Timiditatea la copii. Cum îi pot ajuta părinții

copilul timid

Timiditatea este ca o boală a societății moderne, în special în această era tehnologizată când toți stăm numai cu ochii în telefoane. Iar copiii par să fie din ce în ce mai timizi.

Nu o dată am auzit mamele în parc plângându-se că ai lor copii sunt timizi și nu-și fac ușor prieteni. Ar trebui să ne îngrijoreze asta?

Specialiștii de la healthychildren.org consideră că deși timiditatea este destul de comună printre copii, mulți părinți sunt îngrijorați, mai ales aceia care pun mare preț pe a fi sociabil. Unii copii devin timizi din cauza unor experiențe dure de viață, însă cei mai mulți se nasc așa. Pentru unii copii, situațiile sociale ce necesită interacțiune pot fi de-a dreptul terifiante. Atunci când vin în contact cu alți copii, rareori se simt relaxați. În mod obișnuit nu vor sau nu sunt capabili să facă primul pas și preferă să abandoneze o potențială prietenie. Câțiva dintre acești copii timizi pot fi tulburați din punct de vedere emoțional, însă aceștia sunt în minoritate. De fapt, majoritatea sunt timizi în mod natural și cu greu fac față unor situații noi.

TE-AR PUTEA INTERESA ȘI:
Cum poți să-ți ajuți copilul timid fără să îi rănești sentimentele

Timiditatea se poate vindeca

Pentru a interacționa cu succes cu copiii de vârsta lui, copilul are nevoie de anumite aptitudini și trebuie să-și însușească unele modalități de comunicare. Părinții ar trebui să urmărească și să încurajeze aceste aptitudini pentru a-i modela și a-i ajuta să se dezvolte. Iată cum pot ajuta părinții:

–          Să fie alături de copii atunci când trec prin situații de eșec și frustrare

–          Să fie alături de ei atunci când ating succesul

–          Să-i sprijine atunci când se confruntă cu schimbarea și tranziția

–          Să fie alături de ai atunci când sunt respinși sau tachinați

–          Să-i învețe cum să-și gestioneze furia

–          Să folosească umorul pentru a-i ajuta să-și dezvolte și ei la rândul lor simțul umorului.

–          Să-i ierte atunci când au nevoie de asta.

–          Să-și ceară scuze când este cazul pentru a-i învăța pe cei mici că este ok să-ți ceri scuze atunci când greșești.

–          Să-i învețe că trebuie să respingă o acțiune prea îndrăzneață.

–          Să-i învețe să se gândească la lucruri pozitive pe care le poate face.

–          Să-i învețe să-și exprime afecțiunea.

–          Să le spună cum să evite situațiile periculoase.

–          Să-i învețe cum să se apere singuri.

–          Să le explice cât de important este să faci pe cineva să se simtă confortabil.

–          Să îi învețe să împartă.

–          Să le explice cât de important este să faci un compliment și să-ți exprimi aprecierea pentru cineva.

–          Să-i învețe că în viața, uneori, sunt situații în care pierzi.

–          Să le demonstreze cât de important este un prieten adevărat.

–          Să îi învețe să ceară și să ofere ajutor.

–          Să-i învețe să păstreze un secret.

Toate acestea sunt valori extrem de importante pe care orice copil le va învăța pe parcursul primilor săi ani de viață, iar părinții sunt cei care pot oferi cel mai bun exemplu. Odată învățate aceste lucruri, timiditatea dispare de la sine.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

http://www.istockphoto.com/photo/shy-little-boy-portrait-gm177654520-26540201

Intră în conversație