Viaţa cu autism. Episodul 86. Va fi o zi grea şi obositoare

viața cu autism

Zilele în care părinţii nu se simt bine sunt dezastruoase atunci când ai trei copii. Tot timpul cineva trebuie să fie apt să-i hrănească, să-i schimbe şi să-i spele, să se ocupe de David şi de temele lui, să spele vase, să strângă jucării şi haine. Acesta este minimul care trebuie să se întâmple ca să evităm dezastrul.

Când amândoi adulţii suntem bolnavi, dezordinea în casă este indescriptibilă. Atunci regret din nou că nu am pe cineva să mă ajute; o mamă sau o soacră. Insăşi plimbarea cu copiii este prea solicitantă, mult prea solicitantă pentru o singură persoană.

La tobogan e nevoie de două persoane pentru George, una care să se urce cu el şi alta care să-i supravegheze coborârea. Cum ne-am simţit tare rău în ultimele zile, am preferat să-i ţinem în curte pe copii. Necazul este că George seamănă perfect cu David la aceeaşi vârstă şi îsi îndeasă gura cu pietre. Sau face ce-l învată David; să pună pietre în recipiente sau mai rău, să le arunce în sus. Când e deja obosit, George dă ture în jurul maşinii cu capul înainte, privind în jos ca un berbecuţ.

Dar cum îl scoţi pe stradă e atent la tot, la oameni, biciclete, maşini. Am schimbat traseul intenţionat, semn că nu îl duc la locul de joacă.  A încercat aşa cum mă aşteptam să fugă în direcţia opusă, l-am întors de vreo două ori, i-am explicat  că mergem să vedem apa şi a mers cuminte de mânuţă.

Mă sperie atât de tare uneori asemănarea asta cu David. Doar faptul că în spital şi câteva zile după s-a purtat atât de bine şi a început să-mi aducă obiecte mă face să cred că e tulburare de ataşament. Iar a intervenit virajul comportamental acasă când a vazut că o hrănesc pe Ilinca şi o iau în braţe.

Astăzi Ilinca s-a trezit ţipând la 6 şi l-a trezit pe George. Adică au fost de pregătit două sticle de lapte, două scutece de schimbat şi o rugăciune fierbinte: Doamne, dă să adoarmă amândoi la loc!

Nu, n-au adormit, nu imediat. Dar Ilinca mai stă în pătuţ, George nu mai are răbdare dacă e treaz decât dacă îl prinde cheful de vreun joc în pătuţ sau dacă e foarte obosit.

Un adult a trebuit să se sacrifice duminica devreme, să îl supravegheze pe Goerge care a învăţat să se urce şi pe scaune. In nici un caz nu poate fi lăsat singur să se preumble prin casă, oricât de bine ar fi aşezate toate, mici accidente se întâmplă şi când suntem lângă el. Nici David nu poate fi responsabil pentru fratele lui decât în chestiuni mărunte. Ultima ispravă e că l-a ajutat pe George să urce într-o roabă de plastic de unde mititelul a şi căzut şi s-a lovit destul de rău.

Chiar mă gândeam azi-dmineaţă că nici nu şi-au găsit bebeluşii moment mai nepotrivit să se trezească. Pe buni a trebuit să o reaşez în pat de trei ori azi-noapte. De dimineaţă bucătăria arăta ingrozitor, pe jos era numai mâncare: coji de pâine, resturi de biscuiti, Buni a avut ce face toată noaptea, a ronţăit tot ce a găsit. Şosetele îi erau una într-o parte a bucătăriei, rulată cu grijă, alta azvârlită după pat. In picioare avea azi de dimineaţă un singur papuc de casă, cel drept în care îşi îndesase piciorul stâng.

Va fi o zi grea şi obositoare. George pare destul de prost dispus. David parcă e ceva mai bine, doar că e încă răcit. Mâine începe “Şcoala altfel” pentru David. Ce bucurie ca nu am lecţii de făcut cu el !

(va urma)

Intră în conversație