Viaţa cu autism. Episodul 134. Zece ani cu David: „La mulţi ani, copilul meu drag! Ție ți se datorează până la urmă totul!”

Viata cu autism, de Marina Neciu

Pare incredibil, dar au trecut zece ani. Am trăit anii cu David cu o extremă şi dureroasă intensitate.

Cum va fi? Va fi bine? Dacă nu va fi bine? Mai am încă nopţi când mai adorm cu gândul acesta. Apoi mă uit în jur. Mă uit şi văd cât de grav afectat este şi George, apoi mă uit din nou la David şi îmi spun că va fi bine cu David. Că poate va fi bine şi cu George.

Mă uit apoi în jur la copiii numiţi „tipici”. Nu-mi place să văd copii care manipulează şi mint şi copii şi adulţi deopotrivă fără să clipească. Îmi dau seama atunci cât de mult contează educaţia în viaţa copiilor noştri. Cât de mult contează stabilitatea emoţională a familiei.

Deşi David uită să spună „mulţumesc” de multe ori, nu văd la el vreo şiretenie sau vreo prefăcătorie în relaţia cu ceilalţi. Iar asta pe mine mă face mândră.

Zece ani cu David: „Familia va fi mereu lângă tine”

Cred că l-am crescut destul de bine în aceştia zece ani. Sper să ne înţelegem cât mai bine, iar pubertatea şi adolescenţa lui să fie cât mai lipsite de frământări.

Noi suntem lângă el. Prietenii voi intra şi vor ieşi din viaţa lui, dar familia va fi lângă el. Părinţii, fraţii, la aceştia nu renunţăm. E lecţia pe care copiii mei trebuie să o înveţe pentru ca ei trei să poată rămâne mereu o familie.

Au trecut repede sau încet anii aceştia?

Aş spune că au trecut într-o clipită. Încă mai ţin minte ce obrăjor umed avea bebeluşul nou-născut, David, când l-au lipit de mine. Mi-au arătat picioruşele perfecte ca să-i pot vedea şi număra degeţelele. Îmi amintesc de mânuţele aproape străvezii cu degete lungi de tot şi mutriţa deranjată de lumină şi năsucul cârn. David al meu, cel perfect…

Habar nu aveam ce ne aşteaptă.  Iar când am aflat că e autist, parcă timpul trecea prea repede. Când ai un copil cu autism, timpul este de fapt cel mai mare duşman.

Am strâns atât de multă vreme din dinţi, m-am luptat cu mine şi m-am convins să am curaj şi să trec peste toate. Am încercat din răsputeri să fiu îngăduitoare cu toată lumea care îmi întorsese spatele. Fără să ştiu aceştia au fost şi ani în care alţi oameni s-au lipit de sufletul meu, de familia noastră. Ce mare lucru să te trezeşti cu străini prieteni!

Lui David i se datorează până la urmă totul. Cum afli că ai prieteni falşi dacă nu la necaz? Cum afli că ai prieteni buni, decât la necaz?

David şi situaţia în care se afla i-au cernut pe toţi.

-Ce bine seamăna acum cu tine, de când are şi părul mai lung, mi-a spus Gyuri zâmbind. Mi-a spus-o cu tonul: ”ce minunat e să te regăsesc în înfăţişarea lui” şi mi-a zâmbit a: „ce bine că seamănă cu tine!”

Aşa este, David seamănă din ce în ce mai bine cu mine. Văzându-mă aşa ca reflexie a lui, mă simt frumoasă. Căci David este într-adevăr un copil tare frumos cu trăsături fine, aproape o păpusă, aş spune. O păpuşă băieţel.

Acum la zece ani nu mai vine aşa des să îl îmbrăţisez, dar îl chem eu şi îl strâng tare tare în braţe. E un copil slăbuţ, cu oase lungi şi subţiri, cu aparenţă fragilă.

Când îl strâng în braţe, îmi vine să plâng, mă rog atunci să îl ferească cel de Sus de necazuri, căci a avut destule suferinţe deja.

Mă rog să poată trăi frumos, să nu facă nimănui rău şi nimeni să nu-i facă rău. Să fie împlinit în viaţa asta.

La mulţi ani, copilul meu drag! Să-ţi fie viaţa senină şi plină de bucurii!

 

 

 

 

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa