Viaţa cu autism. Episodul 97. David suferă

viața cu autism

Nu, nu mi-am dat seama. Prinsă în durerea de a avea un al doilea copil în spectrul autist, am uitat de primul. Nu mi-am dat seama că dacă mă vede plângând, îmi absoarbe ca un burete tristeţea. N-am crezut că îi pasă.

Ştiu că îl iubeşte pe George, dar nu aveam idee cât de mult.

Mi-am dat seamă că David nu are cum să fie bine la şcoală zilele astea, dar mă gândeam că e mai degrabă pentru că de-abia mă târam prin casă din cauza sciaticii, că aveam tensiunea la cote înalte şi că nu mai eram concentrată pe temele lui. Credeam că am lăsat-o eu prea moale şi că de aceea profită din plin.

De-abia când am sunat-o pe Doamna lui David ca să-mi cer iertare că l-am cam neglijat, mi-a spus să nu-mi fac griji că a reuşit să gestioneze comportamentul lui opoziţionist:

Suntem o echipă, mi-a zis, acum n-aţi putut Dvs, dar am reuşit eu să-l ajut de data asta.

Da, are dreptate suntem o echipă de trei ani deja.

Aşa am ajuns împreună la concluzia că David suferă foarte mult. Da, a fost mult mai dificil de gestionat comportamentul lui la şcoală, insomniile şi agitaţia s-au adâncit.

Iar David la şcoală împărtăşeşte lucruri despre „Georgel, frăţiorul meu” Dar nicidecum n-a spus, n-a făcut nici o aluzie la problemele pe care le are George, la faptul că m-a văzut plângând şi că familia noastră trece din nou prin clipe extrem de grele.

David  suferă atât de mult şi  tot ce a  ţinut ascuns în el, a răbufnit comportamental. L-am neglijat emoţional, am fost prea prinsă de propriile-mi griji despre cum va fi şi ce va fi cu George, de câţi ani de terapie va fi nevoie, câte sacrificii va trebui să facem.

Pentru că acum nu mai am doar un copil. Am trei copii la fel de importanţi indiferent de problemele cu care se confruntă. Nu pot să-l amân pe David să-i spun să rabde câtiva ani de privaţiuni ca să fie bine şi fratele lui. Adică poate ar înţelege, dar tot ar exista resentimente pe termen lung. Este copil şi în plus are autism, ceea ce îl face mai vulnerabil emoţional, are nevoie de mai mult sprijin ca un copil tipic.

Lui George îi datorez acelaşi lucru ca şi lui David; cele mai bune decizii ca să-l recuperăm.

Echipa e la fel de importantă, ea se va contura încet şi pentru George. Oamenii aceia, puţini, dar preţioşi care rămân veşnic prietenii şi nădejdea familiilor în care există copii cu dizabilităţi, sunt acolo mereu, ajutându-ne şi încurajându-ne.

Exact aşa există şi reversul medaliei, oamenii care vorbesc pe la colţuri de străzi despre cum copiii noştri şi noi merităm aşa ceva din diverse motive, care mai de care mai fanteziste.

Ori autismul nu-l poţi împiedica nici dacă îţi socializezi mult copilul, nici dacă nu; nici dacă te duci la biserică, nici dacă nu; nici dacă îi dai lapte de vacă, nici dacă nu; nici dacă îl diversifici la 4 luni, nici dacă îl diversifici la 6  luni.

Lista poate continua la nesfârşit atât timp cât nu se cunosc cauzele exacte ale autismului fără putinţă de tăgadă.

(va urma)

DISTRIBUIȚI
Viata cu autism
Ceea ce pentru alţii pare ieşit din comun, pentru noi este realitatea zilnică. Viaţa cu doi copii cu autism şi încă unul (deocamdată) tipic este dificilă, dar nu lipsită…

Citește mai multe despre autor

Intră în conversație