Când este fericit, copilul tău se uită la tine

este fericit

Copiii se nasc cu disponibilitatea de a se juca. Înainte să fie o artă prin care învață să înțeleagă lumea și să o stăpânească, este o foame. Este o foame de a crea. Iar, noi, părinții trebuie să răspundem imediat acestei necesități. După părerea mea, este una dintre cele mai mari responsabilități care-i revine părintelui. De ce?

Pentru că trebuie să se transforme el însuși în creator și să gătească, din ceea ce el are la îndemână, o hrană sănătoasă pentru micul privitor. Părintele devine el însuși un bucătar al realității. Prepară din toate ingredientele realității mici delicii culinare prin care il atrage pe copil să guste din lume. Iar de această mușcătură depinde foarte mult felul în care va adulmeca apoi percepția de sine, gândurile despre ceilalți și credințele despre viață.

Joaca este și o artă prin care ei înțeleg și interpretează lumea și tot ce vine spre ei în mod sigur și distractiv. Insă, la început ei nu privesc lumea prin ochii lor. Își pun la început niște lentile. Sunt ochelarii noștri, de adulți, care privesc lumea așa cum au învățat la rândul lor să o privească. Și, prinși de multe ori sub povara vieții, avem acest reflex necenzurat de a le deforma optica, spunându-le că ceea ce vedem noi este realitatea și nimic mai mult. Dar ochii înșeală de multe ori mintea, mai ales mintea unui părinte blocat in convingeri despre cum trebuie să fie viața. Iar copiii cad de multe ori victime acestui mod ne-autentic de a privi. Gustă din viață, o adulmecă și văd că e doar un blat necopt. Și nu le place.

Când vor crește, le va fi foarte greu și le va fi foarte frică să privească lumea cu ochii lor. Lumina, filtrată de mesajele părintești, va fi la început destul de puternică. Și vor închide ochii. Se vor preface că nu văd și că nu simt cu propria lor ființă. Vor avea nevoie de ochelarii părinților și se vor juca cu ei mult timp de acum încolo. Iar dacă vrei să-i iei jucăria, lentilele depersonalizate prin care privește lumea, se va împotrivi.

Din fericire, există adulți a căror privire este clară și vie. Care au șters vechile lentile sau le-au abandonat pe drum riscând să vadă lumea cu ochii lor. Oameni care știu că dincolo de ochelari, așteaptă înfometată o privire inocentă, delicată, plină de bucurie și speranță. Așteaptă ca lumea să-i spună ești minunat(ă), te iubesc, hai să ne jucam. Vreau să-ți arăt ce taină fantastică este viața și ce poți să faci cu ea.

Unul dintre acești oameni, cu ochelari curați și suflet de copil este Leon Magdan. El este creator, alături de Itsy Bitsy FM, al unui fenomen inedit în România. Profesorul de joacă te învață să te bucuri de viață în noile spectacole Itsy Bitsy Show. Și nu oricum, ci accesând propriile tale resurse. Iar pentru asta nu-ți trebuie averea lui Steve Jobs ca să-i cumperi toate gadgeturile posibile, sperând ca un lucru îl va face fericit pe copilul tau. Îți trebuie doar sufletul tău. Sufletul tău aproape de sufletul lui. Trupul tău aproape de trupul său. Este o poveste de iubire între părinte și copil. Iar semnul că această iubire există este zâmbetul acela dulce. Leon Magdan, prin spectacolele pe care le oferă, reușește să capteze un adevăr: fericirea nu este un concept, un ideal sau o stare privilegiată. Suntem fericiți când avem momente de fericire. Și ele pot fi trăite simplu și acum.

În rest, suntem conștienți că relația de iubire implică și o cantitate destul de mare de suferință și sacrificiu. Iar ceea ce face ca relația să reziste sunt aceste insule de fericire. Acele momente pe care nu o să le uităm niciodată, care iți vor da putere când va fi greu. Când e fericit, copilul tău se uită la tine și se simte în siguranță. Este singurul moment în care putem să ne dam ochelarii jos și să-i spunem: Tati sau Mami te iubește. Atunci îl putem contempla, îi putem admira chipul, mâinile, nasul, urechile, îi putem auzi respirația. Este un moment de revelație, de rugăciune, de mulțumire că această viață îți spune tata sau mama. Este momentul în care te bucuri ca ești creator. Atunci știi că iubești și lași să te iubească. Mulțumesc Leon pentru această poveste de dragoste pe care o oferi părinților, jucându-te cu copiii din noi înșine atât de frumos și nebunesc.

Intră în conversație