Viaţa cu autism. Episodul 89. La munte

viata cu autism

Când aştept primăvara, mă uit mereu nerăbdătoare spre Munţii Gilăului; vârfurile lor sunt vizibile de pe podul peste Someşul Mic care împarte Gilăul în două. Suntem în ţinutul Apusenilor şi al Lacurilor de acumulare: Gilău, Tarniţa şi Beliş-Fântânele. Când nu mai este zăpadă acolo sus, ştiu că sunt şanse să fie cald şi jos, la noi.

Deşi mi-ar plăcea să petrecem măcar un week-end întreg alături de copii la munte, n-am reuşit niciodată; preţurile sunt prohibitive şi în partea asta a ţării. Dar ceea ce facem este să mergem la picnic în zona Muntele Rece sau Someşu Rece. Iar când nu mergem la picnic ajungem la vreo cabană să luam masa.

Ne plac locurile linştite, preferăm locurile în care copiii, mai ales cei mici, sunt bineveniţi şi renunţăm la cele în care proprietarii le găsesc copiilor nod în papură. Credeţi-mă, se găsesc. Culmea, nu sunt locuri elegante cum v-aţi putea gândi, ci destul de modeste.

Cred că suntem o familie “exotică”. Mai rar familii cu mulţi copii. In plus, toţi trei copiii noştri sunt foarte frumoşi. Aşa zice lumea, aşa spunem şi noi.

Una dintre doamnele care ne privea din când în când discret pe o terasă la munte nu s-a putut abţine să nu ne spună înainte de a pleca:

-Aveţi o familie tare armonioasă şi nişte copii foarte frumoşi, să va trăiască!

Vom merge curând la munte să sărbătorim primii doi ani de viaţă a lui George, doar noi şi cei foarte apropiaţi nouă. Dacă nu mi-a umbri zilele şi nopţile o criză de sciatică ce nu cedează de mai mult de o săptămână, aş fi chiar veselă. Mă apucă disperarea că investigaţiile sunt de durată şi sperasem la o recomandare rapidă de fizioterapie. Nu reuşesc să mă descurc deloc cu copiii. E groaznic sa nu te poţi mişca la capacitatea normală.

M-am neglijat recunosc, mi-am promis că după ce vine Ilinca voi avea grijă de mine. Dar am avut complicaţii după naştere, apoi a început George să vireze comportamental. Am uitat de mine. Sigur, cunosc clişeul, trebuie să am grijă mai întâi de mine, însă uneori nu e timp. Trei copii de vârste diferite au programe diferite plus un vârstnic care are şi el nevoie de atenţie.

Tot timpul au fost probleme cu bolile copiilor şi cu tot felul de alte lucruri legate de ei. In plus e dificil cu deplasarea. Am observat că cei ce dau sfaţuri despre cum ar trebui mamele să se îngrijească se comportă ca şi cum toată lumea ar locui la oraş şi încă într-unul mare. Să faci naveta cu un autobz de la ţară în România este o mare pierdere de vreme, tot timpul aştepţi când cursele nu sunt prea dese aşa cum este la Gilău. Iar dacă mai pui şi blocajele din trafic la Cluj, îi trebuie o oră unui autobuz să parcurgă Clujul de la vest la est E nevoie de zile întregi, uneori şi săptămâni ca să-ţi rezolvi problemele, fie ele şi de sănătate.

(va urma)

Intră în conversație