Viaţa cu autism. Episodul 14. Simt că lumea a renunţat la el, dar eu sunt mama lui şi nu voi renunţa

Viata cu autism, de Marina Neciu

Nu m-am liniştit. Nici nu am cum. Orice mi-ar spune medicii, încă nu mă simt complet eliberată. E liniştitor că nu e autism! Dar problema emoţională tot trebuie rezolvată. Iar fiecare zi în care eu fac de toate şi nimic, mi se pare irosită. George se plictiseşte repede. Iar eu mă întrerup din joacă ca să o schimb pe Ilinca, să-i explic lui David probleme cu 3 necunoscute, să amestec în mâncare. Până să mă dezmeticesc, George e în cameră deja, deschizând uşile de la dulap sau jucându-se singur.

Il strig, Nu vine la mine. De ce-ar veni?

Îmi sună în urechi ce-mi spunea Moni în glumă: ”Are ce are cu tine”.

Să mă simt vinovată?

Nu. de data asta nu mă simt nici vinovată şi nici incompetentă. Autismul lui David mă făcuse să mă simt ani de-a rândul vinovată. Până n-am aflat ce-i măcina dezvoltarea, mi se părea că nu mă descurc eu, că poate nu mă pricep, că nu o să fiu niciodată o mamă bună. Aveam senzaţia că orice aş face nu sunt destul de prezentă şi de implicată pentru el. Mai ales că munceam de când el avea trei luni.

Mă uit la George. Ar râde şi ar plânge de bucurie în timp ce îi pun săndăluţele, ştie că va fi liber să exploreze casa până la epuizare. E foarte plin de sine. E un copil robust şi frumos. Merge în bucătărie unde am închis deja dulapurile periculoase. Îl urmez. Îşi scoate o parte din jucării dintr-o punga de hârtie.

Buni îl remarcă. Îi zâmbeşte. Asta înseamnă că are o zi bună. De obicei îsi priveşte nepoţii cu ură aproape.

-Ce fetiţă frumoasă! zice râzând. Nu o corectez. De ce să-i stric micile plăceri pe care le mai are şi să o contrazic?

Lui George îi place să-şi facă de lucru pe lângă patul ei. Sunt vigilentă. L-ar putea călca din greşeală. Nu e agresivă în principiu , dar suntem mereu cu ochii pe ea. George se înalţă pe vârfuri şi încearcă uşa de la baie. E locul lui preferat. Uşa e închisă, nu are acces singur.

Îşi ia niste vase de plastic dintr-un dulăpior, sunt trei vase verzi de mărimi diferite. Le potriveşte unul într-altul. Îi ofer şi un polonic de plastic. Mă prefac că sorb din el, îl ia şi el, îl duce la gură. Îl laud şi mă bucur. Are dreptate, medicul, sigur are dreptate.

Se duce în cameră, îl urmez. A închis căsuţa de jucărie. Ii e imposibil să o deschidă la vârsta lui. E nemulţumit. Şi protestează. Vine la mine. Mi se agaţă de pantaloni, trage de mine, dar nu face contact vizual. Incerc să-i ridic bărbia şi să-l forţez să mi se uite în ochi. Nu reuşesc. Oare de ce Moni reuşeşte şi eu nu?

Îi cânt. Râde şi mă priveşte în ochi. Măcar aşa îl fac să mă privească.  Îl iau în braţe, mergem la oglindă. La oglindă ne distrăm mereu. Mai nou îşi face “cucu-bau” din pătuţ la oglindă şi cântă “ ba-ba”.

Îl pun în pătuţ pe spate ca să îl schimb.

“Caca” zice şoptit. Mereu spune când îl punem pe spate şi îl schimbăm. Mai nou încearcă şi el să-şi aranjeze scutecul. Anticipează mişcările când îl îmbrăcăm şi ne oferă alternativ câte o mână sau un picior.

Îşi ţine sticla, dacă vede că nu eşti dispus să îl ajuţi. După ce termină o pune tacticos pe noptieră sau se distrează încercând să picure lapte pe covor. Îl cert. E destul de tolerant la frustrare.

“A-ha “ţipă când nu-i convine ceva sau vrea mâncare. Nu arată cu degetul absolut deloc. E greu uneori de intuit ce vrea. Seara e foarte mulţumit când îl învelesc în păturică şi îi cânt “nani-nani puişor”. E liniştit. Atunci mă liniştesc şi eu.

Ieri am văzut un copil cu aproximativ 3-4 luni mai mic decât George. Cinci minute l-am observam în timp ce David şi-a băut ciocolata fierbinte în centrul Clujului. Este dificil de descris ce-am simţit văzând felul în care a interacţionat cu tatăl şi cum s-a bucurat când şi-a revăzut mama.

George nu s-a bucurat când am revenit acasă. Dar eu l-am strâns în braţe. Simt că lumea a renunţat la el, dar eu sunt mama lui şi nu voi renunţa. Ştiu că lumea nu prea consideră că are o problemă serioasă, dar eu sunt mama lui şi văd că nu se poartă firesc. Ştiu că orice-ar fi, eu şi tatăl lui vom fi ce am fost şi suntem pentru David: dragoste şi sprijin necondiţionat.

(va urma)

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa