Scrisoare către proaspăta mămică a unui copil cu nevoi speciale

scrisoare-pentru-mama-unui-copil-cu-nevoi-speciale-totul-despre-mame

Rânduri către o mămică ce tocmai a aflat că puiul său are nevoi speciale

Sunt Ruxandra şi sunt mama unei fetiţe cu nevoi speciale. Sunt Ruxandra şi am multe prietene care au devenit, la rândul lor, mamele unor copii cu dizabilităţi. Nu ştiu de ce se întâmplă lucrurile astea şi nici nu am descoperit terapia – minune care să ne transpună în „Sunetul muzicii” în fiecare zi. Am scris însă scrisoarea asta pentru tine, proaspătă mămica a unui copil diagnosticat cu nevoi speciale. O scrisoare pe care mi-aş fi dorit să mi-o trimită şi mie cineva, în urmă cu şapte ani.

Draga mea,

Am reuşit să îmi fac curaj abia acum să îţi scriu şi te rog, dacă poţi, să mă ierţi pentru asta. Ştiu că de luni bune aşteptai un semn din partea mea, altul decât scurtele telefoane pe care ţi le-am dat şi în care nu reuşeam să îţi spun decat banalităţi, mici prostii, niciuna legată de copii, niciuna care să aducă vorba despre durerea ta. Iartă-mă, te rog.

Ştiu că dintre toţi te-ai fi aşteptat probabil cel mai puţin că tocmai eu să tac şi să îţi stau departe atâta timp… Mă gândesc la tine de zeci de ori pe zi şi mi se rupe sufletul, ştiind prin ce treci. Dar nu am găsit cuvintele potrivite, nu am ştiut cum să te întreb dacă mai poţi respira, dacă vrei să mai trăieşti, dacă poţi dormi noaptea… O întrebare mi s-a înfipt în minte, ca un cui, şi tocmai pe aceasta nu am avut curajul să ţi-o pun: cât este de grav? Aşa că am ales să tac ori să îţi povestesc banalităţi la telefon. Dar te-am avut în gând mereu.

Vei râde din nou!

Ştii că am şi eu, la rândul meu, un copil cu nevoi speciale. Ca şi tine, atunci când am aflat diagnosticul, când am realizat că viaţa mea şi visele mele despre „familia perfectă” s-au spulberat, am simţit că nu voi mai putea trăi mult timp. Ştiu că asta simţi şi tu acum, că nu vei mai putea râde vreodată, că nu vei mai vedea marea sau toate oraşele străine la care visai. Ştiu că deja zilele şi veniturile tale înseamnă numai programări la doctor, controale şi terapii. Ştiu că toate par acum la mii de kilometri depărtare de ceea ce oamenii definesc a fi „viaţă frumoasă”. Dar oamenii se înşală de multe ori, nu-i aşa? Vei râde din nou! Vei merge în vacanţe! Şi vei reuşi, în timp, să te bucuri de mult mai multe lucruri mărunte decât toate lucrurile mari pe care viaţa aceea „perfectă” ţi le-ar fi putut da. Îţi garantez! Pentru că, vezi tu, asta este măsura de binecuvântare cu care copiii ăştia vin pe lume: îţi deschid ochii asupra lucrurilor mici, asupra victoriilor de zi cu zi; fiecare mic progres pe care copilul tău îl va avea te va face atât de fericită, cum nu credeai că mai poţi fi. Fiecare silabă pe care va reuşi să o spună puiul tău, fiecare pas sau fiecare obiect pe care va reuşi să îl prindă în mânuţa sa vor fi bucurii mari te tot. Vei râde din nou! Crede-mă!

Vei plânge mai puțin

Vei plânge mai puţin. Vei învăţa să îţi transformi furia şi neputinţă în echilibru şi curaj. Aşa suntem noi creaţi, avem nişte capacităţi uimitoare de adaptare la necaz. În câţiva ani vei fi expertă în a „alunga” toate persoanele toxice din viaţa ta, toţi medicii fără inimă, toţi falşii terapeuţi. Vei fi atât de sigură pe tine, cum ţi-ai dorit întotdeauna. Iar asta e ceva de bine, nu-i aşa?

Ne vei rămâne singură pentru totdeauna. Dar asta depinde de tine. Eu una am învăţat să nu mă mai agăţ de prieteniile vechi, de dinainte de naşterea lui bebe. Am învăţat că, oricât de mult m-ar durea, nu pot obliga pe nimeni să facă efortul de a-mi sta alături. Sunt zile în care abia ne suportăm noi pe noi, zile în care ne e dor de noi, cele de dinainte, ca de cineva dus pe lumea ailaltă… Prietenii sunt şi ei oameni. Nu îi judeca prea aspru.

Nu lăsa pe nimeni, dar pe nimeni, să te facă să te simţi vinovată pentru astfel de zile!

Nu am să te mint: vei avea zile în care nu vei vedea nici urmă de binecuvântare în a avea un copil cu nevoi speciale. Nu lăsa pe nimeni, dar pe nimeni, să te facă să te simţi vinovată pentru astfel de zile şi pentru ceea ce simţi! Nu lăsa pe nimeni, nici măcar pe tine însăți, să îţi spună că eşti o mamă rea, care nu îşi iubeşte copilul aşa cum este el! Fiecare dintre noi simţim asta de sute de ori într-un an şi este absolut normal. Numai că nu o recunoaştem foarte des. Ai nevoie şi de astfel de zile pentru a le putea vedea mai bine pe cele cu soare.

„Ceartă-te” cu Dumnezeu, dacă asta simţi. Timp de nouă luni, după ce am aflat că voi avea o fetiţă bolnavă, am tăcut. Singurele momente în care vorbeam cu Dumnezeu erau cele în care imploram şi atât. În realitate, simţeam doar furie îndreptată în sus. Nu aveam curajul de a-I reproşa nimic… Cum să Îi spui lui Dumnezeu că a dat-o în bară? Că ceea ce El îţi face ţie niciun părinte nu i-ar face copilului său? Cum să te iei de guler, ca de la egal la egal?… Şi totuşi am făcut-o, după nouă luni, pentru că simţeam că fiecare rugăciune e doar o minciună. Atunci nu am mai implorat, doar i-am „aruncat în fața” tot ce simţeam. Nu mă mai interesau consecinţele, puteam să fiu şi trăznită. În schimb, tot ceea ce am primit a fost o linişte imensă, cum nu mai simţisem de luni. Era ca şi cum Dumnezeu mi-ar fi spus: „OK, acum că suntem în sfârşit sinceri unul cu altul, putem să mergem împreună pe drumul ăsta cumplit de greu, pe care ŞTIU că eşti”. Şi am rămas aşa, cu liniște, timp de şase ani, adică până în prezent.

Cere ajutor!

Cere ajutor – la treburile casei, la scosul copiilor în parc, la piaţă, la spălatul pe cap, dacă acolo simţi că nu mai poţi. Nu eşti Wonder Woman. Ai nevoie de ajutor mai mult decât o mamă „obişnuită”.

Nu te pedepsi la infinit, mai cu seamă pentru o vină pe care nu o porţi. Dacă tu nu eşti bine, nimeni din casa ta nu va fi bine. Reînvăţă să îţi iubeşti corpul, reînvaţă să te placi. Sună bine teoria? Începe practica prin paşi mici: fă-ţi manichiura, coboară la magazinul din colţ şi bea un suc singură, oferă-ţi zece minte zilnic doar pentru tine. Încet, încet îţi va fi din nou drag (sau măcar suportabil) să trăieşti cu tine însăţi.

În loc de încheiere, cel mai important lucru pe care eu l-am învăţat: nu există o mamă mai bună pe care copilul tău cu nevoi speciale ar fi putut-o avea. Dacă te-a ales pe tine, a fost probabil pentru că ştia că tu eşti tot ceea ce are nevoie pe lumea asta!

Cu drag, Ruxandra

Citește și:
Despre importanţa intervenţiei terapeutice timpurii în cazul copiilor cu nevoi speciale
Cinci moduri secrete în care trăiesc viaţa din plin părinţii copiilor cu nevoi speciale
Ce nu trebuie să faci dacă ai un copil cu nevoi speciale
DISTRIBUIȚI
Intră în conversație