! Sau să o asigure că ceilalţi copii din clasă nu vor fi agresaţi fizic, pentru că nu, nu toate dizabilităţile sunt la fel şi pentru că, cu puţină atenţie, orice astfel de episod poate fi prevenit, întocmai ca şi în cazul copiilor sănătoşi. Sau prin ce cadou magic poţi convinge o astfel de persoană că performanţa în cadrul serbărilor e o prostie în general, iar în particular că Moş Crăciun vine chiar şi la copiii cu nevoi speciale. Sau mai ales la copiii cu nevoi speciale!

Iar dacă totuşi trec peste aceste bariere, părinţii se pot lovi de reticența celorlalţi părinţi din clasă, acesta fiind cel mai des motiv invocat de conducerile grădiniţelor atunci când te roagă politicos să îţi treci copilul pe medicaţie sau să îl muţi în altă parte: „Ştiţi, ceilalţi părinţi spun că…”

Copiii sănătoși trebuie să învețe să relaționeze cu persoane diferite

Cu sinceritate vă mărturisesc că este o luptă grea, un moment urât în plus adăugat deseori din comoditate pe sufletul părinţilor copiilor cu dizabilităţi. Iar din tot ceea ce am văzut în ultimii ani, teama că prezenţa unui copil special în mijlocul copilaşilor sănătoşi le va face rău acestora din urmă este nejustificată. Ba dimpotrivă! Copiii sănătoşi au nevoie de o astfel de expunere, trebuie şi ei, la rândul lor, să înveţe cum să relaţioneze cu persoane diferite de ei: mai graşi, mai cu ochelari, mai coloraţi sau mai decoloraţi decât ei, mai sănătoşi sau mai bolnavi. Pentru că doar aşa poate funcţiona o comunitate cu adevărat. Şi pentru că vor călători mult mai mult decât noi, cu siguranţă. Iar în lumea largă astfel de discriminări nu sunt uşor trecute cu vederea.

Un alt motiv foarte important pentru care mulţi copii cu dizabilităţi nu merg în grădiniţe şi şcoli normale este lipsa minimă de pregătire a cadrelor didactice în acest sens. Profesorii nu ştiu cum să relaţioneze cu un copil cu nevoi speciale, fie ele psihice sau fizice. Iar aici ajungem din nou la probleme ce ţin de Ministerul Învăţământului și de legislația în vigoare, şi deschidem Cutia Pandorei. Puţinele cadre didactice care acceptă deschis un astfel de copil la clasă o fac din dedicaţie, și tot prin dedicație au învăţat, prin demersuri proprii, cum să aibă grijă de copilul cu handicap.

Aşa încât, dacă nu veţi vedea mulţi copilaşi de acest fel la grădiniţa sau şcoala pe care o urmează copiii voștri, nu înseamnă că aceşti copii nu există, ci doar că ei nu sunt primiți în aceleași locuri unde merg și copiii voștri.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație