Educaţia eco: cum îţi înveţi copilul să aibă grijă de planeta noastră?

Alexandra Irimiea
educatia-eco-a-copilului-totul-despre-mame

Educația eco nu se face în școală, ci ea începe acasă. Prima lecție de ecologie i-o predai chiar tu copilului tău!

Eco: nu sunt doar trei litere într-un cuvânt. Educația ecologică este un domeniu vast, în care te poți pierde ușor dacă nu știi de unde să începi. Dar cum le explicăm copiilor noștri că planeta este a tuturor și că starea în care se află depinde doar de noi? Cum să-i facem să aibă de grijă de ea, s-o iubească și s-o păstreze curată?

Am văzut atâția copii care aruncă ambalajul de la dulciuri pe jos, fără măcar să se uite în urmă. Nu-i nimeni în spatele lor care să-i certe! Nu-i nimeni care să le atragă atenția, așa că o fac cu nonșalanță. Pe unii am îndrăznit să-i întreb de ce fac asta. Dau din umeri, nepăsători, și nu mă pot gândi decât că, în viitor, vor fi la fel de nepăsători vizavi efectele acțiunilor lor asupra mediului înconjurător așa cum sunt acum nepăsători vizavi de ce lasă în urma lor în parc.

Mă doare de fiecare dată când văd această nepăsare față de locul care este casa noastră și mă întreb care e soluția miraculoasă. Dar într-un final am ajuns la concluzia că nu putem educa noi copiii tuturor. Sunt destui adulți care aruncă ambalaje pe jos, iar cei mici nu fac altceva decât să imite comportamentul lor. Putem doar să acționăm în rândul copiilor noștri și să sperăm că lecția pe care le-o predăm va da roade și vom crește adulți responsabili, care vor avea grijă nu numai să nu arunce deșeuri în parc, dar și de sănătatea planetei.

5 idei pentru educația eco a copilului tău

1. Petrece mai mult timp în natură. Alege într-o seară să ieșiți la plimbare cu bicicletele, nu cu mașina. Ai astfel ocazia să-i vorbești copilului despre planeta noastră și cum putem avea grijă de ea. Se știe că cel mai bine învață din experiența directă, și nu din cărți, de aceea este importantă interacțiunea cu mediul natural.

2. Nu aștepta ca educația eco să o dobândească în școală. Ea se învață la vârste fragede, de acasă. În felul acesta, un copil va dezvolta o atitudine pozitivă față de mediul înconjurător și un sentiment de respect față de „casa” noastră numită Pământ.

3. Organizează mici excursii în natură, aproape de casă. Este de preferat un loc familiar în detrimentul unuia spectaculos, dar în care copilul să nu se simtă în siguranță. Arată-i insectele, vorbește-i despre ele. Apoi vă puteți documenta împreună despre speciile pe cale de dispariție, despre cum putem preveni asta pe viitor. Dar nu da teme și nu transforma experiența într-o lecție ca la școală, ci mai degrabă într-o aventură din care aveți amândoi ce învăța.

4. Organizați împreună o mini campanie eco în familie. Responsabilizează copilul, indiferent de vârstă, să scrie câteva mesaje esențiale și să le dea mai departe bunicilor, verișorilor, etc. O ocazie ideală pentru asta este chiar o zi de naștere când poți organiza o petrecere pe teme eco. Iată câteva idei:
– Improvizează niște jocuri și activități unde să folosești obiecte naturale: pietre, frunze, bețe;
– Ca și obiecte de decor le puteți crea împreună, unele handmade, din materiale reciclabile;
– În locul cadourilor, poți sugera ca musafirii să doneze bani în contul unei organizații ecologice;

5. Puteți să vă înscrieți ca voluntari într-o organizație non-profit care derulează proiecte ecologice. Va fi o activitate plăcută, plină de satisfacții și care va îmbunățăți și mai mult comunicarea dintre voi.

6. Explică-i celui mic, pe înțelesul său, că fiecare dintre acțiunile noastre are consecințe asupra mediului înconjurător. Mai spune-i și că este de datoria noastră să alegem acele acțiuni care sunt blânde cu planeta, pentru că altfel riscăm să avem o amprentă de carbon crescută. Garantăm că cel mai mic va fi încântat să afle care sunt acțiunile cele mai blânde cu mediul înconjurător!

Însă cea mai importantă lecție ecologică pe care o predai copilului tău este cu tine pe copertă. Arătă-i că și ție îți pasă de planetă! Ca în aproape orice domeniu, exemplul personal este crucial. Dacă tu arunci conștiincios ambalajele la gunoi, dacă nu irosești tone de hârtie degeaba, dacă reciclezi peturile sau alte materiale, atunci îi arăți propriului copil cum să aibă grijă față de planeta noastră.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa