Viaţa cu autism. Episodul 91. In grădina Laurei

Viata cu autism, de Marina Neciu
viata cu autism

In grădina Laurei, timpul stă în loc pentru mine. E ca şi cum m-as detaşa de întreaga lume. E locul în care nu trebuie să fac nimic. Laura este vecina noastră şi naşa Ilincăi. Iar grădina ei este ca raiul pe pământ, loc de odihnă cu verdeaţă.

Laura este alături de noi de fiecare dată când avem probleme mai mari sau mai mici: fie că îl scoate pe David de la şcoală când tati este plecat cu George, fie că ne ajută să supravieţuim atunci când suntem bolnavi, aşa cum s-a întâmplat când am fost spitalizată cu George.

Sau acum când se fac aproape două săptămâni de când abia mă târăsc din cauza spatelui. Sunt tot plecată, când vin acasă, am deja dureri crâncene de la efortul deplasării, nu mai pot face nimic.

Dar în grădina Laurei e totul perfect, îmi încălzesc spatele la soarele de după-amiază, iar pârâul care curge pe lângă grădină face aerul mai răcoros.

Laura i-a luat mai întâi pe toţi trei copiii la ea, pană mi-am revenit şi eu după drumul de la Cluj spre casă. David s-a jucat cu Mara, fetiţa Laurei, pe care David adoră să o necăjească, Firea băieţoasă a Marei o face să reacţioneze exploziv, ceea ce îl întărâtă şi mai tare pe David. Dar David o place tare mult pe Mara, de-asta o şi necăjeşte.

George cam bântuia fără ţintă prin grădină, se îndrepta grăbit spre vale, spre apă, David sau Mara îl întorceau din drum. E dificil când copilul nu simte pericolul şi se avântă aşa fără să răspundă când îl chemi. Mai ales la vârsta asta. Este unul dintre semnele spectrului autist.

De animale nu se teme, nu pot să spun că le ignoră, se uită la ele, dar nu le mângâie. Ceea ce este cam ciudat. A trebuit să îi conduc mâna eu pe căpşorul căţelului.

E bine că nu protestează sau oricum nu prea tare dacă e deturnat de la traseul lui. David nu colabora, nici la doi ani nici la trei nu putea fi dus de mână, refuza cu vehemenţă.

Lui George îi place în leagăn sau în hamac, acolo s-a legănat cu David ieri în grădină.Iar David este foarte atent cu el, îl plimbă de mânuţă. Are mare răbdare cu fratele lui.

A mai stat George şi în braţe la mine, a legănat-o pe Ilinca în cărucior, cred că îl preocupa mecanismul, mişcarea, nu surioara lui Dar pentru prima data, de mână cu mine, a ţinut de căruciorul Ilincăi cu cealaltă mână în timp ce Laura îl împingea.

Băieţii au fost obosiţi, dar cu toată agitaţia, David nu a adormit mai devreme de ora 23. George a adormit mult mai repede, mai ales după băiţa de seară. Ilinca mai avea chef de poveşti, ţipete şi gângureli. Ea nu părea deloc obosită. Va mai dura ceva vreme până cei doi bebeluşi îşi vor coordona cât de cât somnul.

Ce simplu ar fi! Ce minunat ar fi dacă acum ne-am putea înţelege cu George, dacă ne-ar privi, dacă ar arăta cu degetul spre lucrurile pe care le vrea.

Dar nu e aşa. Viaţa noastră e tot mai complicată, iar acum că se apropie aniversarea lui de doi ani sunt din ce în ce mai tristă.

(va urma)

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa