Cum sunt educați copiii în diferite culturi. Norvegienii pun preț pe natură, iudaicii își pregătesc copiii să-și ia zborul

Educația copiilor, un subiect care ne privește pe toți și care ar trebui să ne preocupe în permanență, se ghidează după mai multe modele adoptate de diversele culturi ale lumii. Românii continuă să fie extrem de protectori cu puii lor, pe când japonezii preferă să-i responsabilizeze de la vârste fragede și să-i maturizeze încă de la vârste mici. Nordicii cred cu tărie în introducerea timpurile a copiilor în colectivitate, iar americanii pun accent pe cultivarea talentelor.

Care este formula perfectă a educării unui copil? Iată un subiect tratat de numeroși psihologi, specialiști în parenting, experți în educație și autori de cărți. Părerile multe și împărțite au început să aibă efect asupra mamei moderne, care se informează, compară și reține metode noi, certificare de studii și psihoterapeuți. Însă esența modelelor de educație rămâne sunt imperiul culturii în care ne naștem.

Iată cum arată educația copiilor în lume și ce putem prelua din fiecare dintre aceste modele!

Educația copiilor în Norvegia

În Norvegia, educația copiilor este în mare parte instituționalizată. Potrivit sociologului norvegian Marguun Bjornholt, majoritatea copiilor sunt înscriși la o creșă de stat încă de la vârsta de un an, fără ca părinții să plătească pentru acest serviciu.

Norvegienii cred că cel mai bun lucru pentru un copil este să fie integrat în colectivitate cât mai devreme posibil, astfel încât să învețe să funcționeze în comunitate și în societate ca un bun om și cetățean. Prea mult timp petrecut acasă cu părinții ar însemna, în opinia lor, instalarea unor lacune în educare și maturizare.

Programul copiilor din Norvegia implică petrecerea unui timp îndelungat în aer liber, chiar și în zilele foarte geroase ale iernii. Asta în principal pentru că există un adevărat cult pentru aerul curat și rece, benefic sănătății și dezvoltării armonioase. Copiii norvegieni sunt foarte independenți.

Educația copiilor în Japonia

Japonezii sunt recunoscuți pentru disciplina lor impecabilă și alte virtuți care lipsesc multor popoare, iar acest lucru nu este întâmplător. Copiii sunt responsabilizați de mici cu numeroase sarcini casnice, iar acest model continuă și la școală, unde elevii își fac singuri curățenie în sala de clasă și în spațiile comune.

Părinții își lasă copiii de 6-7 ani să facă singuri cumpărături și să plătească facturi, să călătorească nesupravegheați cu metroul sau să se deplaseze neînsoțiți prin oraș.

În școlile din Japonia, elevii nu dau teste și examene până în clasa a 4-a. Acest lucru se întâmplă deoarece japonezii cred cu tărie că primii 3 ani de școală trebuie să fie dedicați dezvoltării caracterului și bunelor maniere.

Copiii sunt învățați să-i respecte pe cei din jur și să fie blânzi cu animalele și mediul înconjurător. Li se insuflă importanța de a fi generoși și empatici, să fie corecți și să-și dezvolte autocontrolul.

La fel ca norvegienii, japonezii pun mare accent pe cultivarea independenței copiilor, însă într-un climat diferit. În Scandinavia, relația dintre părinți și copii este una democratică. De pildă, copiii suedezi au ca drept garantat prin lege să fie primiți în patul părinților noaptea, atunci când au nevoie să fie liniștiți. În Japonia, însă, raportul dintre părinți și copii are la bază obediența, nicidecum democrația.

Educația copiilor în tradiția evreilor

Scopul principal urmărit de modelul parental al evreilor este pregătirea copiilor de a părăsi cuibul. Părinții sunt obligați, cultural, să-și învețe urmașii să se descurce singuri de mici, cu cât mai puțin ajutor posibil.

O educație reușită a celor mici înseamnă, pentru evrei, copii puternici, rezistenți, dornici să fie pe picioarele lor, să intre la școli bune și să aleagă o carieră sigură și stabilă.

Educația copiilor în SUA

Părinții americani se concentrează preponderent pe descoperirea talentelor copiilor și fructificarea acestora, până la atingerea celor mai înalte culmi ale succesului.

Sara Harkness, profesor al Departamentului de Dezvoltare Umană și Familială din cadrul Universității din Connecticut, spune că din studiile derulate de echipa sa reiese că circa 25% din părinții din SUA își descriu copiii ca fiind “talentați”  “sau avansați”. Ei sunt interesați în principal de maximizarea performanței și cultivarea competitivității.

Dacă în țările asiatice, educația se bazează strict pe rezultatele academice excepționale și acceptarea la o facultate de renume, în SUA părinții joacă rolul de educatori-mentori, care așteaptă de la copiii lor respect și sacrificiu în a-și atinge scopul.

Ca o paralelă cu educația americană, cea olandeză se bazează pe cu totul alte principii. Părinții din Olanda nu pun deloc presiune pe copii, ci pun mare preț pe un program regulat de odihnă, o alimentație echilibrată și un mediu plăcut în care copilul se dezvoltă.

Ei consideră că relațiile interumane armonioase sunt foarte importante, de aceea își ajută copiii să lege prietenii și să se bucure de compania celor de vârsta lor. La fel de interesați de capacitatea de socializare sunt și părinții din Spania, care nu concep să-și culce copiii dacă dau acasă o petrecere. Prichindeii spanioli sunt încurajati să interacționeze cu cât mai mulți oameni și să participe la activitățile sociale ale familiei la fel de mult precum părinții lor.

Cel mai bun model de a-i educa pe copii

Dintre atâtea modele, care este cea mai bună formă de educație pe care o putem oferi copiilor noștri?

“Ar trebui să învățăm unii de la ceilalți și să recunoaștem faptul că există mai multe cai de succes în a crește copiii. Această diversitate de idei ar trebui să ne inspire și să ne elibereze, să ne dea de înțeles că este în regulă să greșim, să încercăm, dar mai ales să ne lăsăm copiii să fie ei înșiși”, conchide Sara Harkness.

Acest articol este realizat de către partenerii noștri de la școala privată ALETHEEA.

 

Intră în conversație