Când copilul te înfruntă, iubirea este răspunsul! Povestea unei mame cu doi băieți

O mămică cu doi copii povestește cum a trecut de la un stil de parenting bazat pe time-out, care nu avea rezultate, la unul prin care s-a conectat cu băiețelul ei, care trece prin trăiri profunde după ce a venit pe lume frățiorul lui. Povestea ei pe larg, așa cum apare pe www.mother.ly, o aveți mai jos:

În 2005, Rebecca Eanes a primit un cadou de Crăciun întârziat – cel mai bun cadou posibil. Era 26 decembrie. Cadourile din ziua precedentă erau încă întinse prin cameră. Luminile clipeau încă în brad. Era desculță și cu picioarele reci pe gresia din baie, iar cu mâinile tremurând pe un test de sarcină, privea nisipul cum se scurge într-o mică clepsidră. Când nisipul s-a terminat, viața ei s-a schimbat pentru totdeauna.

A petrecut următoarele 40 de săptămâni vorbind, cântând și citindu-i copilului care creștea în corpul ei. Învățase din cartea Ghici cât de mult te iubesc de Sam McBratney să își frece burta și să mângâie orice parte a bebelușului se simțea împingând. Nu știa exact cine crește acolo, dar – vai – cât de mult îl iubea. I-a pregătit o cameră de copii (pe care de altfel nici nu a folosit-o vreodată), un simbolic bun venit în viețile lor ca un nou membru al familiei. Avea numele scris pe un perete. Avea deja un loc în familie.

L-a primit în brațe în septembrie, cel mai frumos și perfect mic băiețel pe care îl văzuse vreodată. Următorii doi ani au fost magici. Se jucau și se uitau la desene cu trenulețul Thomas. L-a aplaudat când a putut să se rostogolească, să se ridice, să meargă de-a bușilea, să meargă și să alerge. Se minuna de fiecare nou cuvânt pe care îl spunea. Erau complet și superb conectați, micul băiețel și ea. În ochii lui citea încredere.

Când copilul te înfruntă, iubirea este răspunsul! Sfidător sau deconectat?

După 26 de luni, Rebecca s-a bucurat de un al doilea copil și a fost din nou complet îndrăgostită. Credea că zilele vor continua să curgă în armonie perfectă, până copiii vor trebui să plece la facultate, undeva într-un viitor foarte îndepărtat. Dar nu. Încet, lucrurile au început să se schimbe.

Primul născut, luptându-se cu schimbările copleșitoare din viața lui, a început să se poarte într-un fel în care Rebecca nu-l mai văzuse. Pe atunci îi spunea sfidător. Acum recunoaște comportamentul ca deconectat. Pentru a se descurca cu acest copil sfidător, a început să îl pedepsească (cu time-out-uri). A crezut că acesta este felul în care decurg lucrurile în mod normal. Nu părea în regulă, dar s-a gândit că așa e normal.

Într-un final, de la pline de joacă, bucurie și râsete, zilele s-au umplut de lacrimi și pedepse. Comportamentul continua să se înrăutățească. A încercat toate șmecheriile. Număratul până la trei. Grafice de comportament. Nimic nu funcționa. De fapt, de fiecare dată când îl punea pe scăunelul verde de pe hol, pe care trebuia să stea când era pedepsit, mama lui, ținându-l în brațe pe fratele mai mic, observa cum copilul se mai strică un pic.
Am vrut doar să-l învăț, nu să-l stric. Într-o zi, văzându-l cum stă acolo, cu privirea coborâtă, bărbia tremurându-i și lacrimile scurgăndu-i-se pe obraji, a simțit un fior rece. Brusc a înțeles cum doar îi mărea amărăciunea, pierzând amândoi din asta. S-a uitat în ochii lui și nu a mai văzut încredere acolo. A văzut tristețe. Băiețelul care adormea cu mâna băgată sub mâneca ei nu mai avea încredere în mămica lui. Nu complet. Nu ca înainte. Fiul ei nu o sfida. Lumea lui se răsturnase și nu știa cum să facă față. Ea fusese centrul vieții lui și dintr-odată cel puțin jumătate din atenția ei se ducea căte celălalt copil, pe care el nu-l ceruse. Copilul avea sentimente puternice și nu le putea procesa. Nu le putea explica. Tot ce putea să facă era să simtă, și se simțea rău. Sentimentele rele duc la purtări rele, iar Rebecca îl pedepsea apoi pentru purtarea rea, hrănindu-i sentimentele rele. E un cerc vicios, dar se poate ieși din el.

Când a înțeles că nu de un scaun pe care să fie pedepsit într-un capăt de hol avea nevoie copilul ci avea nevoie să se simtă conectat cu ea ca pe vremuri, Rebbeca și-a schimbat complet abordarea. A aruncat scăunelul verde și l-a luat pe copil în poala ei. L-a ținut și i-a citit cărți. Au colorat împreună. Au îmbrățișat animale de pluș și au discutat despre moduri mai bune prin care să tratam cu frustrarea, furia, teama și tristețea. I-a spus că-l iubește la fel de mult ca întotdeauna și că iubirea pentru el nu se va schimba niciodată.

Când copilul te înfruntă, iubirea este răspunsul! Stricăciunile s-au vindecat

Au construit turnuri din lego și forturi. Au pictat cu picioarele. S-au bătut cu baloane cu apă. Au dansat. Încrederea s-a întors în ochii lui. El și fratele lui au devenit cei mai buni prieteni. Râsetele au revenit. La fel și bucuria. Erau din nou conectați. Fără pedepse, doar lecții, de la suflet la suflet și mână în mână. Văzându-l stând acolo în acele zile fatidice, Rebecca a învățat că scopul ei nu era să-l facă să se simtă așa de rău încât să se poarte bine, ci să-l ajute să se simtă apreciat, acceptat și iubit din toată inima, așa încât să-și poată arăta adevărata fire: bună, miloasă.
Copiii sunt buni. Au un potențial fantastic și atașamentul și siguranța deblochează acest potențial și le permite să crească frumos. Nu trebuie stricați pentru a învăța.

Dacă doriți să aflați mai multe despre cum vă puteți conecata cu copilul, vă recomandăm volumul “Părinți liniștiți, copii fericiți”, de Dr. Laura Markham, care este disponibil aici.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație