5 cele mai dificile întrebări puse de copii

întrebări puse de copii

Atunci când copilul începe să vorbească, este un moment frumos pentru părinţi. Dar, odată cu dezvoltarea limbajului, copilul doreşte să cunoască cât mai multe despre lumea care îl înconjoară şi pune o mulţime de întrebări. Unele dintre ele îi pun pe părinţi în încurcătură. Dintre întrebările copilăriei vezi mai jos 5 dintre cele mai dificile, conform site-ului www.childdevelopmentinfo.com

De unde vin?

O întrebare dificilă, de care părinţii se tem foarte mult şi care este, de obicei, pusă destul de devreme de copii. Cel mai adesea, în jurul vârstei de 3 ani, copiii încep să pună întrebări despre începutul vieţii. Pentru a răspunde la această întrebare nu trebuie să te simţi jenată, ci trebuie să-i spui adevărul, ţinând cont de vârsta copilului. Îţi dai sema că un copil de 3 ani nu este capabil să înţeleagă exact cum arată procrearea. Deci răspunde-i la întrebare, fără să-i spui poveşti încâlcite.De obicei, este suficient dacă îi spui că bebeluşii cresc şi se dezvoltă în burtica mamei şi apoi se nasc în spital. Cu timpul, desigur, copilul tău va ajunge la noi întrebări cu ajutorul cărora va dori să exploreze mai bine subiectul, deci va trebui să fii pregătită pentru ele. Principalul lucru este să nu minţi şi să nu inventezi poveşti cu berze sau altceva de genul acesta.

Da’ de ce …?

Aceasta este cea mai iritantă întrebare pe care o poţi auzi de la un copil, deoarece o poate pune neîncetat după fiecare răspuns şi apoi un alt „de ce“. Este important să-i răspunzi calm şi răbdător la fiecare întrebare. E adevărat că poate fi obositor să răspunzi la întrebări dificile şi detaliate, dar nu uita că în acest fel copilul analizează lumea din jurul său, iar tu eşti singura lui sursă de cunoaştere.

Şi eu o să mor?

Să vorbeşti cu un copil despre moarte poate fi extrem de dificil, dar este o discuţie ce nu poate fi evitată. De obicei întrebările dificile despre moarte şi boală apar atunci când moare cineva. Principalul lucru este să nu sperii copilul, ci încearcă să-i prezinţi moartea ca pe ceva firesc, ce vine la sfârşitul vieţii noastre. Copiilor le este, de obicei, greu să accepte faptul că toată lumea va muri. Cea mai mare groază pentru ei este suferinţa, aşa că ar trebui să ignori aspectul durerii când vorbeşti despre moarte.

Întrebări  cu răspunsuri evidente

Ceea ce pentru noi este normal şi natural, pentru un copil este, uneori, un mister. Percepţia lumii de către copii este mai analitică, aşadar ţine cont de faptul că de multe ori trebuie să răspunzi la întrebări evidente ca: de ce merg oamenii, de ce apa este udă, de ce sarea este sărată şi aşa mai departe. Nu-l ridiculiza pe cel mic când pune astfel de întrebări, ci tratează-le cu multă seriozitate. La un moment dat, copilul va înţelege că acestea sunt lucruri evidente de care va trebui să ia act pur şi simplu. Până atunci nu lăsa nicio întrebare evidentă fără răspuns. Peste câţiva ani te vei amuza teribil cu gândul la întrebările copilăriei puse de puiul tău.

Întrebări despre religie

Este dificil pentru un copil să înţeleagă ce este religia dar, din fericire aceasta este bogată în parabole şi povestiri pe care copiii le ascultă cu plăcere. Întrebările despre Dumnezeu apar cu siguranţă, indiferent dacă copilul provine dintr-o familie credincioasă sau nu. Copiii mici au o imaginaţie bogată, aşa că nu le este greu să-şi imagineze Creatorul, care este în ceruri şi se uită în jos la oameni. Acest lucru poate fi mai greu de acceptat pentru un copil de vârstă şcolară, care îşi pune întrebări despre supranatural. Când îi răspunzi celui mic la întrebările despre religie, ar trebui să te concentrezi pe conceptul de credinţă, care nu are nevoie de dovezi existenţiale.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație