Viaţa cu autism. Episodul 16. George nu e competitorul. George e aliatul. Duşmanul e Ilinca

David si George Viața cu autism

-Ce greu e ăsta cu cele 10 kile ale lui! exclamă David nemulţumit. A fost prima zi cu amândoi băieţii mei pe sanie. Prima dată. George molatec şi leneş cum e, încotoşmănat bine de tot, s-a lăsat în braţele lui David pe sanie. Credeam că poate nu va sta, dar a stat cuminte de tot şi l-a obosit pe David.

Primește cele mai utile articole de parenting direct la tine în Inbox

sau
Înscrie-te cu Facebook

David e însă foarte mândru. Acum învaţă să-i pună lui George săndăluţele cu care umblă prin casă, îl sterge cu prosopul pe faţă şi pe mâini. Il iubeşte. George nu e competitorul. George e aliatul. Duşmanul e Ilinca.

-Ce i-ai spus doamnei psiholog la şcoală, David?

-I-am zis că nu prea mi-e dragă Ilinca.

-Nu ţi-e dragă? îl întreb surprinsă.

-Nu, acum nu, n-am chef, răspunde David ridicând din umeri.

George ţipă, de fiecare dată când vede că o schimb pe Ilinca. Sau strigă “aha”  ca şi cum ar spune: “aha, te-am prins, m-ai trădat!”

Aseară ne-am culcat foarte devreme. Adică ne-am culcat foarte devreme şi noi adulţii. La ora 22:00. David nu reuşise să adoarmă încă, în ciuda melatoninei.

“Mi-e foame” face parte din strategia de amânare a somnului, cred că are şi o anxietate legată de pierderea controlului în momentul în care adoarme. Şi o parte din fenomenul insomniei i se datorează. Pe de altă parte, are un soi de gastrită de reflux care-l loveşte periodic de sărbători când e bombardat cu cadouri dulci de peste tot. Cadouri dulci cu mulţi conservanţi. Este cazul şi acum de tratament cu pansamente gastrice şi antiacide. Evident că impunem ore de masă regulate.

David nu cedează. Ora 22 e prilej de încă o masă. Şantajează sentimental:

-Mi-e foame, daţi-mi ceva să mănânc, lapte cu miere, de exemplu.

-David, nu începem iar povestea, ştii regula, îi zic nervoasă.

Copilul insistă. Aş crede că e bolnav dacă n-ar insista:

-Dar nu pot să dorm, auzi ce zgomot îmi face burtica. Dacă nu-mi daţi o să, o să… slăbesc zice pe un ton de milog.

Recomandări



In cele din urmă  – trăiască melatonina! –  adoarme.

Dimineaţa e din nou răguşit. Răguşeala e de la hiperaciditate. Trebuie să fiu vigilentă, nu îl las să se atingă de nimic dulce, îi interzic apa minerală, îi ofer biscuiţi simpli pe post de desert. Apoi descopăr că a mâncat zahăr pe ascuns. Oare când a făcut asta? Probabil când m-am întins şi eu 10 minute în pat pe când dormeau bebeluşii.

-Mama, mă speli tu pe picioare?

Sunt tentată mereu să spun “nu” pentru că ştie să se spele singur şi pentru că-l încurajăm să se descurce, să fie cât mai autonom. Apoi îmi amintesc că în afara lecţiilor, am fost atât de prinsă cu altceva care nu-l privea, încât cedez şi îl răsfăţ.

-Te-ai spălat pe dinţi? îl întreb seara după duş.

-Of, ce te interesează? se obrăzniceşte la mine.

-Aha, deci nu te-ai spălat, repede la baie şi …Nu apuc să închei fraza că-l aud:

-Mama asta… De ce nu eşti ca tata?

Râd. Tata e de acord cu mine, oricum, dar David uită asta.

-Cum e mama faţă de tata? îl întreb curioasă. Mi-era clar că meciul ăsta era pierdut oricum.

-Harnică, vine şi surprinzătorul lui răspuns.

Râd şi eu, râde şi tati.

(va urma)