Viaţa cu autism. Episodul 87. Aparenţele sunt atât de înşelătoare

Viața cu autism

A fost grozav să uit că există probleme. S-a întâmplat timp de două ore, la film. Cum am ieşit, însă, mi s-a făcut brusc dor. Dor de acasă, dor de ei. Să mă întorc la biberoane, scutece, plânsete şi certuri cu David. 

Am ajuns târziu, la ora 10 acasă. Cred că e prima dată când l-am minţit pe David, i-am spus că merg să rezolv ceva legat de serviciu la Cluj, iar eu m-am dus la cinema.

Când am intrat în casă, David nu dormea. A venit la mine şi m-a strâns în braţe cât de tare a putut. M-am bucurat, mai ales că nu întrebase de mine zile întregi cât am fost in spital cu George.

Mi-a explicat soţul. Nu mai venisem atât de târziu acasă. Cel mai târziu ajungeam la 8 seara. Văzând că nu vin, David l-a întrebat pe taică-su:

-Auzi? Mama ştie oare ce răi am fost azi şi de-asta nu vine? E supărată pe noi?

Nu am plecat niciodată aşa intempestiv de acasă, spunând că am ceva de rezolvat. Probabil asta l-a făcut nesigur, faptul că el mă ştie mai mult pe acasă sau plecată doar cu el, decât plecată singură pentru atât de multă vreme.

E culmea ! N-a întrebat de mine cât timp am fost în spital cu George cinci zile şi s-a dat de ceasul morţii câteva ore că de ce nu vin odată acasă.

O săptămână mai târziu, David îmi zice în cadrul unei discuţii:

-Din 29 aprilie până pe 3 mai ai fost la spital cu George.

Deci a numărat fiecare zi şi ştie când şi la ce oră a venit Ambulanţa şi altele legate de zilele acelea. Iar zilele acelea numai s-a stimulat şi a fost incredibil de opoziţionist. Şi totuşi, pare de atâtea ori absent şi la şcoală, îşi culcă pe un braţ capul şi pare să viseze. Doamna îl întrerupe din reverie şi de cele mai multe ori ştie despre ce se vorbeşte. Este acolo, cu ei, prezent.

Aparenţele sunt atât de înşelătoare în cazul copiilor cu tulburări de spectru autist. De multe ori din cauza stimulărilor care funcţionează ca o supapă pentru sistemul nervos supraîncărcat, ai tendinţa să crezi că sunt absenţi din realitatea imediată. Dar, de cele mai multe ori, nu sunt. E greu să faci diferenţa.

E greu să fii părinte de copil autist. Dar sunt convinsă că este infinit mai greu să fii autist şi să te confrunţi cu realitatea încercând să i te adaptezi cu  succes fără a supăra pe nimeni şi fără a ieşi prea mult în evidenţă.

De multe ori, iese în evidenţă pentru că vrea să-şi impună sau să-şi creeze propriile reguli. Iar asta nu se poate.

(va urma)

 

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație