Atelierul din copac la Seneca Anticafe

atelierul-din-copac-asociatia-da-de-ce

Raiul meu e o grădină din spatele blocului

Asociația Da’DeCe pregătește ateliere cu drag de natură, ca preambul al noii carți semnate Iulia Iordan – Luli și căsuța din copac.

Raiul meu e o grădină. Nu, nu o grădină dintr-aceea, desenată pe pereţii bisericilor sau în paginile cărţilor. Raiul meu e o grădina din spatele blocului în care am crescut primii şase ani, cei mai frumoşi din toţi cei mulţi pe care îi am acum, anii în care am fost cu adevărat fericită şi în care m-am simţit cu adevărat liberă.

Grădina din spatele blocului era grădină în care bunicul meu mă lua cu el atunci când prietenii mei mai mari de la bloc erau la şcoală sau la grădiniţă. Era grădina din care o puteam vedea pe bunica mea în cadrul ferestrei scuturând vreo cârpa de bucătărie sau o auzeam strănutând cu zgomot mare, tulburând liniştea verilor din spatele blocurilor.

În gradina bunicului creștea liniștea

Bunicul meu făcuse un gărduţ de uluci în jurul grădinii, pe care îl văruia în fiecare primăvară, odată cu pomii, odată cu corcoduşul care ne inunda jumătate de balcon. Avea bunicul tot felul de pomi acolo: gutui, vişini, corcoduşul cu pricina şi mai avea el şi un prun, fix în mijlocul potecuţei, unul din care mi-a dat să gust, pe furiş, prima prună verde din viaţa mea! O super-chestie! Pe furiş, să nu ne vadă bunica de la geam, să nu care cumva să o doară burta pe fată. Eu cred că lui tataia îi era dor de vremea când era el mic, băiat la ţară, într-o curte mare plină cu pomi care fac “boambe” numa bune de mâncat crude, acrişoare.

Avea tataia în grădină nu doar pruni, avea şi un liliac, a cărui tulpina era mult diferită. Avea şi ghiocei mari de tot, cu clopoţelul cât o corcoduşă de mare. Avea narcise şi locuri umbroase pe unde creştea muşchi umed şi moale. Avea grădina lui tataia şi gard viu, ca orice grădină şi lumânărele, nişte flori galbene înalte, de un galben aprins, în care îmi plăcea să îmi bag nasul pentru că mai apoi să fug la el să îl întreb „am polen pe nas” iar el să mă şteargă cu batista. Batiste de bumbac, tivite cu maro şi călcate cu grijă…

Dar mai avea bunicul ceva în grădina lui, avea libertatea şi timpul şi liniştea şi sunetele de gâze sau fâşâitul frunzelor în dogoarea verii şi cântecul guguştiucilor însoţit de zgomotelor sfârâitului în tigaie sau al vaselor puse la loc care trecea peste grădinile din spatele blocurilor.

Atelierul din copac, pentru copii și pentru oamenii mari cu dor de bunici

În spatele blocului nostru de azi nu mai este o grădină, ci o parcare. Nimeni nu mai are hortensii pe care să le ude de două ori pe zi sau pruni de dat cu var. Bunicul a plecat acum zece ani şi odată cu el şi tihna aceea. Poate a luat-o cu el, sau poate că eu am crescut şi am dat „cu nasul de lume”. Sau, mai ştii, poate că tataia a plecat liniştit ştiind că mai sunt încă oameni cu drag de pomi şi plante. Oameni care duc acelaşi dor cu ei şi care au hotărât să le povestească tuturor copiilor rămaşi fără grădini despre copaci, despre ierburi, despre flori.

Mi-am petrecut o întreagă duminică dimineaţa cu ei şi mi-am alinat dorul ascultând-o pe Iulia Iordan povestindu-le copiilor despre copaci la atelierul Asociaţiei Da’DeCe numit, cum altfel, „Atelierul din copac”, un preambul al al cărţii „Luli şi căsuţa din copac”, la care Iulia lucrează de zor.

Copacul Iuliei este în fapt o anticafenea cu mult lemn, Seneca Anticafe, un loc tare, tare primitor, în care copiii se simt relaxaţi de cum intră. Bine, nu doar copiii, ci şi noi, cei mari. Căci gazda e blândă şi caldă, iar de pe scenă ne făceau cu ochiul tot felul de curiozităţi, puse cu grijă în cufere de lemn: crenguţe, răşini, sfori, ciocănele, o buturugă mare, fructe şi plante uscate şi câte şi mai câte!

Momentul meu preferat din atelier a fost cel în care Iulia ne-a invitat să ne luăm puii în braţe, să îi strângem tare la piept şi să îi legănăm în timp ce ea şoptea un cântec vechi, „Mugur, mugurel”. Sau acela când toţi copiii şi-au băgat năsucurile, ba chiar şi degeţelele, în borcănelul cu răşină, pentru că mai apoi să se strâmbe care mai de care mai caraghios.

Şi multe am mai învăţat noi la Atelierul din copac: cum că există chiar şi copaci fraţi, legaţi tainic prin pământ cu ajutorul rădăcinilor, ca şi cum s-ar ţine de mâini; sau ca inelele lemnului îi numără acestuia anii, că toaca e din lemn şi sună aparte, că nu toţi copacii seamănă între ei… Ne-am mai jucat de –a animăluţele pădurii, am ascultat legenda plopului şi a salciei, iar la final, cu mare bucurie, am construit propria căsuţa din copac, ajutaţi fiind de însăşi ilustratoarea Cristiana Radu!

Ne-am întors acasă vesele şi cu o linişte care a stat lipită de mine şi de fetiţa mea toată ziua, o linişte ca aceea, de demult, din grădina din spatele blocului.

Dacă şi vouă vă este dor de păduri şi de grădinile cu bunici, dacă şi voi vreţi ca puii voştri să uite măcar puţin de copacii şi florile din jocurile de pe calculator, o găsiţi pe Iulia Iordan la Atelierul din copac al Asociaţiei Da’DeCe. Iulia vă aşteaptă şi vă pregăteşte deja o surpriză tuturor celor care veţi participa (nu vă spun mai multe, doar că este de suflet! Restul veti descoperiţi voi, la sfârşitul atelierului)

Programul de desfășurare:

– Sâmbătă, 4 aprilie 2015, ora 10,30 – pentru familii cu copii de la 4 la 6 ani;

– Duminică, 5 aprilie 2015, ora 10,30 – pentru familii cu copii de la 6 la 8 ani;

Programările sunt absolut necesare şi se fac numai în săptămâna programului (începând cu ziua de luni, ora 10.00) la emailul: [email protected]

Taxă de participare:

– 40 lei/copil, 60 lei/2 frați, 80 lei/3 frați

Părinții vor participa la atelier, dar vor plăti separat taxa de 8 lei/oră direct la instituția-gazdă, Seneca Anticafe

 

DISTRIBUIȚI
Intră în conversație