3000 de tineri intră în marea cursă Shakespeare School Essay Competition

Shakespeare School Essay Competition, un concurs creativ
Shakespeare School Essay Competition | Totul despre mame
Shakespeare School Essay Competition, un concurs creativ

Încep noile etape ale concursului „Shakespeare School Essay Competition” care are ca premiu tabere în Marea Britanie

Peste 3000 de tineri din toată țara s-au înscris cu eseurile lor creative în concursul național de creație în limba engleză Shakespeare School Essay Competition, care îi va răsplăti pe cei mai talentați dintre participanți cu tabere de vară în Marea Britanie și multe alte premii surpriză. Competiția a ajuns la a 7-a ediție anul acesta și încurajează tinerii din toată țara să scrie eseuri originale, în care să își susțină propriile idei despre lumea din jurul lor.

Think green, speak green, act green, provocarea ediției actuale

Înscrierile la acest concurs s-au încheiat pe 28 februarie, iar din 1 martie a început jurizarea eseurilor. Participanții, tineri cu vârste cuprinse între 11 și 20 ani, și-au înscris în concurs eseurile scrise pe tema sustenabilității și a consumului responsabil de resurse naturale, provocarea ediției fiind, de altfel, „Think green, speak green, act green”.

Următoarea etapă a proiectului este jurizarea de către profesorii Shakespeare School, până pe 10 mai, a tuturor eseurilor înscrise în concurs. Pe 11 mai vor fi anunțați finaliștii, câte 15 pentru fiecare categorie, 11-14 ani și 15-20 ani. Aceștia vor participa la interviuri în perioada 23 și 24 mai 2015. Cele mai convingătoare și mai bine structurate idei, exprimate corect și creativ în limba lui Shakespeare vor fi răsplătite cu două tabere în campusurile unor universități sau colegii britanice de top.
Toți finaliștii vor participa în luna iunie la Festivitatea de Premiere, unde le sunt pregătite numeroase surprize. La eveniment va participa și Andrei Roșu, ambasadorul concursului din acest an, sportiv de anduranță, câștigător al Cupei Mondiale de Ultra Triatlon, a cărui perseverență va fi o inspirație pentru tineri.

Concursul Shakespeare School Essay Competition stimulează gândirea creativă

Concursul Shakespeare School Essay Competition este unul dintre proiectele prin care Asociația Shakespeare School pentru Educație, organizație nonprofit ce are ca misiune sprijinirea tinerilor talentați să își urmeze pasiunile prin perfecționarea limbii engleze și ajutarea copiilor cu oportunități reduse să se dezvolte și să învețe limba engleză, își propune să stimuleze gândirea creativă și să motiveze tinerii din întreaga țară să își perfecționeze cunoștințele de limba engleză. Motto-ul asociației este “Limba engleză deschide oportunități” pentru că stăpânirea unei limbi de circulație internațională poate face diferența în viitorul tinerilor, facilitându-le accesul spre o educație de calitate și o carieră de succes. Concursul oferă șanse egale tinerilor din întreaga țară de a experimenta viața într-un campus universitar britanic de top și de a studia limba engleză la cele mai înalte standarde.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație