Copilul nu vrea să stea aşezat în timp ce mănâncă? Iată 6 paşi de urmat pentru a-l convinge

Mihaela Călin
Copilul nu vrea

Ai un copil care fuge de la masă după doar câteva minute sau care este atât de agitat în timp ce stă la masă încât abia mănâncă ceva? Stai liniştită, nu eşti singura. Mulţi părinţi cu copii preşcolari se plâng că aceştia pur şi simplu nu pot sta aşezaţi în timpul meselor. Pe site-ul yourkidstable.com am găsit 6 paşi pe care să-i urmezi, dacă vrei ca băieţelul sau fetiţa ta să stea aşezaţi în timp ce mănâncă.

Respectă un program

Este important ca cei mici să mănânce la un interval de 2,5 – 3 ore, fără a avea gustări între mese, doar apă. În felul acesta apetitul copilului este setat să fie ciclic, nu aleatoriu.

Asta înseamnă că atunci când vor veni la masă, vor fi lihniţi de foame şi vor sta jos ca să mănânce.

Fii pregătită

Acest lucru poate fi o provocare, mai ales când sunt mai mulţi copii. Dar, dacă totul este pregătit atunci când copilul vine la masă, astfel încât să puteţi să vă aşezaţi împreună la masă, el nu va mai putea să se enerveze sau să se plângă că tu mai ai o tavă de scos din cuptor. Va fi mai uşor să-ţi ţii copilul la masă, dacă tot ce are nevoie este la locul lui.

Ţine masa întinsă timp de 10-30 minute maxim

În timp ce unii copii se joacă în jurul mesei, alţii sunt foarte distraţi atunci când mănâncă – de aceea este important să ţii masa întinsă doar 30 de minute sau mai puţin. Dacă stai şi te gândeşti, cei mici petrec pur şi simplu prea mult timp la masă, şi în mod natural, ei încep să se agite, deoarece o bună parte din zi stau în acelaşi loc. Dacă acest lucru nu ţi se pare realizabil din prima, începe să tai câte 5 minute la fiecare câteva zile. Şi nu uita să arunci o privire asupra mediului înconjurător ca să vezi ce i-ar putea distrage atenţia celui mic.

Asigură-te că stă bine pe scaun

Verifică dacă nu cumva scaunul este prea mare pentru el şi nu-i oferă suportul de care are nevoie pentru a rămâne aşezat. De asemenea, dacă cel mic nu poate ajunge la masă, în timp ce stă confortabil pe scaun, e posibil să înceapă să se smiorcăie şi chiar să încerce să coboare. Trebuie să te asiguri că poate sta ferm în fund şi să aibă coatele deasupra mesei. Ar fi ideal dacă ar avea ceva sub picioare ca să nu le bălăngăne tot timpul.

Foloseşte repere

De multe ori, un copil doreşte să plece atât de repede de la masă, pentru că încă nu este obişnuit cu rutina. Dacă bănuieşti că acest lucru este şi cazul copilului tău, ar fi foarte util să foloseşti în mod constant o rugăciune, un cântecel sau o anumită melodie pentru a începe masa. Copilul va începe să înţeleagă că atunci când aude acel reper e timpul să stea jos şi să mănânce. Acest reper îi va da copilului posibilitatea să anticipeze masa şi să fie încântat de ceea ce urmează.

Bineînţeles, asigură-te că nu există alte distrageri care să-l ispitească de la masă. Opreşte televizorul, pune jucăriile în cutii etc.

Fii coerentă şi perseverentă

Ar putea fi dificil la început, când începi să implementezi aceste schimbări în casă. Probabil că va fi tentant să renunţi, când vei vedea că cel mic tot nu stă aşezat la masă. Dar dacă eşti coerentă şi perseverentă şi foloseşti aceşti paşi, vei vedea şi rezultatele.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa