Viața cu autism. Episodul 153. La dentist și la frizer cu David

viata cu autism

Am fost la dentist. M-am gândit să-l duc şi pe David. Între atâtea probleme, mi-am dat seama că n-a mai fost la un control de mai bine de doi ani. Iar eu obişnuiam să-l duc o dată pe an. Avea două carii mici, mă aşteptam, David se spală pe dinţi superficial. Muşcă mult din peria de dinţi.

Era logic să aibă ceva probleme. Din fericire erau carii mici, incipiente, iar medicul nostru dentist le-a rezolvat pe loc.

David merge la acelaşi medic dentist de la cinci ani. Nu s-a temut niciodată pentru că medicul nostru pune confortul pacientului mai presus de orice şi i-a lucrat de fiecare dată cu anestezie. Aşa că David merge fără teamă. Iar David tolerează bine astfel de intervenţii.

Majoritatea copiilor cu autism au nevoie de inhalosedare pentru că au o sensibilitate la nivelul gurii, iar instrumentele le provoacă greaţă sau senzaţii neplăcute vecine cu durerea ce nu au legătură cu intervenţia propriu-zisă.

Nu şi David. În plus, el şi medicul s-au înţeles bine din prima clipă. Aşa a fost şi azi, chiar dacă fără anestezie. La final l-a durut foarte puţin.

David are un prag al durerii mai ridicat ca noi ceilalţi, asta a remarcat şi medicul. Plus că e un băieţel destul de curajos.

-Ce e aia? E o injecţie? l-a întrebat pe medic pe jumătate râzând, pe jumătate serios.

-Nu, uite, e o seringă cu ac fără vârf, doar spăl cu ea, i-a explicat medicul.

-Sper, a venit şi replica veselă a lui David.

S-a mai jucat puţin pe la comenzile scaunului şi ale aparatelor de acolo şi l-am trimis în sala de aşteptare cât medicul a lucrat la dintele meu. Îl vedeam pe camera de supraveghere, a fost cuminţenia întruchipată.

-Ce mult ai stat, mi-a spus. Îl prevenisem, că dintele meu se încăpăţânează să rămână reactiv şi după devitalizare, iar tratamentul este de durată.

Ne-am oprit și la tuns, David avea părul mare, iar eu voiam o freză de băiat mare. Lui David îi era destul de indiferent, mie nu. Adică e treaba lui dacă va opta vreodată pentru păr lung, dar pentru mine e un chin să-l ajut cu uscatul. Îmi invidiez băiatul pentru părul lui des şi frumos, sigur nu-mi seamănă mie. Acum e tuns la modă, mi se zice. Îi stă bine. E un copil frumos.

L-am lăsat să se joace cu fetiţa naşei Ilincăi. Preţ de două ceasuri l-am lăsat acolo şi am fost cu ochii pe ceas. E ciudat de linişte. Neplăcută linişte fără David acasă, nu-mi place. Dar înţeleg că e interesant să se joace cu feţiţa şi cu jucăriile ei. În plus, ea e o fetiţă energică, hotărâtă ce vrea ca lucrurile să se întâmplă după voia ei. Aşa că se ciocnesc.  Dar tot ei se împacă, nu se supără niciodată iremediabil unul pe celălalt. Aşa sunt copiii.

În zile ca asta sunt liniştită pentru David. Va fi bine. George mă îngrijorează. Ilinca mă îngrijorează în fiece zi puţin mai mult. De ce nu merg la medic? Că nu mai vreau să mi se spună să am răbdare…Cunosc deja discursul medicilor.

Sunt mamă de 10 ani şi sunt de departe cei mai solicitanţi ani din viaţa mea, dar şi cei în care am învăţat cel mai mult.

Viaţa mea nu e aşa cum sperasem….

(va urma)

 

 

 

 

 

 

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație