Arhitectura de calitate, accesibilă în Săptămâna Altfel

Raluca Dumitrică
De-a arhitectura | Totul despre mame
Peste 1000 de copii au participat la programul „De-a arhitectura”

Peste 1000 de elevi din București, Timișoara și Sibiu au participat la programul „De-a arhitectura povestită”

De-a arhitectura | Totul despre mame
Peste 1000 de copii au participat la programul "De-a arhitectura"

Elevi din București, Timișoara și Sibiu aflați în clasele I – VII au avut posibilitatea de a participa în Săptămâna Altfel la cea de-a doua ediție a programului „De-a arhitectura povestită”, prezentat de 24 de arhitecți renumiți din România. 1267 de elevi și 125 adulți au participat în perioada 7 -11 aprilie la o serie de prelegeri adaptate vârstei și nivelului de înțelegere al copiilor, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare Carol I din București, la Teatrul pentru copii și tineret – GONG Sibiu din și în Sala StudioArt din Timișoara.

Lumea arhitecturii și educația de mediu construit, prezentate adecvat copiilor

Conferinţele de arhitectură s-au adresat copiilor din clasele I-VII, fiecare seminar fiind conceput pentru o altă categorie de vârstă. Arhitecții invitați le-au povestit elevilor în mod interactiv, cu un limbaj adaptat vârstei publicului, o experiență sau un proiect de arhitectură concret. Programul urmărește familiarizarea copiilor cu rolul arhitectului în societate, oferirea de modele valorice, trezirea interesului către mediul construit, familiarizarea cu arhitectura contemporană și de patrimoniu și promovarea responsabilității civice. Totodata, conferințele fac parte dintr-un program mai amplu care îşi propune introducerea educației de arhitectură și mediu construit în programa obligatorie a școlilor generale.

O experiență extrem de educativă

Întregul proiect a fost susținut de brandul de origine germană YTONG, cunoscut pentru implicarea și promovarea în arhitectura de calitate. YTONG a susținut și în 2013 o serie amplă de evenimente organizate de De-a arhitectura și destinate educării și promovării arhitecturii în rândul copiilor.

„Ne dorim ca la aceste conferințe copiii să facă cunoștință cu lumea fascinantă a arhitecturii, în toate etapele ei. Tot suportul vizual va avea un scop educativ, astfel încât elevii să înțeleagă că pot schimba în bine spațiul construit în următorii 20 de ani”, a declarat arh. Eliza Yokina, fondator De-a Arhitectura și managing partner SYAA. „Prima ediție s-a bucurat de un real succes, copiii dovedindu-se receptivi, dornici de a cunoaște lucruri noi legate de construcția unei case. Au fost creativi, au pus întrebări, au acceptat provocările lansate de arhitecții implicați în acest proiect”, a mai adăugat Eliza.

„Este o experiență extrem de educativă, iar cel mai important ingredient este curiozitatea. Sper ca cei mici să nu o piardă nicio dată, iar eu să o regăsesc de fiecare dată când o pierd”, a declarat arhitect Robert Marin, Nuca Studio.

De-a arhitectura promovează în şcoli educația de arhitectură și mediu construit

De-a arhitectura este o asociaţie care își propune dezvoltarea și promovarea educației de arhitectură și mediu construit, prin predarea în școli de stat și private a cursurilor de arhitectură pentru copii. Asociaţia a fost creată de arhitecţi români: Mina Sava, Vera Marin,  Eliza Yokina, Corina Croitoru, Claudia Pamfil și Miruna Grigorescu. Împreună cu Filiala Teritorială  Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor din România şi în parteneriat cu Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din Universitatea Bucureşti,  Asociaţia De-a arhitectura a dezvoltat un program cultural care include un program educaţional numit „de-a arhitectura în oraşul meu”. Acesta este un curs de cunoştiinţe de arhitectură şi mediu construit pentru clasele III-IV, ce poate fi utilizat pentru materia opţională. Pentru anul școlar 2014-2015, cursul se va desfășura în 100 de clase din 13 orașe, fiind predat de arhitecții învățători.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa