Ce înseamnă de fapt parenting blând? 8 reguli explicate de Laura Markham, de aplicat în momente de criză

Ce înseamnă de fapt parenting blând? Experta în parenting Laura Markham a explicat pentru www.psychologytoday.com ce înseamnă mai exact parentingul blând și ce au părinții de făcut pentru a avea o relație bună cu copiii.  

Dr. Laura Markham

Adesea părinţii nu înţeleg exact la ce se referă parentingul blând şi au impresia că dacă nu îi mai pedepsesc, copiii vor face ce vor. Însă acest mod de gândire lasă să se întrevadă doar două posibilităţi: să fii permisiv ori să pedepseşti copilul. Dar ce ar fi dacă ţi-ai păstra aşteptările în timp ce îi oferi copilului înţelegere şi suport? Să presupunem că îi spui că este timpul să meargă la culcare dar acesta îţi spune nu.

Ce opţiuni ai?

Să ameninţi sau să pedepseşti copilul. (Trebuie să fii tot mai vehement, strici seara tuturor şi îţi strici şi releţia cu cel mic.)

Să laşi copilul să facă ce vrea. (Faci compromisuri în ceea ce priveşte lucrurile bune pentru copil şi pentru întreaga familie, până când, în cele din urmă, nu mai rezişti. Această abordare nu este chiar una de parenting responsabil şi blând.)

Pune limite—cu empatie.  Când refuză să te asculte spune-i copilului ceva de genul: Nu vrei să te opreşti din joacă, am înţeles. Este greu să te opreşti. Sunt sigură că atunci când vei fi mare ai să te joci toată noaptea, nu-i aşa? Dar acum este timpul să mergi la culcare. Vrei să te joci cu avionul până în baie sau să se duc în spate până acolo?

Ce înseamnă mai exact parenting blând: nu evita neînțelegerile

Parenting blând nu înseamnă să eviţi neînţelegerile, conflictul este parte a fiecărei relaţii interumane. Copiii învaţă sfidând limitele iar cel mic nu va înţelege de ce este atât de impostant să facă un anumit lucru exact atunci când i se spune, motiv pentru care părinţii trebuie să împună reguli constant. Parenting blând înseamnă să îţi ţii emoţiile în frâu, astfel încât să poţi impune regulile necesare cu iubire. În acest fel creezi mai multă linişte în casă iar copilul te va asculta şi va învăţa şi să îşi controleze propriile emoţii, şi, implicit, comportamentul. Aşadar, nu este vorba despre faptul că părinţii care practică acest tip de parenting nu au control asupra situaţiei, din contră, au mai mult control faţă de majoritatea. Au control asupra reacţiilor, şi, prin urmare, asupra atmosferei din casă, fapt ce le permite să fie modele mai bune pentru copii.

Ce înseamnă de fapt parenting blând? Din când în când copilul va face şi ce vrea

Bineînţeles că vor fi şi momente în care cel mic va face şi ce vrea, respectiv lucruri cu care eşti de acord sau pe care şi le doreşte foarte mult. Uneori pur şi simplu vei lăsa lucrurile aşa cum sunt ca să eviţi o confruntare. Parentingul blând înseamnă să îţi reglezi propriile emoţii înainte de toate iar apoi să încerci să vezi lucrurile din perspectiva copilului astfel încât să găseşti soluţii care să vă ajute pe amândoi, fără să laşi copilul să “facă ce vrea” dacă eşti de părere că nu trebuie. Este important să ţii cont de nevoile copilului dar şi de ale tale.

Parentingul blând însemană să spui “nu”

Părinţii care practică parentingul blând spun nu. Şi o fac des. Ceea ce nu este un lucru rău. De fapt tocmai conştientizarea diferenţei dintre ceea ce vor şi ceea ce le ceri să facă dezvoltă la copii autodisciplina. Ai însă grijă: dacă se simt constrânşi în mod regulat copiii încep să opună rezistenţă. Ideea este să păstrezi legătura cu copilul şi să ţii cont de nevoile lui, astfel ca acesta să ştie că eşti de partea lui şi să vrea să coopereze. Bineînţeles că acest lucru nu se va întâmpla mereu, uneori copilul te va refuza. Ce poţi face în acest caz? Articolul continuă mai jos:

1. Păstrează-ţi calmul. O luptă cu cel mic cu siguranţă va escalada însă dacă rămâi calm ai mai multe şanse ca acesta să coopereze.

2. Fii empatic. Dacă cel mic se simte înţeles sunt mai mari şansele să îţi accepte regulile.

3. Aminteşte-ţi că cei mici te aceptă drept lider doar ca urmare a relaţiei pe care o ai cu ei. Dacă se încăpăţânează şi sfidează este semn că trebuie să ne concentrăm asupra legăturii pe care o avem cu copiii noştri. Dacă cel mic refuză des să colaboreze asigură-te că petreci timp cu el, însă nu doar ca să îi citeşti poveşti ori să faceţi prăjituri: copiii au nevoie de iubire ca să se simtă în siguranţă, să se deschidă şi să spună ce simt. Astfel se combate comportamentul nepotrivit.

4. Renunţă la pedepse. Dacă ţi-ai pedepsit într-un felul copilul poţi fi sigur că nu va mai coopera. Asta din cauza faptului că nu crede că eşti de partea lui. Dacă îl forţezi, autodisciplina nu se va mai forma în mintea lui. Dacă doreşti ca cel mic să colaboreze fără să îl pedepseşti ori să îl ameninţi concentrează-te înainte de toate pe legătura dintre voi. Doar astfel copilul va vrea să te asculte.

5. Caută soluţii care să vă avantajeze pe amândoi. De cele mai multe ori, dacă explici în mod clar ce te nelinişteşte, poţi găsi o soluţie care să vă avantajeze pe amândoi. Asta nu înseamnă că doar copilul trebuie să câştige ci că acesta ştie că eşti de partea lui şi că vei face tot posibilul ca nevoile sale să se încadreze în cele ale întregii familii.

6. Câteodată nu vei găsi calea de mijloc. Vor fi situaţii în care nu vei reuşi să găseşti calea de mijloc, însă nu toate dorinţele copilului trebuie satisfăcute. Adesea cei mici, asemenea adulţilor, pornesc o ceartă când au nevoie de ajutor cu înţelegerea propriilor emoţii. Mai ales în cazul în care vă aflaţi în perioada de tranziţie de la pedepse la parenting blând este posibil ca cel mic să se comporte astfel pentru a-ţi atrage atenţia asupra faptului că are nevoie de ajutor ca să scape de bagajul emoţional. Aşadar, fii blând şi înţelegător. Astfel îţi vei ajuta copilul să se simtă în siguranţă şi să îţi arate de ce se teme. Când exagerează adu-ţi aminte că emoţiile copiilor sunt puternice şi că ei încă nu ştiu să le exprime comunicând.

7. Ţine minte că eşti lider, nu dictator. Liderii conduc prin puterea exemplului, ascultă, încearcă să răspundă nevoilor tuturor şi să protejeze. Să fii “şeful” înseamnă că eşti responsabil de crearea unui mediu propice copiilor, cu reguli clare şi suportul de care au nevoie. Aşadar, când cel mic nu colaborează gândeşte-te la ce fel de ajutor îi este necesar din partea ta.

8. Analizează-ţi propriile emoţii legate de părinţi
De exemplu, dacă părinţii tăi au fost foarte stricţi se poate să te temi că nu deţii controlul decât dacă eşti tot timpul cu ochii pe cel mic. Sau poate că nu vrei să te comporţi asemeni lor şi nu impui reguli deloc. Asta nu îţi ajută însă copiii şi cel mai probabil vei ajunge să ţipi când lucrurile vor scăpa de sub control. Copiii cărora nu li se impun limite îi aduc pe adulţi la ale lor. Însă dacă în loc să ne luptăm cu copiii ne aducem aminte de cum ne-am simţit noi înşine în trecut – singuri, răniţi, trişti- aceste emoţii nu ne vor mai stăpâni. Nu ne vom mai certa cu cei mici când sunt supăraţi, vom putea trasa reguli şi ne vom putea ghida copiii cu ajutorul empatiei. Când ne pierdem cu firea putem trece dincolo de vină şi putem reface legătura cu ei. Dacă îi lăsăm pe copii să facă ce vor nu procedăm bine nici pentru ei şi nici pentru noi însă limitele impuse cu empatie îi vor face să îşi dorească să colaboreze iar părinţii se vor simţi mai împăcaţi.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Intră în conversație