Sfaturi practice prin care se obţine disciplina clasei

Psiholog Miruna Jovin
pipi in pat totul despre mame

Disciplina clasei nu este chiar aşa de greu de obţinut

Instrumentele pentru a facilita disciplina clasei invită elevii să învețe prin experimentare directă. Acestea oferă mediul propice pentru practicarea tuturor abilităților necesare, în vederea formării de cetățeni responsabili, de membri respectuoși și ingenioși ai comunității.

Folosirea unor tehnici de disciplina clasei construiește o atmosferă în care copiii nu sunt niciodată umiliți atunci când greșesc și în care, dimpotrivă, se simt motivați de oportunitatea de a învăța din propriile greșeli, într-un mediu securizant.

Și eu pot contribui la disciplina clase!

Cu cât copiii cred despre ei că sunt capabili, că au o contribuție semnificativă la ceea ce se ține de ei și că au forța personală să facă alegeri care să le influențeze pozitiv evoluția proprie și pe cea a comunității din care fac parte, cu atât au mai multe șanse să reușească pe plan academic, dar și în viața de zi cu zi.

Atunci când știu despre ei diverse lucruri – precum „pot să fiu disciplinat pentru că am controlul reacțiilor mele”, „pot să lucrez cu ceilalți și să fiu respectuos față de ei” – copiii înțeleg cum îi afectează pe ceilalți comportamentul lor şi îşi dezvoltă abilitățile de judecată și raționament exersând zilnic.

Instrumente care ajută la disciplina clasei

Întâlnirile clasei:

  • se organizează la inițiativa elevilor (atunci când există o problemă care are nevoie de o rezolvare urgentă);
  • la intițiativa profesorului (atunci când există o situație care impune clarificări);
  • la intervale regulate, stabilite de comun acord.

Pentru fiecare întâlnire, atât copiii, cât și profesorii pot propune teme de discuție care să contribuie la disciplina clasei. Întotdeauna se vor discuta situațiile care au perturbat disciplina clasei, și nu persoane. Fiecare copil care a ridicat o anumită problemă va fi rugat să povestească și îndemnat să spună ce a simțit. Apoi toți copiii își vor exprima părerea cu privire la problema discutată. Dacă cineva nu va dori să vorbească, este liber să o facă.

Grupul va propune apoi soluții care trebuie să respecte nevoile de siguranță și disciplina clasei, dar care să fie și în acord cu nevoile semnalate de cei care au reclamat o anumită problemă. Se va agrea asupra unei anumite soluții pe care copiii o vor pune apoi în aplicare.

Este important ca, în timp ce copiii vorbesc, profesorul să asculte cu atenție și să noteze propunerile lor. Odată ce s-a agreat asupra unei soluții, este bine ca aceasta să fie afișată undeva la vedere.

Ce îi învață pe copii instrumentele pozitive de disciplina clasei?

Că sunt capabili. Exprimarea propriei păreri și posibilitatea de a oferi o soluție fără a primi reproșuri sau a fi rușinați îi ajută să înțeleagă că și ei pot contribui la rezolvarea unei probleme de disciplina clasei. De aceea, este important ca mediul în care aceste întâlniri au loc să îi facă pe copii să se simtă în siguranță.

Că își aduc contribuția semnificativ și că este cu adevărat nevoie de ei. Atunci când și soluția lor este luată în calcul, vor învăța că pot avea o contribuție la disciplina clasei, ceea ce îi va face să înțeleagă că propunerile constructive sunt apreciate și contribuie într-un mod pozitiv la atmosfera generală din clasă.

Că își pot folosi forța personală pentru a face alegeri care să influențeze pozitiv evoluția lor și a comunității din care fac parte. Mulți profesori nu reușesc să înțeleagă că elevii posedă o anumită forță personală, pe care o folosesc în diferite moduri. Dacă nu li se oferă oportunitatea de a o utiliza în mod productiv, este foarte probabil ca aceștia să o folosească în mod distructiv. Pentru a dezvolta folosirea sănătoasă a forței personale în viața lor, tinerii au nevoie să li se ofere oportunitatea de a contribui util, într-un mediu care să îi încurajeze, dar care să îi și responsabilizeze.

Că au autocontrol. Un grup ce folosește instrumente pozitive de disciplina clasei este un loc excelent în care elevii își pot defini și asuma sentimentele, în care își dezvoltă empatia și compasiunea. Copii sunt mai dornici să asculte atunci când și ei sunt ascultați. Ei dobândesc înțelegerea propriilor emoții și comportamente prin obținerea feedback-ului din partea colegilor. Învață ce înseamnă emoțiile și cum să le separe de acțiuni. Învață că ceea ce simt (furie, de exemplu) este diferit de ceea ce fac (să lovească pe cineva) și că, deși emoțiile sunt acceptate întotdeauna, unele acțiuni nu pot fi acceptate.

Că pot să lucreze în mod constructiv cu ceilalți colegi. Instrumentele pozitive de disciplina clasei oferă cea mai potrivită oportunitate pentru tineri de a-și dezvolta abilitățile sociale prin intermediul dialogului și al împărtășirii, al ascultării și empatiei, al cooperării, negocierii și rezolvării de conflicte. Când se ivește o problemă de comportament, profesorii, în loc să intervină și să rezolve problema în locul elevilor, o notează în agenda întâlnirilor cu clasa. Toate aceste metode permit elevilor și profesorilor să lucreze împreună la găsirea de soluții benefice pentru toată lumea.

Că modul lor de comportament îi afectează pe cei din jur. Folosirea instrumentelor pozitive de disciplina clasei îi învață pe copii că sunt în siguranță dacă își asumă responsabilitatea pentru propriile greșeli, pentru că nu vor experimenta reproșuri, rușine sau suferință. Ei învață, astfel, să renunțe la mentalitatea de victimă, de a-i acuza pe ceilalți („profesorul mi-a dat o notă mică”) și să accepte o mentalitate responsabilă („am primit o notă mică pentru că nu mi-am făcut tema”).

Că numai exersând în fiecare zi își pot dezvolta abilitățile de a raționa. Când apare o problemă într-o clasă de tip „disciplină pozitivă”, elevii analizează ce s-a întâmplat, care au fost cauzele, în ce mod comportamentele lor îi afectează pe ceilalți și ce pot să facă în viitor pentru a preveni sau a rezolva acest tip de probleme. În acest mod, ei învață să răspundă necesităților impuse de situație.

Instrumentele de disciplina clasei sunt eficace atunci când profesorii sunt dornici să lucreze cu elevii într-o manieră colaborativă. Profesorii care învață cum să pună mai multe întrebări și cum să țină mai puține discursuri dezvoltă la elevi curiozitatea de a-și cunoaște gândurile și opiniile. Atunci când elevii sunt încurajați să-și exprime părerile, când se oferă posibilități și nu se impun norme și când se folosesc strategii de grup pentru rezolvarea de probleme, atmosfera din clasă se îmbunătățește și devine una de cooperare, colaborare și respect reciproc.

Uneori, primele întâlniri cu clasa reprezintă o adevărată provocare, vă încurajăm să încercați. Acordând timp amănuntelor de organizare și insistând asupra respectării lor, întâlnirile pot deveni eficiente.

Dacă vrei să fii un exemplu pentru copilul tău și să ai o relație armonioasă cu el, dacă ești convins că un comportament se modelează, dar nu se impune, dacă nu crezi în pedepse, dar ți-ar plăcea ca educația copilului să aibă o structură, îți recomandăm să participi la acest curs de disciplină pozitivă care îți va oferi instrumente practice pentru a-ți sprijini copilul să se simtă un individ capabil, puternic și independent.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa