Băieții au nevoie de un alt gen de parenting

rolul părintelui în adaptarea copilului

Scriitor, purtător de cuvânt, avocat și freelancer, Avital Normal Nathman descrie pe Pcafemom.com experiența ei ca mamă de băiat. Primul lucru pe care-l observă este că, din această postură, orice ai face, pare că nu e bine.

Dacă băiatul se lovește și-l iei în brațe, înseamnă „că-l cocoloșești”, dacă-l lași să-și dea cu ojă pe unghii, va fi batjocorit la școală, dacă-l înveți să riposteze – crești un macho agresiv. Iată de ce ultimele studii care spun că, în realitate, băieții sunt mult mai sensibili decât fetele și, din această perspectivă, au nevoie de un alt gen de parenting.

Asta înseamnă că până acum părinții nu s-au purtat cum trebuie cu băiețeii?

E posibil, sugerează dr. Allan Schore, psiholog în cadrul UCLA, care a publicat recent un articol în Infant Mental Helth Journal în care susține că băiețeii sunt mai sensibili decât fetițele și că emoțiile lor se dezvoltă mai greu.

Conform doctorului Schore, bebelușii-băieți vin pe lume mai puțin capabili să facă față factorilor de stres. Prin urmare, creierul lor este vulnerabil dacă este expus mai mult timp stresului și toxinelor, ceea ce poate avea un impact negativ asupra dezvoltării lor ulterioare.

Schore merge chiar mai departe și spune că, din cauza acestei dezvoltări emoționale mai lente, băieții sunt mai expuși riscului de a dezvolta boli neuropsihice ca autismul, schizofrenia sau deficitul de atenție. De cealaltă parte, fetițele se nasc „echipate” cu sentimente complexe și asta le ajută să treacă mai ușor prin situații dificile.

Ironia este că societatea s-a agățat mult timp de streotipurile conform cărora fetițele sunt vulnerabile și neajutorate, iar băieții – puternici și independenți. Au existat o mulțime de studii care au arătat că fetițele și băieții sunt tratați în mod diferit, dar toate s-au bazat pe prezumții, nu pe știință.

Așadar, ce înseamnă asta? Am fost forțați de societate să ne educăm copiii în spiritul masculinității care susține că „băieții sunt duri” și, de fapt, ar trebui  să-i lăsăm să plângă ca să-și formeze caracterul?

Încrederea în sine a copilului. Cum i-o distrugi fără să-ți dai seama

„Fiul meu are 10 ani și a fost dintotdeauna un copil sensibil și emotiv. Noi nu am încercat niciodată să-i suprimăm aceste emoții și mă bucur că nu am făcut-o. Atunci când a căzut și s-a lovit, l-am luat în brațe și l-am consolat. Eu și soțul meu suntem adepții ideilor promovate în cărți precum „Fii liber să fii tu” și „E în regulă să plângi” și în casa noastră s-au ascultat melodii și povești care sfidează stereotipurile legate de gen”, spune Avital Normal Nathman.

Deși mulți dintre cunoscuți i-au reproșat că prin felul în care se poartă cu fiul ei îl răsfață, Avital crede că nu a făcut altceva decât să-l  educe în așa fel încât să-i permită să se simtă bine cu emoțiile lui, dezvoltând astfel o atașament sănătos față de cei din jur. Acum, la 10 ani, băiatul este foarte empatic și se joacă frumos cu copii mai mici. Avital nu spune că a făcut totul perfect (nici pe departe), dar au fost momente când ceva din sufletul ei a făcut-o să simtă nevoia să fie dulce, iubitoare și blândă cu fiul ei, în ciuda mesajului transmis de societate care-i îndeamnă pe micuți să „fie bărbați”.

Acum că există aceste informații, ce e de făcut? Ei bine, pentru părinții unor bebeluși sau copii un pic mai mari, înseamnă că e în regulă să-și îmbrățișeze micuțul de câte ori vor sau pur și simplu să petreacă mai mult timp îmbrățișându-și și vorbindu-i băiețelului, așa cum ar fi făcut dacă ar fi fost fetiță.

Citește ”Cum să crești un copil energic” de Mary Sheedy Kurcinka și află cum poți ține pasul cu un copil plin de energie. Cartea este disponibilă AICI.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Intră în conversație