Viaţa cu autism. Episodul 129. „David domină autismul în fiecare zi şi învaţă să păşească singur în lume”

Viata cu autism, de Marina Neciu
copil cu profesor

-Tu nu ştii nimic! s-a răstit David la Dna de engleza.

David are o nouă profesoară de engleză la şcoală care trebuie pusă la încercare. Doamna a făcut ce trebuia, a cerut ajutorul dnei învăţătoare.

Dna învăţătoare mai vine la ora de engleză  din când în când spre finalul orei, se aşează în spatele clasei. David are cunoştinţe bunicele de engleză, dar ar putea avea şi mai multe dacă ar fi mai atent. Dacă nu s-ar stimula tactil şi vizual. Opoziţionismul lui provine de aici, se stimulează, iar când e întrerupt reacţionează prost.

Pe vremuri ar fi fost calificat drept prost-crescut şi obraznic.

Dar preocuparea dascălilor lui de acum este de „cum putem să-l ajutăm?” şi nu „vaaaai, a deranjat ora!”

Doamna învăţătoare reuşeste mereu să-l readucă cu picioarele pe pământ.

Între timp, m-am înţeles cu dânsa să încercăm să ridicăm mult nivelul lui David anul acesta, mai ales că pe limbaj, vocabular şi rezumat poveşti e destul de în urmă faţă de cât ar putea.

Acasă îl încurajăm să citească, mai dăm câte o dictare, mai folosim caiete speciale de ortografie. Cred că la matematică stă totuşi mai bine, deşi nici acolo nu e totul perfect.

E bine. Asta contează. Să aibă cunoştinţe de bază pentru vârsta lui.

Marea problemă rămâne ceea ce scrie la teste, fie se stimulează şi scrie absolut pe lângă subiect, fie scrie banalităţi care sunt fascinante pentru mintea lui autistă, crezând că astfel va ieşi in evidenţă. Iese, dar nu la modul aşteptat de el. Mai avem de lucrat pe comportament mult şi bine. Dar învăţăm împreună şi e tot mai compliant la lecţii. Iar asta este marea victorie.

Mai râdem de perle de genul „ Humusul provine din… scheleţi” cum mi-a spus când uitase definiţa  „Humusul provine din descompunerea plantelor şi animalelor moarte.” E normal să uite multe, copiii abia îşi formează deprinderile de învăţare la vârsta asta. Cred că la poezii îi este cel mai greu să memoreze, mai ales că poeziile nu mai sunt acelea plăcute, cu rimă încrucişată de pe vremea noastră. Uimitor, dar din unele puncte de vedere era mai bine când generaţia mea era în clasele primare.

A trebuit să revoluţionăm aşezarea cărţilor şi a jucăriilor lui David pentru că George trage tot, dar absolut tot din rafturi. Parcă ar avea un an, nu doi şi ceva. Mă săturasem de grămezi de carţi în mijlocul camerei. Riscul pentru el era să cadă alunecând pe ele, iar David se săturase să adune după el. Da, David face şi asta.

Aşa că lângă patul suspendat al lui David, tatăl lui a montat nişte rafturi unde David îşi păstrează cărţile de şcoală şi o parte din volumele de poveşti şi câteva jucării.

copil cu autism care citeste

Seara David citeşte la lumina lanternei, i se pare ceva deosebit. Chiar dacă avem o căsuţă mică, David are nevoie de un spaţiu al lui. Acolo nu urcă nimeni, acolo e domeniul lui ferit de bebeluşi.

Dar David visează că într-o zi va avea camera lui la mansarda.

Mă bucur că are visuri, că are speranţă. Nu vreau să-i tai aripile, însă mă tem să nu viseze prea mult. Dacă nu va avea niciodată camera lui la mansardă? Cât de dezamăgit va fi oare? Cum să-i domolesc avântul?

Tatăl lui îl încurajează să viseze mai mult decât o fac eu. Poate sunt eu prea pesimistă. La urma urmei, David este un norocos. El a avut norocul să înfrângă un prognostic sumbru, îşi domină autismul în fiecare zi şi învaţă să păşească singur în lume.

Cine ştie ce bucurii i se vor arăta lui David? Trebuie să încetez să gândesc cu mintea de adult şi să mă pun mai mult în pielea lui David.

„Căci fără visuri, ne-am pierde speranţa”, aşa cum bine mi-a spus o prietenă.

(va urma)

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa