Viaţa cu autism. Episodul 74. Zi de primăvară

-Mama, hai şi strânge aparatul! îmi zice David şopţit prin uşa întredeschisă. Eu sunt afară cu Ilinca, iar David a terminat o sesiune de aerosoli. Merg repede să demontez aparatul şi să îl pun la loc sigur, departe de buni care simte nevoia ca un copil mic să pună mâna şi să tragă de orice obiect aflat în raza ei vizuală.

E o zi superbă afară. Ilinca e tare mulţumită afară în cărucior. Stau cu ea când eu, când David. George doarme în cameră. A avut o zi groaznică şi nu cred că este doar de la răceală. Săptămâna asta stă acasă. Vreau să se facă bine înainte să mai meargă la gradi. Căci eu de-o lună îngrijesc copii bolnavi şi mi-a cam ajuns. Sunt atât de obosită şi în majoritatea zilelor sunt mai mult singură cu ei şi trebuie să gătesc, să-i îngrijjesc, să strâng haine. Iar casa arată permanent ca după război. E plin de haine, e plin de jucării şi treaba nu se termină niciodată.

Dacă n-ar fi naşa Ilincăi care locuieşte vizavi, m-aş simţi tare singură. Dar şi ea e mereu cu treabă şi eu la fel. Ilinca a dormit afară un ceas bun, apoi a râs la David care se juca de-a magazinul cu ea şi i-a umplut bordul căruciorului de pietre. De bani, adică. George a dormit şi el aproape trei ore.

Am ieşit împreună cu băieţii în parc.

George merge la leagăne şi cântă “mmm” în loc de “hinta-palinta” în timp ce le împinge. Il pun pe leagăn şi îi cânt şi eu “hinta palinta”. Uneori parcul cu locul de joacă e gol. Alteori e plin de copii şi adulţi cu care George nu interacţionează. El nu ridică privirea înspre ei. Observă tot, nu e absent, asta îmi e clar.

Nu are probleme cu mişcarea, cu legănatul în hintă.

Plecăm spre casă şi de fiecare dată mai vrea să se întoarcă. Il intorc din drum, îi spun că vom mai veni, încearcă de vreo două ori şi dacă vede că nu merge planul, renunţă. Mă bucur că pare să înţeleagă lucrurile astea.

Pe drum verbalizează mereu, scoate sunete cu intonaţie de mirare sau de bucurie. Când vede parcul de la colţul străzii se cere în braţe ca să ajungă mai repede. Il duc vreo 50 de m şi îl pun din nou jos. Nu sunt în stare să-mi port în braţe propriii copii din cauza problemelor cu spatele.

E tare atent la toate animalele cu care ne întâlnim pe drum. Astăzi am văzut găini libere pe un tăpşan de iarbă lângă pârâu, cu un cocoş alb, alert şi ameninţător; două pisici; câtiva cai şi raţe sălbatice bălăcindu-se în pârău. Nu e rău pentru o oră de plimbare.

Ii plac tractoarele, se uită după ele, iar câte un nene tractorist care-l vede, claxonează de dragul lui.

Cum e să scoţi trei copii la plimbare? La vârsta pe care o au ei, cei mici, e greu. Ilinca trebuie să fie sătulă, George la fel. Iar David e ajutorul meu pentru Ilinca, se descurcă perfect să împingă căruciorul, încă de când era George mic.

Il mai ajut , însă eu vreau să îl duc pe George de mânuţă. Nu vreau să-l pun pe George iar în cărucior când mergem afară, ar fi mult mai uşor aşa, dar nu vreau. Trebuie să-şi exerseze mersul, mai ales că la noi spaţiul este mic şi el a pornit greuţ în picioare. Vreau să fie cât mai autonom şi mai rezistent.

Ce bine că a venit primăvara şi la noi!

(va urma)

Intră în conversație