Viaţa cu autism. Episodul 114. Prima dată la cinema

Voiam să-l duc demult pe David la film. Mereu a fost ceva împotrivă. Uneori era teama mea că va fi supraîncărcat senzorial. În plus, știţi voi, în ziua de astăzi trebuie să bagi mâna adânc în buzunar nu doar pentru preţul biletelor, ci şi pentru popcornul sau gustarea pe care şi-o doreşte copilul.

Am plănuit să mergem într-o zi în care George nu avea terapie.

Aşa am făcut. Am lăsat acasă mâncare din plin, nu cumva să piară de foame careva, hăinuţele cel mai potrivite pentru copii, i-am lăsat pe cei mici cu tati, iar noi şi ne-am dus cu autobuzul până la cel mai apropiat cinematograf.

-Mama, vreau porţie uriaşă de popcorn!

Ştiam că nu va fi în stare să o mănânce singur, dar i-am făcut pe plac.

Aşa cum se recomandă în cazul copiilor cu autism, l-am pregătit dinainte cu atenţie.

-Volumul este dat foarte tare, să ştii. Ai putea simţi vibraţiile în piept în picioare.

-De ce e aşa tare? voia David să ştie.

-Ca să fie mai şocant, să te facă atent! Să nu te sperii, l-am instruit!

Ecranul e uriaş, culorile sunt foarte puternice şi filmul îl vom vedea cu ochelari 3D. M-am chinuit să-i explic cum e cu cele trei dimensiuni, nici eu nu mă pricep prea bine.

-Oare cum ne descurcăm până în sală?! m-a întrebat disperat văzând sucurile şi gustrările. De ce nu ne dau şi o tavă?

Am râs în loc de răspuns. Ne-am descurcat. A cărat el jumătate şi eu jumătate.

Cât de frumos a fost! Era atent la reclame, nu s-a speriat de nimic. A fost tare captivat de film. Ne uitasem acasă şi la trailer.

A stat concentrat de la început până la sfârşit şi mi-am imaginat pentru câteva secunde cum va merge el la film cu propriii lui copii. Nimic nu mi-a mai părut imposibil.

A râs, s-a distrat şi a ronţăit popcorn.

Nu l-a afectat în nici un mod filmul, deşi era 3D în condiţii de cinema.

 David va fi bine.

După film am decis ce poreclă va primi cel mai rău om din cartier; Urfin cel Goraznic.

-Auzi, mama, dacă i-am desena şi lui un zâmbet, nu s-ar face oare mai bun? m-a întrebat râzând David.

Evident ştie că nu se poate, că transformările miraculoase nu sunt posibile decât în poveşti. Nu cred că am văzut oameni să se transforme din răi în buni, dar am văzut procesul contrar de prea multe ori.

Totuşi, ceea ce face David este demn de o poveste, felul în care a învăţat să se raporteze la realitate în câţiva ani este fantastic. În ziua de astăzi se ştie clar că un creier autist arată altfel la RMN, că sinapsele formate sunt diferite, că amigdala şi cerebelul se conectează altfel, că 66% dintre ei au EEG diferit, adică o activitate electrică diferită a creierului.

Poate într-o zi şi George va fi ca David. Dar nu astăzi şi nu mâine…

(va urma)

 

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație