Viaţa cu autism. Episodul 171. David a mers prima data singur la magazin, iar George evoluează!

Acum câteva săptămâni, pregăteam compoziţia pentru chiftele şi m-am dus la frigider să scot un ou. Un ou, măcar. Nu mai aveam ouă. Deloc. L-aş fi trimis pe David să cumpere, dar David m-a refuzat. Nu departe de casa noastră, este un chioşc, un magazin alimentar mic, pe strada principală. Se poate ajunge rapid pe străduţele din apropierea casei noastre, fără a fi nevoie de traversarea drumului naţional şi european.

Nu ştiu dacă se temea să meargă singur, nu prea cred, el încă de vara trecută mergea singur cu bicicleta pe străzile de pe aici. Cred că pur şi simplu nu avea chef.

Dar a avut ieri. Îi încredinţasem câţiva lei acum câteva zile să-i folosească el cum va vrea şi s-a gândit să meargă la magazinul de care vă spuneam, să-şi cumpere ceva dulce. S-a dus şi s-a întors cu ceva dulce şi s-a mai dus o dată şi şi-a mai luat ceva dulce.

Sunt încântată, sper să fie mereu la atent la cum traversează, la cum se poartă la magazine, să fie atent să primească restul corect. Merge cu bicicleta sau cu chopperul- ştiţi ce e acela, un fel de cart cu trei roţi- şi e nemulţumit că nu e nimeni în parc.

Dar mai sunt lucruri care lui David îi scapă, adică merge în parc uitându-şi sapca acasă, dacă nu e şapca, e apa. Se expune inutil riscului de insolaţie. E cumva la extreme, uneori e greu să-l convingi să iasă, iar alteori ar sta numai afară. Dar mi s-a spus că mulţi copii fac aşa, deci timpul nu e pierdut. Mai e vreme să înveţe sub supravegherea noastră.

Cu George e altă poveste, cu stimulările lui nesfârşite. Totuşi face “cucu-bau” uneori spontan, intră în casă mă vede şi zice:”beu!”

Ilincăi nu-i poate nimeni intra în graţii, parcă mereu e un nor de vreme rea deasupra ei. Nimic nu-i place, plânge excesiv când se supără, iar ea se supără rău şi dacă bate soarele pe ea.

Ilinca pare să aibă cu un an mai puţin, adică vreo 7 luni, comportamental şi cognitiv vorbind. Este epuizant să ai un copil care nu înţelege nimic la vârsta asta, care se supără şi devine opoziţionist din orice.

Nu ştiu ce ne vom face cu Ilinca, cert este că îi trebuie şi ei terapie individuală. Iar asta trebuie să se întâmple concomitent cu a lui George. Îi trebuie o altă persoană separată.

Oricât m-ar încânta independenţa lui David, Ilinca e cea care are acum cea mai mare nevoie de ajutor.

Iar David e cumva obligat să devină tot mai independent, eu mă voi reîntoarce curând la serviciu. Dacă mi-aş permite, da, aş prefera să fiu casnică, să am grijă de copii, să fac plăcinte şi să învăţ să tricotez,. Dar nu am acest lux, aşa că ma reîntorc la serviciu.

Nu ştiu cum va fi pentru David, în principiu reîntoarcerea la slujbă se va întâmpla în timpul vacanţei lui de vară, ar avea vreme să se obişnuiască. Cred că îi va fi greu, de trei ani face lecţiile cu mine, e obişnuit să fiu acasă. Nu ştiu cât îşi mai aminteşte din perioada de dinainte de George când plecam de acasă la 8 şi ajungeam seara la 7.

Am doar îndoieli cu privire la viaţa mea. David e singurul, de fapt, de care mă îndoiesc cel mai puţin. Mă rog pentru reuşita lui pentru că unele lucruri nu depind de noi părinţii. Stiu că unii cred că ai lor copii sunt scutiţi de toate relele pământului, dar cred că e o gândire găunoasă.

Sper ca David şi fraţii lui să fie cu toţii pregătiţi pentru viaţă şi să aibă şi un dram de noroc sau de binecuvântare de Sus.

Oricum drumul lor este dificil, cel puţin în prima parte, poate restul vieţii să le fie lipsită de obstacole şi necazuri mari….

(va urma)

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație