În mâinile tale stă decizia de a avea un copil capabil, competent, care știe și poate să ia decizii sau de a avea un copil care se îndoiește se sine și se simte inadecvat. Iată de ce trebuie să fii echilibrat și înțelept atunci când copilul tău se află la vârsta lui ”nu”!
Am trei ani, zâmbesc șăgalnic și fac exact lucrul pe care tu, adultul, ai spus să nu îl fac. Îți testez limitele, îți întind nervii, te sfidez. Oare așa să fie? Chiar asta își propune un copil? Și apoi, cu o tenacitate ieșită din comun, duce acest scop la îndeplinire?
„Nu te sfidez, nu testez limite, nu întind nervi, doar învăț”
Un copil de trei ani sau mai mic nu înțelege ”nu” sau o altă interdicție așa cum un adult poate să o facă. Până la vârsta de trei ani nu are această capacitate și nu o dobândește fix în ziua în care împlinește această vârstă. Înțelegerea lui ”nu” este un proces. În plus, este un concept prea abstract, despre care copilul înțelege doar că este în contradicție cu nevoile lui de dezvoltare, cu nevoia lui de autonomie și de inițiativă. La nivel subconștient, copiii trec printr-o dilemă: ”Îmi ascult părintele sau îmi urmez ceasul interior care spune că pot să fiu un individ autonom și cu inițiativă, dar doar dacă explorez lumea?”
Evident, acest lucru nu înseamnă că un copil în jurul acestei vârste poate și trebuie lăsat să facă ce vrea. Dar această explicație este un argument foarte puternic pentru soluții blânde, care să îl ajute pe copil să se simtă capabil, competent, să învețe din propriile greșeli, să se simtă iubit și să înțeleagă că poate și trebuie să ia anumite decizii singur.
„Ai putea să mă ajuți să cresc”
Vârsta dintre doi și șapte ani este perioada în care un copil învață să simtă rușine, să se simtă inadecvat și să se îndoiască de capacitățile sale. Tot în aceeași perioadă învață să aibă încredere în forțele proprii și să ia decizii. Dacă vei folosi pedepsele, copilul va învăța să îi fie rușine, va avea sentimente de neadecvare și se va îndoi de capacitatea lui de a lua decizii.
Iată câteva metode care să te ajute pe tine, părintele, să îl ghidezi pe acest drum în care el își definește personalitatea:
- Luați deciziile împreună: ”Ce ai vrea să facem acum? Ai vrea să îți alegi tu bluza sau ai prefera să te ajut eu să o alegi?”
- Atunci când vrei ceva de la copil păstrează un ton de adresare respectuos. Nu spune ”Acum plecăm”, întreabă-l mai degrabă ”Este în regulă să plecăm în zece minute sau ai vrea să mai stăm 15?” și respectă-i decizia.
- Anunță-l din timp și nu îl grăbi, fii pregătit pentru varianta în care să îi oferi alternative de tipul ”mai avem 10 minute și va trebui să plecăm din parc/de la petrecere/de la acest loc de joacă; ai vrea să te mai dai pe tobogan sau ai prefera să te dai încă odată în leagăn?”
- Nu îi cere ceva de care nu ești convins. Dacă știi că nu vei putea rezista tentației de a cumpăra jucăria din parc, atunci nu îi spune „nu”. Copii simt când ești nesincer.
- Dacă plânge și se opune atunci când se face timpul să plecați, asigură-l că înțelegi că este supărat, că înțelegi că i-ar fi plăcut să mai rămână, dar că așa a fost înțelegerea voastră și o veți respecta.
„Te rog să ai răbdare cu mine”
Orice variantă vei alege, o să dureze până ea va funcționa. Va trebui să treci de mai multe ori prin fiecare ritual până când copilul va înțelege. Dacă atitudinea va rămâne una respectuoasă, dar fermă și blândă, atunci copilul va avea doar de învățat din ea. Va învăța că este capabil să ia decizii, va învăța că părerea lui contează, iar pe măsură ce va crește, vei putea să îi oferi și mai multe ocazii în care să poată lua singur decizii. Ai încredere în copilul tău și fii tu cel care îi este model. Tentația pedepsei este mare, dar să îl pedepsești ar însemna să creezi un conflict cu el și, chiar dacă pe termen scurt vei obține rezultatul dorit, efectele pe termen lung sunt nocive pentru dezvoltarea lui.
„Ajută-mă să fiu în siguranță”
Așa cum aceasta este vârsta la care nu îl înțelege pe ”nu”, la fel de bine este și vârstă în care nu știe să se protejeze de pericole. Iar părintele are rolul de a supraveghea copilul și de a se asigura că acesta este în siguranță. Totuși, nici astfel de situații nu justifică un comportament agresiv din partea părintelui, ci impun mai degrabă o atitudine de prevenție – copilul nu se va putea juca în siguranță în mijlocul străzii nici dacă un adult îl supraveghează, dar o va putea face în siguranță într-o curte sau într-un parc.
„Învață-mă să iau decizii, tu ești persoana mea de referință”
Un copil care spune contrariul a ceea ce i se spune să facă nu sfidează, nu testează, nu ignoră. Când are mai puțin de trei ani, pur și simplu nu înțelege, iar tu, ca părinte, ești acolo să îl înveți. Ești cel în mâinile căruia stă decizia de a avea un copil capabil, competent, care știe și poate să ia decizii, care crede că o greșeală este doar un prilej de a învăța, sau de a avea un copil care se îndoiește se sine și se simte inadecvat.
Dacă vrei să fii un exemplu pentru copilul tău și să ai o relație armonioasă cu el, dacă ești convins că un comportament se modelează, dar nu se impune, dacă nu crezi în pedepse, dar ți-ar plăcea ca educația copilului să aibă o structură, îți recomandăm să participi la acest curs de disciplină pozitivă care îți va oferi instrumente practice pentru a-ți sprijini copilul să se simtă un individ capabil, puternic și independent.
