Viaţa cu autism. Episodul 175. O zi din viaţa lui George

E duminică şi zi de mare sărbătoare. George s-a trezit prea devreme pentru oboseala din mine.  Îl aud şi sper să mi se pară, dar nu… chiar s-a trezit. Ii încălzesc sticuluţa de lapte, încă bea cu biberonul şi da, încă bea prea mult lapte pentru cei aproape cei trei ani ai lui.

Mă întind în pat lângă el. Sunt groaznic de răcită şi tare aş mai dormi. George îmi întinde sticla goală. O pun pe noptieră. Îi spun în şoaptă să facă nani mai departe. Stă cuminte o vreme, dar nu mai mult de zece minute, apoi pleacă din pat în bucătărie.

Rememorez rapid lucrurile. Dulapul cu pahare şi condimente e închis şi legat, scaunele bine prinse sub masă, unul răsturnat blocând un altul care e în poziţie normală, dar bine îndesat sub masă. Nu sunt cuţite pe masă sau pe blatul din bucătărie, dulăpiorul de sub chiuvetă are şi el cu mânere legate. Dispozitive speciale de blocat sertare sunt o glumă bună pentru George, am avut, dar le-a smuls şi s-a apucat de ronţăit la ele.

Oare se va duce la cuburile din bucătărie pe care le va împrăştia sau va căuta şi va aşeza metodic şi simetric toţi pantofii din hol? Sau dimpotrivă voi găsi aceiaşi pantofi într-un maldăr? Sau va trage din rafturile din hol haine de-ale lui şi de-ale lui David laolaltă cu umbrele, eşarfe şi rucsaci?

S-a dus la bucătărie. Oare ar trebui să-i pun şosete? În bucătărie pe jos nu e gresie, e podea peste care am un covor dintr-un fel  de plastic împletit. Este un antrenament senzorial excelent pentru tălpile lui George.

Se trezeşte şi Ilinca, cam prost dispusă. Se ridică în picioare şi se îndreaptă spre colţul de pătuţ dinspre mine. Fac un gest să mă ridic, dar prietena mea eternă, durerea de şale, mă paralizează. E aproape ora opt. Îmi trezesc soţul să se ocupe de Ilinca, se ocupă şi o împacă cu lapte.

George e agitat, deja vrea afară, e un şantier curtea noastră, cam prea plină de lucruri utile şi mai puţin utile, pe  care el  în mod nesfârşit le înşiră. Noi nu ne putem încă dezmetici. Soţul pleacă la cumpărături cu David, eu rămân cu George. E timpul pentru un mic dejun mai adevărat. Impart un iaurt  între George şi Ilinca, George primeste iaurt cu fulgi de porumb şi fructe uscate, iar Ilinca cu banana şi biscuiţi. Îi hrănesc aproape concomitent. Mai sunt multe de făcut, toată casa e presărată cu firimituri, resturi de mâncare scuipate şi împroşcate de Ilinca, te miri pe unde, nic aragazul nu-i prea curat, dar tuşesc şi simt că mă sufoc.

Când se întoarce Gyuri, îl dau cu cremă bine pe George, îl îmbrac de joacă. George fuge la poartă, îsi ciocneşte capul de poartă intenţionat, nu e autoagresiv, doar se stimulează tactil şi auditiv, şi apoi fuge pe un traseu pe care îl cunosc deja pe de rost. Ii duc şi apă afară. Mi se pare cam prea cald pentru Ilinca , pe ea o las să se plimbe prin casă. David rămâne cu George afară, iar soţul face curat. Da, e zi de mare sărbătoare, chiar şi pentru noi, dar noi facem curat că acum putem şi avem timp şi de asta. Între timp strâng haine curate şi le pun în dulapuri şi mai pun o maşină la spălat. Nu mai avem supă, pun repede o supă la foc, e cu de toate.

George face numai “rele” afară şi se pune mereu în pericol. Singura modalitate de a-l convinge să intre în casă fără scandal este să-i fac duş sau baie. Oricum îi fac că vine negru şi plin de praf. Apa e un mijloc excelent de stimulate tactilă. Facem băiţă, apoi mâncăm. Nu vrea să doarmă de amiază. Nu se calmează nicicum.  Ilinca s-a trezit din somnul de amiază, mănâncă şi ea şi o las să se plimbe. Si mai fac greşeala de a o pune în pat.

La un moment dat, a ieşit George strigând din cameră, apoi a reintrat. Mi-am dat seama  ce vrea să facă, dar am ajuns prea târziu. Cu un picior bine plasat în salele Ilincăi i-a făcut vânt din pat, Ilinca a căzut, s-a lovit, nu tare, în schimb s-a speriat îngrozitor şi abia o calmez. George tot nu doarme, îi mai ofer o gustare de fructe. Işi ia animalele de plastic, pe fiecare îl întoarce pe toate părţile în faţa ochilor. Încer să îl distrag din stimulare nu reuşesc.

Mă enervez că nu reuşesc să îl adorm şi îl duc afară. O  duc şi pe Ilinca.

Aceleaşi actiuni din nou şi din nou, îl aduc iar în casă, iar băiţă, iar mâncat. Îl schimb în pijamale şi îi mai ofer o sticlă de lapte. Adoarme la 7:45 . Sunt şanse mari să se trezească la 3 dimineata şi să mă ţină trează măcar până la 5.

(va urma)

 

 

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație