Alfie Kohn: „Renunţaţi la competiție!” De ce este competiția nocivă pentru copiii noștri

competitie alfie kohn totul despre mame

Cu mult timp înainte ca cineva să vorbească despre team-building – la mai puţin de un deceniu după al doilea război mondial, de fapt – un sociolog pe nume Peter Blau a comparat două grupuri de candidaţi la o agenţie publică de ocupare a forţei de muncă. Cei din primul grup au concurat cu înverşunare pentru locurile de muncă disponibile. În al doilea grup, candidaţii au lucrat împreună, asigurându-se că se anunță reciproc ori de câte ori apare un nou job scos la concurs.

Aflăm de la Alfie Kohn de ce competiția este nocivă și nu aduce nimic bun în viețile noastre

Care grup a bifat mai multe locuri de muncă? Dacă aţi ghicit că al doilea grup, se poate datora faptului că sunteţi deja conştienţi de faptul că efortul de grup este cheia productivităţii. De asemenea, este posibil să ştiţi că din moment ce raportul Blau a fost publicat, o grămadă de alte studii au demonstrat din nou şi din nou acest principiu. O parte din cercetarea cu pricina a ajuns în locurile de muncă din lumea reală, iar unii manageri au văzut pe pielea lor cât de logic e să avem oameni care lucrează unii cu alţii, mai degrabă decât unii împotriva celorlalţi.

Cu toate acestea, miturile vechi mor greu, iar ideea că prin competiţie se promovează excelenţa persistă.

Am studiat acest subiect în ultimii cinci ani, analizând cercetări din domenii diferite, având în vedere impactul produs de competiţie nu numai la locul de muncă, ci şi în sala de clasă şi pe terenul de joc. Concluzia mea este că productivitatea optimă nu numai că nu are nevoie de concurenţă; pare să necesite absenţa ei. Cantitatea optimă de competiţie în compania voastră este zero.

Concurenţa este în mod inerent contraproductivă

Observaţi că nu mă plâng de concurenţa excesivă sau inadecvată. Spun că însăşi concurenţa – ceea ce înseamnă pur şi simplu că o persoană sau un grup să nu reuşească, ca alţii să poată avea succes – este în mod inerent contraproductivă. În mod similar, eu nu ofer un argument „moale” împotriva concurenţei, bazându-mi obiecţia numai pe efectele distructive pe care le are asupra noastră, ca fiinţe umane. Spun că concurenţă, de asemenea, nu funcţionează de la bun început. Îi opreşte pe oameni să-şi atingă potenţialul.

Pe scurt: dacă atât de mulţi oameni consideră munca drept o corvoadă, un mediu care ne asmute unii împotriva altora s-ar putea să aibă legătură cu asta. În multe locuri de muncă, fiecare angajat este determinat să-i considere pe toţi ceilalţi ca fiind obstacole în calea propriului său succes. În loc de companie şi colaborare, există doar suspiciune şi rivalitate. Poate fi într-adevăr surprinzător faptul că acelaşi stil de viaţă în care munca este pe primul loc, iar timpul liber este minimizat, stil ce aduce atâta neplăcere, vine la pachet cu o productivitate redusă?

Efectele nocive ale competiţiei

Surprinzător sau nu, iată ce ne arată clar studiile:

* Competiţia creează anxietate. Chiar şi atunci când mizele concrete (salariul şi promovarea) nu sunt mari, perspectiva de a ajunge un ratat este extrem de dureroasă. Presiunea unică produsă de faptul că trebuie să-i învingi pe alţii – şi să rişti să fii învins – tinde să împiedice performanţa.

* Concurenţii nu pot face schimb de idei sau de abilităţi. Lăsaţi-mă în birou pentru câteva zile şi pot distruge capacitatea angajaţilor de a comunica în mod eficient. Eu le pot înlocui încrederea pe care o au faţă de ceilalţi cu ostilitatea. Pot să mă asigur că munca lor este redundantă, fiecare combătând probleme pe care altcineva le-a rezolvat deja. Cum pot face toate astea? Făcându-i să concureze între ei.

* Concurenţa distrage atenţia oamenilor de la sarcina imediată. Cu toate că societatea noastră le confundă de multe ori, victoria şi excelenţa sunt de fapt două idei foarte diferite. Ele se şi experimentează în mod diferit. A te concentra pe a câştiga, învingându-l pe un coleg, înseamnă de multe ori să distragi atenţia de la lucrul în sine. Performanţa optimă depinde de constatarea că acel job e satisfăcător şi provocator el însuşi – nu văzând munca drept un mijloc spre un scop extern, cum ar fi să fii numărul unu.

Dacă concursurile şi alte forme de competiţie sunt încă utilizate de către manageri, aceasta poate fi din cauza părerii învechite care ne spune că motivaţia va pieri dacă nu trebuie să te lupți pentru victorie. Dar dorinţa de a te împinge pe sine pentru a avea succes rareori vine de la a fi nevoia să învingi pe altcineva. Ea vine, în mod ideal, dintr-un interes intrinsec – fiind îndrăgostit de provocarea în sine. În lipsa acesteia, poate proveni din compararea performanţelor unei persoane cu nişte standarde absolute sau cu modul în care cineva a evoluat anul trecut. De asemenea, poate fi inspirată de îndeplinirea muncii de cooperare. În orice caz, concurenţa este în cel mai bun caz inutilă şi în cel mai rău caz un impediment serios pentru munca de calitate.

Competiție sau cooperare?

David şi Roger Johnson, profesori de pedagogie la Universitatea din Minnesota, au efectuat 26 de studii separate pentru a stabili dacă competiţia sau cooperarea sunt mai favorabile învăţării. Rezultatele: cooperarea a dus la rezultate mai bune în 21 dintre studii, în timp ce două studii au avut rezultate mixte, iar la trei nu s-au găsit diferenţe semnificative. Asta ar trebui să fie de interes pentru orice manager ai cărui angajaţi îşi petrec o parte din timpul lor învăţând ablităţi noi şi absorbind informaţii.

O mai bună performanţă nu a fost singurul avantaj al cooperării găsit de cei doi profesori. Eliberaţi de presiunea de a trebui să se învingă reciproc, elevii au dezvoltat o stimă de sine mai mare. Bucuria legată de acest subiect a crescut şi au ajuns să se accepte reciproc mai uşor – chiar şi cei cu diferite medii şi abilităţi. Aceste constatări, desigur, au implicaţii profunde la locul de muncă.

Cercetarea sugerează că o competiţie pe o bază temporară poate fi uneori un factor de motivare adecvat pentru sarcini simple. Dar atunci când e vorba de un nivel superior de rezolvare a problemelor sau de creativitate, nu există nicio modalitate mai sigură de a submina calitatea decât să institui un concurs.

Problema nu este doar cu structurile competitive. Este, de asemenea, cu indivizii competitivi – în special cu managerii. Un studiu din 1983 efectuat asupra 310 tehnicieni de laborator, întreprins de Dean Tjosvold de la Universitatea Simon Fraser şi colegii săi, a descoperit că subordonaţii care au lucrat pentru un lider competitiv au fost în mare parte nemulţumiţi de locurile lor de muncă; angajaţii motivaţi şi fericiţi au fost cei ai căror şefi erau înclinaţi spre cooperare. Această constatare completează frumos alte cercetări ale lui Tjosvold, care arată în mod repetat că cooperarea la locul de muncă duce la procese mai bune de luare a deciziilor şi la o productivitate mai mare. Este nu numai mai uman să lucrezi împreună, ci şi mai eficient.

Succesul ţine de cooperare

Dar oare un manager trebuie să le trimită angajaţilor un mail ce le aminteşte acestora că „suntem cu toţii împreună în asta”? Deloc. Jobul unui manager – şi poate foarte bine să fie cel mai important loc de muncă al său – este de a structura cooperarea prin crearea unui climat de susţinere şi prin construirea cu atenţie a unor echipe de oameni care produc în mod colectiv ceva mai bun decât ar putea să facă orice membru al echipei în mod individual. „Geniile creative, independente, nu conduc inovaţia în organizaţii; munca susţinută în echipă face asta”, spune Tjosvold. Şi să dezvolţi acea muncă în echipă este responsabilitatea managerilor, care sunt „arhitecţii cooperării prin care treaba e bine făcută.”

Fundamentul cooperării este ceea ce oamenii de ştiinţă socială numesc „interdependenţă pozitivă”: un grup de cooperare se scufundă sau înoată împreună. În practică, acest lucru înseamnă că toţi membrii grupului lucrează pentru acelaşi scop şi folosesc aceleaşi resurse. Rezultatul este o identitate comună de grup şi un sentiment de responsabilitate care vine din faptul că alţii depind de tine – un puternic factor de motivare, într-adevăr. (Într-un mediu competitiv, singurul interes al celorlalţi în tine e să te vadă clacând.)

Cooperarea nu ar trebui să fie confundată cu o stare de armonie perfectă în care toată lumea gândeşte la fel.

Conflictul este atât inevitabil, cât şi de dorit; dezacordul produce schimbări şi contestă deciziile greşite. Întrebarea nu este dacă va exista un conflict, ci dacă va avea loc în contextul concurenţei, unde oamenii încearcă să înscrie puncte şi să se bată reciproc, sau al cooperării, unde toată lumea are acelaşi scop de a ajunge la cea mai bună soluţie posibilă. Conflictul cooperativ implică ceea ce cei doi Johnson numesc „excursii prietenoase în dezechilibru.”

Unii manageri au înţeles necesitatea lucrului în echipă, dar persistă în a se axa pe competiţie prin forţarea echipelor să concureze între ele. Studiul sugerează că acea competiţie între grupuri, cum ar fi concurenţa între indivizi, este inutilă şi nedorită. Să lucrezi împotriva unui inamic comun nu este necesar pentru succes sau pentru camaraderie. Creează doar ostilităţi războinice şi închide posibilitatea de a împărtăşi idei şi talente cu alte persoane din cadrul companiei. Cooperarea reală nu necesită triumful asupra unui alt grup.

Desigur, nu orice competiţie poate fi eliminată imediat. Cursa pentru promovare rezultă parţial din structura piramidală care defineşte cele mai multe corporaţii americane. Concurenţa între corporaţii, între timp, este, de bine sau rău, centrul sistemului nostru economic. Dar şi alte tipuri de rivalitate pot fi încheiate cu efort surprinzător de puţin. Dacă îi permitem cooperării să înlocuiască concurenţa inutilă, atunci un birou plin de oameni nefericiţi, anxioşi, neproductivi, care sunt obligaţi să se lupte între ei, poate fi transformat într-un loc productiv, în care eşti fericit să lucrezi. [1]

Copyright: Alfie Kohn/1987, traducere de Raluca Dumitrică, cu permisiunea autorului. Articolul original si notele bibliografice pot fi consultate aici.

Îți recomandăm și cărțile lui Alfie Kohn, disponibile acum AICI.

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație