Cum îmi ajut copiii să fie adulți independenți și fericiți cu propriile decizii?

copil care trece strada

Cum îmi ajut copiii să fie adulți independenți și fericiți. Nu am crezut niciodată că un copil este prea mic să participe la viața familiei. Evident, nu am întrebat-o pe fii-mea la doi ani dacă un job sau altul e potrivit pentru noi, dar am încercat, pe măsura capacității ei de înțelegere, să o implicăm în deciziile noastre. Ne-am gândit mereu că îi va fi mai ușor să hotărască pentru ea când va fi mare. Au fost primii pași spre autonomie.

Răbdare și consecvență inclusiv când e vorba de probleme minore

Faptul că am întrebat-o de când era mică ce vrea să mănânce, cu ce să se îmbrace, în ce parc vrea și alte asemenea ne-a ușurat și noua munca. De exemplu, suntem la restaurant. Îi citeam meniul. Își alegea de-acolo ce voia. Când venea mâncarea parcă ar fi vrut piure în loc de pilaf. Ei bine, ai ales! Este una dintre acele situații în care nu ne mai răzgândim pentru că deja am plătit și nu este bine să facem risipă. Altădată, când își alegea un parc și voia după 5 minute în altă parte, eram de acord cu ea, fără să prelungim prea mult timpul alocat plimbării. Așa a învățat că este posibil să îți schimbi opțiunile, dacă acest lucru nu are implicații prea mari.
Poate par niște probleme minore, iar abordarea noastră fără rezultate. Trebuie răbdare și consecvență, trebuie ca exemplu personal să fie unul în aceeași direcție. Noi ca adulți să ne asumam deciziile pe care le luăm. Atunci când ceva nu iese cum am plănuit discutăm despre ce am făcut bine și ce am calculat greșit, astfel încât data viitoare să evităm situațiile mai puțin plăcute. E o vorbă care circulă pe net: sunt atâtea greșeli de făcut că e păcat să repeți una de mai multe ori. Viața nu este perfectă și nici nouă nu ne place să fim, atâta timp cât ceea ce nu merge cum trebuie nu interferează în rău cu destinul altora sau al nostru.

Cum îmi ajut copiii să fie adulți independenți și fericiți. La început a fost obositor, după ani de zile se văd rezultatele

Deciziile luate încă de când era copil mic i-au folosit foarte mult când a ajuns la școală, când a mers în tabără, când a rămas singură acasă, când a trebuit să vină singură acasă de la școală. Știe să se gândească și la consecințele faptelor ei. Noi, părinții, suntem mai liniștiți.
Da, la început era obositor. Cine are copii știe cât îi ia unei fetițe de 2-3 ani să se hotărască cu ce să se îmbrace la grădiniță, iar când alegerile ei nu au legătură cu vremea de afară, cu locul în care merge și nici piesele vestimentare între ele, simți că-ți pierzi răbdarea. Explici și iar explici și pare că vorbești cu pereții. Dar te trezești într-o zi, când crezi că nu mai ai scăpare, că fiica ta de doar 4 sau 5 ani pleacă îmbrăcată nu doar decent, dar și cu gust. Și-apoi vine o zi când nici nu mai trebuie să te gândești la asta pentru că știi că va alege bine.
Pe măsură ce crește deciziile pe care trebuie să le ia sunt din ce în ce mai complicate. Într-o seară vrea ca prietena ei să vină în vizită, deși știe că are multe teme de făcut și a doua zi merge la școală. Îi spui că e alegerea ei. Învinge dorința de joacă, dar oboseala de a doua zi, o fac ca data viitoare să-i spună amicei: ”Știi, mai bine ne vedem vineri, pentru că nu vreau să mai stau până la 11 noaptea să-mi fac temele”. Greșelile pe care le fac acum, cât sunt sub privirea noastră atentă, îi vor învăța să le evite pe cele mari când vor fi departe de noi.

Articolul face parte din campania „Descoperă puterea unui simplu DA” susținută de Danonino prin care părinții sunt încurajați să sprijine autonomia copiilor și să spună DA micilor lor încercări.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație