10 lucruri pe care un copil trebui să le învețe până la 10 ani

Alexandra Constantin

Fiecare părinte îşi doreşte ca puiul lui să devină un om bun, cinstit, curajos, iar toate aceste calităţi nu vor apărea din senin. Iată ce lucruri esenţiale îl poţi învăţa pe copil până la vârsta de 10 ani!

Să respecte atât fetele, cât şi băieţii

Deseori mamele de băieţi au tendinţa de a-i învăţa încă de la vârste mici să le respecte pe femei și să ajute fetiţele din parc sau de la grădiniţă. Bine este însă să-l înveți să se poarte frumos în egală măsură şi cu băieţii pe care îi cunoaşte. Respectul faţă de cei din jurul nostru este o trăsătură pe care copilul trebuie să o dobândească, inclusiv respectarea copiilor de aceeaşi vârstă, indiferent că este vorba de un băiat sau de o fată, potrivit www.brightside.com.

Ce lucruri îl poţi învăţa pe copil: să nu-i fie frică să greşească

Învăţarea din greşelile altcuiva este un talent rar. La fel de important este ca micuţul să înveţe şi din greşelile pe care le face. Îl poţi învăţa pe copil încă de la vârste mici că nu trebuie să-i fie frică să piardă sau să greşească. L-ai lăsat să coloreze de unul singur şi mai mult a tocit culorile decât să facă un desen frumos? Nu-i spune că a greşit, ci că mai poate adăuga câteva culori ca să facă un desen pe placul lui.

Cunoştinţele sunt mai importante ca notele

Uneori, părinţii ajung să se enerveze când notele copilului nu coincid cu aşteptările pe care le au de la el. Cu toate acestea, o notă bună nu înseamnă că elevul are cunoştinţe bune despre un anumit domeniu. Nu ezita să-l înveţi pe copil încă din perioada şcolară că cele mai importante sunt cunoştinţele cu care el rămâne la final de zi şi mai puţin notele pe care le primeşte.

Ce lucruri îl poţi învăţa pe copil: părinţii nu sunt inamici

Este un drum lung şi frumos până în punctul în care copilul ajunge să te considere un prieten bun, asta cu atât mai mult dacă el are prietenii lui. Nu insista nici tu prea mult. Arată-i că poate avea încredere în tine, că încerci să nu ridici vocea atunci când face ceva rău, dar şi că nu-l cicăleşti atunci când greşeşte.

Să-şi susţină punctul de vedere

Unii părinţi respectă mult cadrele didactice, chiar mai mult decât îi arată propriului copil. Iar acest lucru poate să fie de fapt motivul pentru care copilul ajunge să fie nesigur pe el şi să nu-şi susţină punctul de vedere chiar dacă el ştie că are dreptate. Spune-i că respectul este important, dar abilitatea de a-şi apăra punctul de vedere este şi ea esenţială.

Ce lucruri îl poţi învăţa pe copil: să nu facă ceva ce nu-i place

Copiii cred ca popularitatea în rândul prietenilor este importantă, de aceea de multe ori fac eforturi ca să o obţină. Încearcă să joci tu rolul de model astfel încât el să vadă că o persoană onestă şi care îi respectă pe cei din jur este mai valoroasă decât cea care face lucruri care nu-i plac doar pentru a obţine aprobarea celor din jur.

Să întrebe ori de câte ori nu înţelege

Ce îl mai poți învăța pe copil până la vârsta de 10 ani? De exemplu că este bine să pună întrebări ori de câte nu înțelege un lucru și nu să pretindă că a înţeles totul. El învaţă multe lucruri folositoare pe perioada copilăriei, iar prin întrebări se obţin răspunsurile de care are nevoie pentru a înţelege.

Ce lucruri îl poţi învăţa pe copil: să spună profesorului când nu se simte bine

Copilului nu trebuie să-i fie teamă sau ruşine să vorbească despre problemele de sănătate. Sănătatea este mult mai importantă ca notele pe care le obţine la şcoală sau decât supărarea  profesorilor. Asigură-te că el a înţeles asta şi că vorbeşte deschis atunci când apare o problemă.

Să respecte natura

Cât de des obişnuim să ne plângem de străzile murdare sau de ambalajele aruncate pe jos? Un alt lucru care îl poți învăța pe copil încă de mic este respectul faţă de natură. Arată-i cum poate să facă asta şi implică-l ori de câte ori ai ocazia. Doar aşa rezultatele o să fie vizibile în timp.

Ce lucruri îl poţi învăţa pe copil: să spună NU

Învaţă-l pe copil să aibă curajul să spună NU adulţilor, profesorilor şi chiar lui când este cazul. Fiecare părinte doreşte să crească un copil care să aibă personalitate, nu unul care să plece capul la comezile celor din jur. Abilitatea de a spune NU este foarte importantă cu atât mai mult când el devine adult.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa