Viaţa cu autism. Episodul 123. „Casa mea este un câmp de luptă”

Viața cu autism. Episodul 123

Am fugit afară să scriu, e cald încă sau aproape cald, dar când bate vântul dintre Apuseni te ia cu frison. Dar am vrut neapărat să scriu. George a adormit, doarme cam 2-3 ore depinde de zi. Sunt şi zile în care nu doarme  deloc de amiază şi acelea sunt crâncene. La un moment dat nu mai face nimic decât să alerge într-una şi să se accidenteze.

Ilinca nu doarme aproape niciodată la ora asta, ea are încă două ture de somn, unul înainte de ora 12 şi unul după ora 17 când se trezeste George. E raiul pe pământ când dorm amândoi deodată de amiază.

Atunci sunt gata să fac lucruri măreţe ca de exemplu să gătesc trei feluri de mâncare în acelaşi timp, să fac ordine prin vreun dulap, prin vreun raft al bibliotecii. Niciodată, dar niciodată nu-mi trece prin cap ideea că aş putea dormi şi eu. Îmi dau seama după ce se trezesc copiii că sunt atât de obosită, că aş dormi şi-n picioare. Ilinca se trezeşte ca să mănânce şi noaptea.

Cu toate astea, casa mea e ca un câmp de luptă cu victime jucării împrăştiate peste tot sau ca un covor permanent de firimituri. Cred că ai mei copii, chiar şi George mănâncă mai îngrijit şi mai civilizat decât buni.

Când buni mănâncă de amiază ţine masa blocată uneori şi o oră. Nu mai putem mânca deodată cu ea la masă cum făceam pe vremuri din cauza felului în care mănâncă şi care cred că ar îngreţoşa pe oricine.

Totuşi, fericirea noastra nu depinde de cât de lustruite sunt geamurile sau oglinzile, nici de covoare perfect curate. Îmi place să fac curat- când nu mă doare spatele-dar sunt conştientă că mai mult de două ore nu durează curăţenia mea.

Îmi place infinit mai mult să fac altceva pentru copii, să ne jucăm, să lucrez cu David chiar dacă e o sarcină dificilă.

– Ce face mama? îl întreabă David din casă pe taică-su.

-Mama scrie la un episod din „Viaţa cu autism”.

-Şi bea cafea! strig eu de-afară. Vin imediat, David! Joacă-te puţin cu George.

Eu mă simt şi mai nepregătită decât David pentru școală.

-De ce a trecut vara aşa de repede? mă tot întreabă David.

Dacă aş putea să-i dau un răspuns…..

E greu de motivat să recapituleze ceva, să facem ceva exerciţii. Facem exerciţii, scrie şi la un moment dat mă întreabă:

Mama, eu am trecut în clasă a treia?

Cred că da, îi zic abia abţinându-mă să nu râd. De ce, David, ai auzit tu altceva?

-Nuuuu…

-Atunci de ce mă întrebi?

-Aşaaaa... zice David.

Îl liniştesc că desigur, este în clasa a treia, că a muncit mult şi a învăţat multe deja.

Că vom face şi mai multe împreună.

(va urma)

 

 

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație