Cum să-ţi înveţi copilul ce este modestia. 9 metode

Mihaela Călin

Cum să-ți înveți copilul ce este modestia

În zilele noastre mulţi oameni sunt pur şi simplu prea încrezători în propriile păreri, în timp ce, în mod paradoxal, ei cred că nu există adevăr absolut. Asta înseamnă că ei înşişi reprezintă singura unitate de măsură pentru ceea ce este adevărat sau nu. Atitudinea rezultată de aici este aroganţa, ceva ce lumea are deja prea mult. Modestia, pe de altă parte, oferă unei persoane o perspectivă corectă. Pe site-ul allprodad.com am găsit 9 metode prin care să-ţi înveţi copilul ce este modestia.

1. Modelarea.

Nu subestimaţi niciodată puterea de învăţare prin exemplu. Modestia trebuie să fie modelată în mod consecvent, ca un stil de viaţă, nu ca un exemplu din când în când.

2. Construiţi-le modestia!

Este important să înţelegem că modestia vine întotdeauna din convingere, putere şi încredere în sine.

3. Încurajaţi-i şi ajutaţi-i pe copii să fie cât de buni pot fi ei – indiferent de ceea ce fac.

Modestia funcţionează cel mai bine atunci când copilul a obţinut ceva. Insuflaţi-i copilului încredere ca să poată realiza ceea ce îşi propune.

4. Asiguraţi-vă că cei mici înţeleg de unde vine adevărata lor valoare.

Este mai uşor să ocoliţi mândria sau aroganţa atunci când copiii înţeleg că sunt apreciaţi pentru că pur şi simplu sunt copiii voştri. Ei trebuie să ştie că nu realizările, aspectul fizic sau abilităţile lor sunt cele care îi fac să fie iubiţi şi apreciaţi de către părinţi.

5. Nu vă umiliţi niciodată copiii!

Modestia nu poate fi impusă. Este important să nu confundaţi umilinţele la adresa copilului cu a-l învăţa ce înseamnă să fie modest.

6. Învăţaţi-i pe copii să-i ajute pe alţii.

Când sunt mici, puteţi începe prin a-i ruga să vă ajute la treburi uşoare din bucătărie, de exemplu să spele legumele. Când sunt mai mari îi puteţi învăţa că este bine să ajute persoane necunoascute, care au nevoie de ajutor, de exemplu să care până la autobuz sacoşele pline ale unei bunicuţe.

7. Învăţaţi-i pe copii cum să răspundă.

Copiii trebuie să fie învăţaţi să spună „vă rog” şi „vă mulţumesc” la fel cum sunt învăţaţi să se spele pe dinţi şi să stea departe de maşini. Deci, de ce se aşteaptă ca ei să ştie modestia fără îndrumare? Iată un exemplu: „Bravo Mihai, ai făcut o treabţ excelentă la proiectul tău ştiinţific. Ai merita să câştigi premiul. Dacă se întâmplă aşa, iată modul în care trebuie să vorbeşti mâine în faţa clasei. Hai să repetăm împreună:
„Mulţumesc! Îmi place şi proiectul prietenului meu, Ştefan! Nu cred că aş fi putut câştiga acest premiu fără ajutorul profesorului meu”.

8. Învăţaţi-i pe copii cum să-şi ceară scuze.

Scuza sinceră şi venită la timp este o componentă cheie a modestiei. Uneori copiii greşesc şi trebuie să recunoască acest lucru. Uneori sunt depăşiţi de situaţie şi trebuie să-i susţinem. Iar alteori copiii se lovesc de consecinţe neintenţionate, pe care este nevoie să le rezolve.

9. Învăţaţi-i pe copii să mulţumească.

O inimă cu adevărat recunoscătoare este un element cheie pentru modestie. Recunoştinţa, practicată şi în cele din urmă deţinută, sporeşte modestia. Persoana care spune „mulţumesc” influenţează o stare. Încercaţi asta: de fiecare dată când cineva vă face un compliment, pur şi simplu spuneţi: „Mulţumesc”. Este genul de răspuns care până la urmă prinde rădăcini şi face să înflorească modestia.

DISCIPLINA POZITIVĂ în viața copilului

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa