E duminică seara. A fost o zi frumoasă, aşa cum trebuie să fie duminicile. Copiii s-au trezit aproape deodată, după ora 8. George a fost cam supărat şi însetat după laptele de dimineaţă, dar Ilinca s-a trezit cu gângureli vesele. Incepe să se răsucească pe o parte şi să se uite la mine surâzătoare chiar şi atunci când nu sunt atentă la ea şi vorbesc sau mă joc cu George. E veselia întruchipată de cele mai multe ori. Mai sunt unele zile când o chinuie colicile, am făcut încercări timide de diversificare de vreo 3 ori în ultima lună, dar mi s-a părut, cel puţin primele dăţi că nu e prea încântată de cerealele fără gluten.
Mai aşteptăm.
George s-a jucat mult cu mingea cu tati. Mie nu prea vrea să îmi arunce mingea. Ceva mai târziu s-a jucat totuşi cu mine şi cu vecina care vine să mă ajute cu buni.
“Gî, gî”, zice de cele mai multe ori în loc de “gol” aşa cum spunem noi.
Jocurile motrice îi plac extrem de mult e clar. Acum i s-a mai stabilizat şi mersul şi aproape aleargă. Nu prea are pe unde în căsuţa noastră, dar se răzbună la grădiniţă.
Incep să urăsc iarna, deşi îmi place mult să “hibernez” adică să stau în casă şi să-mi petrec timpul cu copiii. Dar parcă nu se mai termină. Aş vrea să-l văd pe George zburdând în curte, să o pot lăsa pe Ilincă să doarmă în cărucior afară.
David e de ajutor când îl pun să strângă cuburile pe care le-a împrăştiat George sau îl trimit să-mi aducă orice din bucătărie ori să-mi dea un scutec sau o salopetă pentru copii.
-Vai, ce mă oboseşti, tu chiar crezi că eu am timp? mă întreabă David.
Se pare că are mereu timp, totuşi, pentru că mă ajută, chiar dacă face pe deranjatul.
Il doare gâtul acum şi nu ştiu dacă se anunţă o viroză sau e o reacţie la tratamentul homeopat. Prima reactie care a aparut la vreo două săptămâni de la doza iniţială a fost o conjunctivită care, aşa cum a spus medicul, a trecut fără tratament, fără ca cineva din familie să păţească la fel. E posibil ca şi acum să fie tot o reacţie la o săptămână de la a doua fază de tratament.
Astăzi am făcut eu ordine printre jucării. Recunosc, sunt multe seri în care nu strângem tot. Nu mai apucăm nici să-l rugăm pe David să strângă şi nici noi nu mai suntem în stare. In bucătărie avem un garaj cu două etaje pentru maşinuţe, în cameră un cos de jucării plus pe lângă păţurile de bebeluş sunt aranjate pahare pentru construit, inele, cercuri, piese de lego mari. Jocurile lui David nu sunt la îndemâna lui George.
Dar George cum se plictişeşte de jucării, cum le aruncă, iar ele alunecă sub sertarul de la pătuţul lui sau între pătuţul lui şi patul nostru. Greu le mai recuperăm. Si acum este în spatele patului şi al sertarului un pahar portocaliu din set pe care nici chiar David cel agil şi subţire nu a reuşit să-l scoată.
M-am jucat şi cu David un joc pe care I l-am cumpărat recent; “Matematica distractivă”. Mi-a venit să râd, scrie e el că e pentru preşcolari. Vreau să cunosc şi eu preşcolari care pot face înmulţiri şi împărţiri. Am reuşit să ne jucăm o tură, nu prea merge în doi jucători, dar tati era ocupat cu George. Iar eu şi cu David am tot extras piese din săculeţ că nu reuşeam nici unul să dăm peste semnul egal.
Când George s-a plictisit de joaca din bucătărie cu tati, a venit şi ne-a stricat jocul fugind cu o piesă şi o tăbliţă de joc. Iar piesele sunt tare mărunte şi pot fi cu uşurinţă înghiţite de bebeluşi.
Astăzi ne-am relaxat. Am mâncat şi ne-am jucat.
A trecut o zi în care copiii au fost fericiţi.
(va urma)
