Viaţa cu autism. Episodul 92. Căutaţi soluţii pentru copiii voştri!

viata cu autism

Roţile de-autobuz se-nvârtesc …Este refrenul unui cântecel pentru copii şi-mi vine în minte de fiecare dată când îl văd pe George cum învârte roţile de la maşinuţe. De fapt doar asta face cu maşinuţele. De fapt doar asta mai face cu orice obiect ce are roţi.

Astăzi a încercat taică-su să-i arate cum să folosească roaba de jucărie. A fost umbra lui, i-a fixat mânuţele pe roabă şi au împins împreună. Dar cum s-a văzut liber, cum a răsturnat roaba şi a început să învârtă roţile. Iar dacă nu l-am lăsat, a plecat mai departe indiferent.

Nici David nu e un exemplu prea bun, Uneori îi întăreşte comportamentele negative, pentru că el vrea să se stimuleze tactil cu pietriş îl încurajează şi pe George să meargă acolo. Iar George are mereu 4-5 pietre în guriţă.

Dacă îi spun “dă”, mi le scuipă în palmă. Uneori i le dă chiar şi lui David. Nici chiar David nu mai e oripilat că i le scuipă în palmă.

Are sită şi lopăţele pentru nisip şi nu le foloseşte adecvat. Are jucăriide tras sau împins şi refuză cu obstinaţie să le folosească. Aţa pentru tras o bagă în gură, la fel si tija de împins. Cum toate jucăriile de tras sau împins au roţi, am început să le urăsc. Să le îndepărtez  nu e o soluţie, George merge la maşinile parcate să le învârtă roţile.

Nu pot modifica tot mediul pentru el. Asta se face în camerele de terapie comportamentală.

Pot fi umbra lui, îi arăt, îi conduc mâinile, David face la fel cu el. Degeaba. Ne ignoră.

Analizându-i comportamentul am constatat că nu face diferenţa între oameni şi obiecte, probabil de-asta nici nu face contact vizual, noi suntem obiecte sau cel mult instrumente.

 -De-asta te gândeşti la autism, mama? Pentru că nu îmbrăţişează oamenii dragi lui?

-Da, David printre multe altele, pe noi ar trebui să ne îmbrăţişeze, pisicii trebuia să-i smulgă demult coada că aşa fac copiii mici. Prea multe elemente din spectru sunt prezente în comportamentul frăţiorului tău.

-Nu aşa, se supără David, nu aruncăm! Uite,mama, mi-a aruncat cutia pe picior şi-mi curge sânge. M-a lovit cu cutia în degetul mare de la picior.

Da, când George e plictisit aruncă cu jucăriile fără să se uite. Uneori le azvârle pur şi simplu peste umăr. Mi-am adus aminte că asta făcea şi David.

Vă gândiţi la ce mă gândesc şi eu? Că au trecut trei luni de la ultima viziită la medic şi că în loc să se îmbunătăţească comportamentul, în loc să imite din ce în ce mai bine, în loc să aibă contact vizual, se înmulţesc stereotipiile şi autostimulările.

Să nu încetaţi să cautaţi răspunsuri atunci când vedeţi că ceea ce spun medicii nu se adevereşte.Să nu încetaţi să căutaţi soluţii pentru copiii voştri atunci când nimic nu pare să funcţioneze. Asta facem şi noi acum.

(va urma)

Intră în conversație