Cum ar fi să am așa o mamă? Asta a fost prima întrebare pe care şi-a pus-o David citind Hansel şi Gretel. Nu-şi putea imagina cum ar putea o mamă să-şi lase copiii singuri în pădure, să-i abandoneze aşa.
Eu nu-mi puteam imagina cum poate un tată să se lase convins să facă asta, că deh, mama era vitregă şi să zicem că nu erau copiii ei bla, bla… Deşi ce fel de om ar oropsi nişte copii nevinovaţi şi orfani de mamă?
Ciudată poveste! Partea cea mai plăcută este de departe cea cu casuţa de turtă dulce, zahăr şi prăjituri din care se înfruptă copiii. Povestea a fost propusă de copii, de David şi colegii lui ca şi lectură, dintr-o antologie destinată şcolarilor de clasa a treia. Aştept să-mi spună doamna dacă a povestit ceva David că mie nu prea vrea să-mi povestească ce se întâmplă în viaţa lui.
Sunt câteva aspecte de care a fost atras în poveste:
-Îţi dai seama ce greu mi-ar fi să mă întorc noaptea din pădure cu George de mânuţă şi cu Ilinca în braţe?
David s-a şi identificat cu Hansel.
Mă bucur că s-a dat pe brazdă la engleză, că e atent, că îşi face tema şi că citim lecţia. Ce mare lucru! I-am dictat nişte cuvinte în egleză. Scrie în engleză! Incredibil!
Copilul ăsta, „varza” asta, vorba psihologului care l-a văzut la trei ani, scrie în engleză. Într-o zi cred că o să o caut pe doamna asta, să-i spun ce n-am putut acum 7 ani. Că tot doctoratul ei nu face doi bani, dacă n-a învăţat să vorbească cu părinţii, că toate studiile ei sunt zero barat dacă nu a aflat încă ce uimitor e creierul uman, inclusiv cel autist şi ce minuni pot face dragostea, răbdarea alături de terapie.
Copil cu autism integrat
David e palma dată „profesioniştilor” care pun etichete. David este uimitor. Autismul lui n-o fi poate cel mai bun lucru care i s-a întâmplat, dar cu siguranţă e proba de foc. Copilul meu are o voinţă şi o poftă de viaţă pe care majoritatea celor aparţinând speciei umane nu o au.
Îmi pare rău pentru el că trebuie să vadă, să trăiască etapa asta neagră cu George. Îmi pare rău că vede autismul aşa la fratele lui. Ce bine i-ar fi fost lui David cu un bebe tipic şi vesel lângă el. Nu cu George care face tantrumuri că nu-l las să arunce jucăriile la nesfârsit în acelaşi loc, încă o dată şi încă o dată neobosit.
Eu sunt soldatul casei. Sunt organizată, dacă intervine ceva neprevăzut, e foarte greu de jonglat cu toate, cu gătitul, cu copiii, cu temele. David îşi face temele în bucătărie, ne „batem” pentru masă. De fapt buni e problema, ea mănâncă prânzul separat de noi şi îi trebuie şi un ceas să termine de mâncat. În timpul acesta masa e blocată, iar noi nu putem face lecţii.
În timp ce facem lecţii , George „profită” şi se stimulează tactil şi vizual cât poate de mult. Dacă plec de lângă David, de la teme, el încetineşte ritmul, face multe greşeli şi nu mai terminăm curând.
Mi se pare că ăştia 10 ani ai lui David au trecut aşa de repede. Cum va fi peste încă 10?
Copil cu autism integrat
Voi avea oare trei copii independenţi peste 10 ani?
Ştiu cum vreau să arate viitorul meu cu trei copii în jurul unei mese seara, sporovăind despre ziua care tocmai a trecut. Văd un David ironic la adresa „problemelor” fraţilor mai mici, cu un George care ar vrea să fie ca David de mare şi de deştept şi cu o Ilinca veselă şi isteaţă.
Ce frumos ar putea fi viitorul nostru cu trei copii!
(va urma)
