Viaţa cu autism. Episodul 36. Autismul nu e o boală, e un fel de a fi

-Mama, a zis la ştiri că de la gheaţă, şaizeci de oameni au ajuns la spital! mi-a spus David ţopăind.

Primește cele mai utile articole de parenting direct la tine în Inbox

sau
Înscrie-te cu Facebook

Asta e ceva, ca David să fie atent la ştiri. O făcea de dragul meu, eu nu prea reuşesc să mă uit la ştiri. Cineva are mereu nevoie de mine. De data asta mă ţinea David la curent  în timp ce eu puneam hainele la spălat.

Tot nu reuşesc să petrec în deajuns de mult timp cu el. Doar cu treabă mergem la Cluj. De data asta, l-am dus la un medic cu competenţă în homeopatie. Mai ales că am renunţat la melatonina care ne-a dezamăgit groaznic. Ar fi trebuit să cresc doza ca să mai aibă efect. Oricum 1.5 mg mi s-a părut destul de mult. Am renunţat la ea.

Când medicina alopată este neputincioasă, să încercăm altceva, mi-am zis.  Cunosc cazuri în care rutina de culcare a copilului cu autism, dublată de remedii homeopate sau gemoterapice au dat rezultate pozitive şi definitive.

Sau poate a fost o întâmplare în cazul lor…

Oricum, cred că merită încercat. Aţi încerca sigur şi voi altceva dacă aţi avea un copil insomniac şi anxios. Somnul lui David s-a dereglat pe la doi ani şi jumătate. Brusc a renunţat la somnul de amiază şi parţial şi la cel de noapte. Adică adormea undeva între unu şi trei dimineaţa. Deşi de-a lungul timpului situaţia s-a mai ameliorat, ea tinde să se acutizeze în anumite momente ale anului -la schimbarea orei- de exemplu, sau pur şi simplu atunci când e bombardat de prea mulţi stimuli. Este groaznic să faci teme cu un copil obosit şi prost dispus. Pur şi simplu nu te poţi înţelege cu el.

Inainte de a merge la medic, nu l-am inhibat cu sfaturi de genul: “să fii cuminte!”. Prin “cuminte” înţeleg un comportament submisiv şi o atitudine statică a unui copil în detrimentul unuia dezinhibat, de explorare şi de cunoaştere.

Iar eu ştiam ce mult îi place lui David să exploreze. Mai ştiam că homeopatia tratează dezechilibrele unui om, iar pentru asta, persoana respectivă trebuie să se manifeste natural.

Recomandări



David nu m-a dezamăgit. S-a descalţat şi s-a întins pe un pat de masaj, apoi s-a ridicat în picioare să vadă împrejurimile gri ale clădirii. S-a  servit cu bomboane, avertizându-mă de după paravanul patului de masaj că va face asta.

Când am considerat că a mâncat destul, i-am interzis şi am îndepărtat bomboniera. Nu au trecut mai mult de treizeci de secunde că David a răguşit brusc şi a început să-şi dreagă vocea.

-Despre asta spun, ce-i asta? am întrebat medicul căruia tocmai îi povestisem şi de episoadele cu hiperaciditatea. Hiperaciditate de la două bombonele?

-Nuuu, e de la interdicţia pe care nu o poate gestiona, mi-a explicat el.

Bănuiam. Se ştie că mulţi copii somatizează diverse stări psihice. Mi-e clar de ceva vreme că hiperaciditatea nu e de la mâncare. Sigur că am grijă ca David să nu depăşească măsura cu nimic, mai ales cu dulciurile. Dar la David hiperaciditatea vine de altundeva.

Autismul nu e o boală, e un fel de a fi. Iar felul ăsta de a fi are nişte particularităţi funcţionale pe care cred că noi, părinţii copiilor cu autism, le cunoaştem mai bine decât medicii. Cel puţin aici, în România. Iar David are griji şi frici pe care noi nu le cunoaştem. Este foarte posibil ca stresul acesta să se manifeste in exterior prin intermediul sistemelor, şi aparatelor organismului. Are uneori emoţii sau reacţii pe care nu le înţelegem, pe care ni le explică tardiv.

Am fost impresionată de felul în care medicul l-a caracterizat pe David. E mult teribilism în comportamentul lui, e un copil jucăuş.  Imi spunea că e firesc ca acum David să nu mai asculte după anii de terapie în care a trebuit să facă ce i-au dictat ceilalţi. Acum e timpul să experimenteze.

(va urma)

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentCum combați scărpinatul în cazul copiilor
Articolul următorGlobalizarea duce la obezitate
Zilele mele se împart la trei copii. Intâiul meu născut este David-Andrei, băiatul cu autism care face din orice nouă achiziţie o nouă victorie. Mijlociul meu George este un copil frumos care pare pe z ice trece tot mai detaşat de noi. Ne punem întrebarea dacă nu a păşit deja în spectrul autist ca şi fratele lui mai mare. Ilinca este mezina noastră veselă, fetiţa care lipsea familiei noastre. Imi place să scriu despre copiii mei, ei mă ajută să fiu un om mai bun, să trec mai uşor peste greutăţi şi să trăiesc fiecare zi cu bucurie, oricât de dificilă ar fi.