Când afli că propriul tău copil are o dizabilitate, e posibil să fii copleşit din punct de vedere emoţional. Trebuie să găseşti, însă, câteva modalităţi eficiente de a gestiona mixul de sentimente.
Sentimentele tale – la ce să te aştepţi
Fiecare părinte este diferit, însă după diagnosticarea unei dizabilităţi, este comun pentru toţi părinţii să simtă:
- confuzie şi copleşire;
- şoc;
- amorţeală;
- negare.
Este normal să experimentaţi un spectru larg de emoţii. Că părinţi, pe măsură ce vă obişnuiţi cu situaţia, e posibil să fiţi foarte trişti, mai ales atunci când vă veţi gândi la aşteptările şi visurile pe care le aveaţi pentru copiii voştri. E posibil să vă învinuiţi, fie pe voi înşivă, fie pe cei apropiaţi vouă, iar cu timpul să vă cuprindă frica de viitor.
Părinţii se pot simţi confuzi şi bombardați cu prea multă informaţie, uneori cu sfaturi contradictorii şi presiuni de a lua diverse decizii.
Sentimentele părinţilor pot fi influenţate de modul în care situaţia copilului lor le afectează diverse aspecte ale vieţii – poate avea un impact asupra serviciului, vieţii sociale sau chiar şi asupra timpului alocat pasiunilor lor.
Când părinţii primesc un diagnostic final în legătură cu situaţia copilului lor, mulţi se simt uşuraţi, întrucât pot să facă pasul următor şi să găsească ajutor. Această uşurare poate proveni din certitudinea că dacă o afecţiune este diagnosticată din timp, ajutorul poate fi mult mai la îndemână.
Nu există sentimente corecte şi incorecte în această situaţie. Nu îţi poţi suprima emoţiile şi nici nu ar trebui să încerci acest lucru. Gestionarea propriilor tale sentimente face parte din procesul de acceptare a diagnosticului şi a continuării vieţii.
Relaţii diferite, sentimente diferite
Fraţi
Modul în care fraţii copiilor cu dizabilităţi se vor simţi depinde de:
- câţi ani au;
- cum rezistă părinţii lor;
- cum este perceput fratele cu dizabilităţi în familie şi între prieteni;
- cât sprijin primesc;
- măsura în care înţeleg ce presupune dizabilitatea în cauză.
Bunici, rude şi prieteni
Familia extinsă şi prietenii pot fi de asemenea afectaţi de diagnostic şi să simtă o serie de emoţii similare cu cele ale părinţilor.
Sfaturi pentru a face faţă sentimentelor
- Acceptă-ţi sentimentele, oricare ar fi acestea, nu le îndepărta şi nu le nega. A-ţi recunoaşte emoţiile este un lucru sănătos.
- Acordă-ţi timp. Sentimentele negative nu vor rămâne pentru totdeauna, dar pot reveni din când în când – spre exemplu, de ziua copilului, când altcineva din familie are un copil, cu ocazia unei nunţi sau absolviri, când copilul începe să meargă la şcoală etc. Cu timpul vei deveni mai stăpân pe sentimentele care te încearcă.
- Ai grijă de tine şi de sănătatea ta.
- Strânge informaţii corecte despre diagnosticul copilului tău. Cu cât ai mai multe informaţii, cu atât vei avea mai puţine griji şi semne de întrebare.
- Atunci când eşti în stare, discută cu oamenii apropiaţi ţie, mai ales cu partenerul tău. Încearcă să accepţi că e posibil să aibă sentimente complet diferite de ale tale.
- Căută să cunoşti alţi părinţi ai căror copii au aceeaşi dizabilitate.
- Încearcă să eviţi să îţi compari copilul cu alţii. Fiecare copil este unic în felul lui.
- Căută să găseşti ajutor profesionist.
- Menţine rutina familială pe cât posibil la fel ca înainte.
- Sărbătoreşte succesele din familia voastră, atât pe ale tale, cât şi pe cele ale copilului tău, şi concentrează-te asupra aspectelor pozitive din evoluţia lui. Copilul tău e posibil să se dezvolte altfel decât alţi copii, însă îşi va atinge propriile scopuri şi obiective pe parcurs. Vor fi numeroase motive să fii optimist.
- Ia-ţi timp să te bucuri de copilul tău fără a te gândi la dizabilitatea lui. Cu timpul, vei deveni as la acest capitol.
