Anxietatea de separare: cauze și soluții

Roxana Ristache
Anxietatea de separare

Anxietatea de separare este o manifestare specifică copilăriei mici. Până la o anumită vârstă este o reacţie firească, care ţine de dezvoltarea copilului. Prima manifestare apare pe la 7-9 luni: bebeluşul plânge atunci când mama dispare din aria lui vizuală şi nu este deloc prietenos cu străinii.

De ce? Pentru că, în jurul acestei vârste, creierul bebeluşului începe să facă distincţia între el şi mama lui: mama este ceva separat, este o altă persoană, diferită de el, dar foarte importantă pentru el, şi îi este teamă să nu o piardă. Şi, pentru că a reuşit să facă distincţia între el şi mama lui, începe să distingă şi persoanele din jur. De aceea se teme de străini.

Copilul tău face crize de plâns, devine agresiv și te lovește, nu vrea să coopereze și îți vine, pur și simplu, să-ți iei câmpii? Participă la cursul ”Disciplină Pozitivă” cu Miruna Jovin și află ce e de făcut în astfel de situații. Înscrie-te AICI.

Există şi cazuri în care bebeluşii nu manifestă această anxietate de separare: fie în cazurile de abuz emoţional, fie în cazurile copiilor care suferă de autism.

Când anxietatea de separare devine patologică

Pe măsură ce copilul creşte, teama de a se despărţi de părinţi sau de persoanele care îl îngrijesc scade treptat. Dacă se menţine după vârsta de cinci ani, este vorba despre o anxietate de separare patologică. În acest caz copilul manifestă o frică excesivă şi nerealistă de separare şi o teamă în legătură cu posibile consecinţe negative care decurg din separarea de cei dragi.

De exemplu, copilul poate refuza să meargă la grădiniţă sau la şcoală, poate refuza să stea singur, să doarmă singur sau poate refuza să iasă afară din casă. Poate sta strâns lipit de părinţi, urmărindu-i prin toată casa.  Iar dacă este separat de părinţi, copilul cu anxietate de separare vrea adesea să ştie unde s-au dus mama şi tata şi vrea să se afle în contact cu ei, cerând de exemplu să fie sunaţi. În alte situaţii, copilul se teme că părinţii vor păţi ceva grav (se vor îmbolnăvi, vor avea un accident, de exemplu), sau că el se va pierde şi nu va mai fi găsit de părinţi. Pe măsură ce copilul creşte, temerile sunt adesea legate de anumite pericole, de multe ori exagerate: “Sunt hoţi”, “Dacă mă răpeşte cineva?”.

Care sunt cauzele apariţiei anxietăţii de separe

Bagajul genetic dar şi mediul contribuie la apariţia anxietăţii de separare în copilăria mică. Copiii cu un ataşament anxios sau insecurizant-ambivalent sunt predispuşi la a dezvolta această anxietate.

Familiile în care sunt cultivate relaţiile extrem de unite pot influenţa apariţia acestei tulburări. De asemenea, părinții anxioși şi hiperprotectivi care încurajează dependența copiilor, cei foarte critici sau cu un stil parental foarte autoritar pot contribui prin comportamentele lor la manifestarea anxietăţii de separare de către copil. Alţi factori pot fi: dormitul în pat cu unul dintre părinţi sau evenimente stresante din familie, precum divorţul părinţilor, apariţia unui frate, moartea cuiva drag.

Ce poţi face pentru a preveni anxietatea de separare

În cazul bebeluşilor, e recomandat ca aceştia să fie pregătiţi pentru separarea de mamă. Acest lucru se poate face, spre exemplu, prin jocul “Cucu-bau”, prin care copilul învaţă că cineva care dispare poate să şi apară înapoi. O altă opţiune este creşterea graduală a perioadelor când mama lipseşte: pleacă pentru 15 minute, apoi pentru o oră, apoi pentru două ore, şi tot aşa. De asemenea, este bine ca micuţul să fie mângâiat şi susţinut atunci când plânge şi este supărat că mama pleacă. La fel de folositor este ca mama să îşi ia la revedere repede, să nu prelungească momentul despărţirii şi să nu se întoarcă din drum.

Pentru copiii peste un an, se recomandă prezenţa unui ritual de la revedere: ne îmbrăţişam de trei ori, ne sărutăm pe amandoi obrajii, apoi ne mai îmbrăţişam încă o dată, de exemplu. Să îi dai copilului o mică treabă atunci când pleci este foarte bine pentru gestionarea fricii lui legate de plecarea ta. De exemplu, îi poţi cere să închidă uşa după tine. De asemenea, nu uita să îi reaminteşti că te vei întoarce la el.

În perioada preşcolară, dificultăţile de separare se pot accentua datorită faptului că micuţii încep să meargă la gradiniţă. Copilul trebuie asigurat că e normal să fie supărat şi să plângă câteodată atunci când se desparte de părinţi. Mai mult, este de preferat să aibă şi o rutină în program, cu ore şi activităţi constante (mai ales cele legate de somn), ceea ce îi va da sentimentul de confort şi siguranţă.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa