Viaţa cu autism. Episodul 24. Cum îţi pregăteşti copilul pentru dezamăgirile care vor urma?

David se trezise la 5:20 de Crăciun. Şi am sperat că a fost neliniştea provocată de venirea lui Moş Crăciun. În dimineaţa următoare, când David s-a trezit la 6:30, m-am gândit că nu e suficient de obosit. Dar când azi noapte nu a adormit decât după 4 dimineaţa, mi-a fost clar că acesta e un efect paradoxal al melatoninei.

Primește cele mai utile articole de parenting direct la tine în Inbox

sau
Înscrie-te cu Facebook

Ne oprim aici. Vom reîncerca cu melatonina după ce va începe şcoala şi va fi din nou extrem de obosit.

Tocmai îmi zicea soţul că e prima dată după ani de zile când suntem sănătoşi de Sărbători şi noi şi copiii. Dar David tot are probleme cu stomacul, iar anxietatea lui cred că e factorul determinant. Dar cum să-i ceri unui copil autist de nouă ani să povestească despre tot ce-l frământă.? David e un emotiv se pare, iar emoţiile îi trec prin stomac.

Asta se exteriorizează printr-o răguşeală, prin dresul vocii şi nu doar după ce mănâncă, ci şi după ce se agită şi se stimulează tactil, verbal sau auditiv.

Şi-atunci devin revoltată şi furioasă faţă de toţi cei care îi fac diverse promisiuni lui David şi nu se ţin de cuvânt. David înţelege când oamenii se scuză explicând diversele motive pentru care nu-şi îndeplinesc promisiunea, dar îl cunosc suficient de bine ca să-mi dau seama cât e de dezamăgit şi cât suferă.

Mă întreabă adesea de ce fac oamenii o chestie mai urâtă ca alta, pentru că sunt nesimţiti? Ii explic că uneori e doar egoism, că oamenii nu mai fac lucruri unii pentru ceilalţi, că nu se mai ajută, că fiecare îşi vede de viaţa lui.

Cum îţi pregăteşti copilul pentru dezamăgirile care vor urma? Cum îţi ajuţi copilul să sufere mai puţin?

 Cu David va trebui să fac prima dată asta ca mamă. E datoria mea să îi împărtăşesc lucruri mai mult sau mai puţin frumoase din experienţa mea. Incet-încet şi adecvat vârstei şi înţelegerii lui. Nu ca să mă asculte, nu ca să ia deciziile pe care i le recomand. Sunt convinsă că nu va face asta.

Recomandări



Ci ca să-şi amintească mereu că mama, că tata i-au dat sfaturi bune, că acasă îi va fi mereu uşa deschisă, că alături de noi va putea mereu să se adune şi să o ia de la capăt. Că va putea mereu să facă asta, să meargă înainte şi când noi, părinţii, nu vom mai fi.

Sper ca cei trei copii ai mei să înveţe să fie o familie. Dacă nu voi reuşi asta, înseamnă că am dat greş ca părinte. Ei trebuie să se spriine unul pe celălalt indiferent ce vremuri şi întâmplări vor trece peste ei. Ca mamă simt nevoia să-i învăţ să fie conectaţi afectiv unul la celălalt.

Probabil fiecare dintre ei va avea propria familie, poate copii. Dar sper să nu uite unul de celălalt, ştiu că se poate, ştiu că există astfel de familii în care fraţii sunt toţi pentru unul şi unul pentru toţi.

Vreau ca ai mei copii să simtă că au rădăcini, chiar şi atunci când noi nu vom mai fi. Să nu se simtă frunză-n vânt aşa cum m-am simţit eu de multe ori. Nu vreau să fie “self-made adults” aşa cum am fost eu. Vreau ca experienţele din copilărie să le fie temelie solidă în viaţă. Mai ales pentru David, care încă nu a experimentat şi trăit destule şi în care coexistă mai multe vârste emoţionale.

De multe ori nici el nu se înţelege pe el, iar aici e sarcina noastră cea mai dificila, de a-l ajuta să-şi depăsească anxientăţile, de a avea încredere în el şi de a-l învăţa să se accepte aşa cum este.

Urmează o vârstă dificilă, sper să ne fie lină tranziţia de la copilărie la viaţa de adult.

(va urma)