Viaţa cu autism. Episodul 9. ”Dragă George, Împlineşti doi ani şi nu eşti deloc aşa cum mi-am imaginat”

viața cu autism

Dragă George,

Astăzi e ziua ta. Împlineşti doi ani şi nu eşti deloc aşa cum mi-am imaginat. Nu, nu sunt dezamăgită, tu eşti şi vei fi mereu „ideea mea genială”, copilul plănuit şi aşteptat să-i fie frate lui David. Doar că nu sunt deloc pregătită să aflu că eşti ca el, că îi semeni atât de bine într-ale autismului. M-am rugat atât de mult să fii altfel, să nu am nici o grijă cu tine, să creşti la fel de repede ca florile câmpului, fără apăsări şi griji, fără frici. Dar nu e aşa.

Înainte să te naşti, mă întrebam cât de mult te voi iubi, dacă dragostea mea pentru tine va fi la fel de puternică ca aceea pentru David. A fost de ajuns să te ţin în braţe pentru prima dată acum doi ani ca să ştiu că dragostea împărtăşită la mai mulţi copii devine şi mai mare. Îmi amintesc că ai stat primele ore în braţele mele, la pieptul meu şi că te-ai liniştit.

Aşa încerc să te liniştesc şi astăzi când nu pot înţelege ce te deranjează, ce strică echilibrul lumii tale haotice pe care încerci să o organizezi înşirând obiecte şi căutând simetrii.  Îţi place muzica atât de tare, mă bucur că nu vrei să trăieşti într-o lume tăcută.

Fratele tău mai mare, David, face şi el eforturi să te ajute atunci când vrea şi când poate, atunci când autismul nu-l „fură” şi pe el. Imi face plăcere să-l văd învăţând să se joace cu tine. Tu nu ştii încă ce mare lucru este acesta, să faci un copil ca voi să vrea să vorbească, să vrea să-ţi împărtăşeaşcă ceva din sufletul şi mintea lui. Dar sper că vei afla într-o zi.

Mă uit la tine cum dormi şi mă întreb dacă eşti fericit. Sunt convinsă că fratele tău a fost profund nefericit; multă vreme doar a ţipat şi a fost autoagresiv şi aş vrea să putem evita asta cu tine. Dacă îmbrăţişările mele te-ar putea feri de asemenea experienţe groaznice, dacă sărutările mele te-ar putea feri de răul acestei lumi, atunci te-aş purta o viaţă în braţe.

Dar nu pot, nici o mamă nu poate face asta.

Ma doare atât de tare uneori când te văd agitat, când văd că ai vrea ceva şi nu ai idee că ar ajunge degetul arătător să-mi arăţi; încât mi se frânge inima. Mă uit la copiii de vârsta ta cu fascinaţie şi mă întreb ce rotiţe şi ce mecanisme secrete ale minţii tale sunt blocate de autismul ăsta care te ţine şi pe tine captiv. Nici nu mă mai interesează cum se numeşte, că e autism sau că e doar spectrul lui, e clar că ţie nu-ţi merge bine şi că avem o mare bătălie de dat. Nu o putem pierde, nu vreau să fim învinşi!

Pentru tine m-am făcut fiară, pentru tine n-am dormit şi n-o să dorm nopţi, pentru tine am alungat oameni care ar fi trebuit să-ţi fie aproape şi nu au fost. Dar n-ai idee, copilul meu, că sunt oameni care te iubesc şi care vor să te ajute! Iţi promit că îi vei cunoaşte şi îţi voi povesti despre fiecare dintre ei, aşa cum îi povestesc acum lui David despre cei care l-au ajutat.

Pentru tine şi fraţii tăi mă fac surdă la critici, mă ridic, deşi cad foarte des şi nu am decât o ţinţă: sănătatea şi educaţia voastră. Sper să părăsesc această lume îndeajuns de târziu ca să vă văd pe toţi trei oameni mari şi împliniţi, indiferent ce ar însemnă împlinire pentru fiecare.

De ziua ta, nu vreau să ştii că mama şi tatăl tău sunt aici pentru tine. De ziua ta, nu mă rog decât să fii sănătos şi să creşti om mare aşa cum creşte şi David. De ziua ta, mă rog ca tu şi fraţii tăi să fiţi toţi pentru unul şi unul pentru toţi. De ziua ta, mă rog să-ţi împlineşti destinul frumos.

De ziua ta, mă rog pentru cei care te-au ajutat şi ne ajută. Altfel nu am cum şi nu ştiu cum să le mulţumesc.

Dar astăzi, de ziua ta, sunt şi tristă pentru că nu pot să-i iert pe cei care te-au părăsit la greu. Poate vei putea tu într-o zi.

(va urma)

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație