Gabriela Deliu, un profesor altfel: ”Trebuie să ieșim din zona de confort ca să ținem pasul cu elevii de astăzi”

metoda investigatiei

Gabriela Deliu este profesor de fizică de peste 20 de ani. Predă la Colegiul de Științele Naturii „Emil Racoviță” din Brașov și spune, cu sinceritate, că profesorii trebuie să-și adapteze metodele de predare, să rivalizeze cu gadgeturi și media, pentru a-i putea face atenți și interesați pe elevi. Într-un interviu acordat totuldespremame.ro, Gabriela Deliu povestește cum și-a schimbat metoda de predare făcându-i astfel, chiar și pe cei mai slabi dintre elevi, curioși, atenți și implicați. La orele ei, nu mai este liniște, ca înainte, ci se dezbate, se pun întrebări, se caută soluții, se iau decizii.

Metoda de predare pe care o aplică se numește investigația, o folosesc 1700 de profesori din țară și a fost aplicată cu succes în țări cu sisteme educaționale performante. Anul acesta, Ministerul Educației a recomandat tuturor profesorilor de fizică să o folosească, după urmarea unor cursuri, iar în anii următori se dorește ca și orele de chimie și biologie să fie predate la fel.

Totul Despre Mame: Sunteți profesor de 20 de ani. Cum s-au schimbat elevii de-a lungul timpului?

Gabriela Deliu: Tuturor ne e cunoscută sintagma ”pe vremea mea…”, sugerând în acest mod cât de mult s-au schimbat lucrurile, contextul, oamenii într-un interval de timp. Cel mai adesea, aceste cuvinte sunt rostite în mod nostalgic, prezumând deteriorarea situației prezente în raport cu trecutul. Dacă vorbim despre elevi, cu siguranță toți am auzit spunându-se că ei erau înainte vreme mai respectuoși, mai disciplinați, mai aplecați spre studiu, toate erau altfel…Ce cred eu? Cred că este firesc ca elevii să se schimbe, lumea în care trăiesc s-a schimbat, iar ei ca noi toți ne adaptăm vremurilor. Tineri au o disponibilitate și o ușurință la adaptare pe care adulții o manifestă într-o măsură mult mai mică. Folosesc toate gadgeturile cu multă, multă ușurință, găsesc orice informație, sunt siguri pe ei în orice situație și par a spune ”nu avem nevoie de voi adulții, suntem independenți, nu ne mai dați atâtea sfaturi, știm prea bine ce vrem și ce avem de făcut”, or asta este de multe ori frustrant pentru un adult, fie el părinte sau profesor la clasă. Dar atitudinea aceasta nu este nouă, tinerii din toate timpurile exersează independența într-un mod sau altul, poate doar contextul actual face ca acest lucru să îmbrace forme mai accentuate, uneori extreme.

Ceea ce este al timpului prezent este contactul acesta cu informația furnizată în mod vizual prin toate canalele de informare. Sub acest aspect, elevii din ziua de azi sunt foarte diferiți de vremurile trecute și din această perspectivă este dificil, fiind o adevărată provocare să vii în fața lor și să încerci prin cuvinte, rivalizând cu toate mijloacele media, să îi ții acolo cu tine, conectați la ceea ce spui, mai mult, să le stârnești curiozitatea. Metodele clasice de predare bazate mult pe expunerea profesorului nu reușesc să facă acest lucru și acesta este unul din motivele pentru care au început să apară schimbări la nivelul metodelor educaționale utilizate.

Totul despre mame: Cât de adecvată considerați că mai este în acest moment metoda clasică de predare din școlile românești?

Gabriela Deliu: Pentru a avea o imagine mai clară asupra a ceea ce numim metode clasice de predare, vă rog să vă imaginați o clasă în care elevii stau în liniște în băncile lor, în care profesorul expune conținuturile solicitând uneori răspunsuri la o serie de întrebări. Conținuturile expuse au firesc o înlănțuire logică, iar elevii notează după dictare ideile importante expuse. Rolul elevului într-o astfel de lecție este unul pasiv, cu implicare minimă, actorul principal în oră fiind profesorul. Nu cred că este greu pentru nimeni să înțeleagă plictiseala și dezinteresul manifestat de cei mai mulți copii la o astfel de oră. Nu spun aici că metodele clasice de predare sunt greșite, sau că nu au dat de-a lungul timpului rezultate, nici vorbă! Spun doar că metodele de predare trebuie să fie adaptate, adecvate evoluției copiilor de azi, copii ce manifestă așa cum am spus anumite caracteristici, iar metodele clasice nu mai sunt potrivite.

În plus, educația trebuie să privească spre viitor. Cum va arăta societatea în care copiii aceștia vor deveni adulți? Care sunt lucrurile de care au nevoie pentru a se putea integra social? Cum va arăta piața muncii? Ce profesii vor exista peste 10, 20 de ani? Ce ar trebui să învețe azi, în școală, un tânăr, pentru ca la momentul maturității să facă față cerințelor profesionale? Studiile de specialitate arată că în anii ce vor veni vor apărea profesii noi, în care angajații vor avea nevoie nu numai de cunoștințe ci și de abilități, precum capacitatea de a căuta și selecta cu ușurință informații, de a le analiza, de a le sintetiza, de a lua decizii pe baza acestora, de a fi creativ în găsirea unor soluții la problemele ivite, de a lucra împreună cu o echipă.

Pentru ca adultul să fie în posesia acestor abilități, ele trebuie formate și exersate încă din școală. Metodele clasice reușesc să formeze aceste abilități într-o măsură foarte mică pentru că, așa cum am spus, în aceste metode elevul are un rol pasiv, el doar ascultă și eventual face un efort de înțelegere a conceptelor predate. Metodele moderne de predare numite și metode active, din care face parte și metoda investigației, sunt cele care reușesc acest lucru pentru că proiectează centrul de interes al orei pe elev. Transmiterea cunoștințelor, rezolvarea unor situații nu au loc în mod exclusiv prin expunerea profesorului, ci prin implicarea elevului într-o serie de situații care îl fac participant activ la efortul de căutare a soluțiilor și de înțelegere a lucrurilor. Orele desfășurate în acest mod stârnesc interesul copiilor, curiozitatea și permit în același timp exersarea abilităților despre care vorbeam.

Totul despre mame: Cât de adaptată este programa la cererea pieței de muncă și a societății de astăzi?

Gabriela Deliu: Programa Școlară este un document reglator, foarte important pentru că în el se precizează ce anume studiază elevul la o disciplină, cum studiază – metodele de predare- și care sunt competențele vizate spre formare prin studiul acelei discipline, toate cele trei elemente: conținuturi, metode de predare, competențe vizate spre formare aflându-se într-o puternică interdependență. Un astfel de document are în spate studii de diagnoză și de prognoză socială, iar atunci când se constată discrepanțe între ceea ce se formează școala și cerințele societății au loc schimbări. La ora actuală, în sistemul educațional românesc are loc un proces de reformare a programelor școlare. Mai întâi, au fost modificate programele din învățământul primar și în acest an școlar s-au modificat și programele școlare de gimnaziu, urmează modificarea celor din învățământul liceal.

Cine studiază programa școlară de științe din învățământul primar și cea de la fizică din învățământul gimnazial va vedea din modul în care sunt organizate conținuturile, din metodele de predare propuse spre utilizare la clasă – în care metoda investigației are un rol determinant- din competențele enunțate și vizate spre formare, va vedea legătura cu cererea pieței muncii și a societății de astăzi. Spre exemplu, în programa de fizică de gimnaziu apare spre formare competența de investigare a unor fenomene , de interpretare a unor date și fenomene, de rezolvarea de probleme și situații problemă, adică exact acele competențe despre care spuneam mai devreme că vor fi necesare în scopul integrării socio-profesionale în anii ce vor urma.

Cât de complicată a fost trecerea de la metoda clasică de predare la cea a investigației?

Profesorul care face trecerea de la metodele clasice de predare la metoda investigației trece la rându-i printr-un proces de schimbare care necesită mult efort, pregătire suplimentară a lecțiilor, dar totul răsplătit prin reacția elevilor la acest tip de abordare educațională.

De ce mi-a fost greu? Pentru că formarea mea inițială universitară s-a produs în scopul folosirii metodelor clasice de predare, iar în anii care s-au scurs la catedră am exersat aceste metode. Știu exact în ce constau aceste metode, cât timp îmi ia să predau un anumit conținut, care sunt întrebările asociate, care sunt auxiliarele de care am nevoie, cu alte cuvinte exercițiul predării în acest mod mi-a creat o zona de confort, de siguranță asupra ceea ce fac, asupra a ceea ce am de făcut în timpul unei ore.

Cu toate acestea, exista în mine mâhnirea să nu văd pe chipul elevilor mei bucuria cunoașterii, dorința de a afla, sclipirea aceea de ”aha” atunci când au înțeles sau au rezolvat o sarcină de lucru. Cine merge la clasă și predă în varianta clasică, chiar dacă face lucrul acesta foarte bine, nu cred să nu fi sesizat reacția aceasta a elevilor și este foarte frustrant! Ești acolo pentru ei, în călătoria cunoașterii și ei te ascultă, dar nu sunt cu tine acolo. Pentru mine, acesta a fost un moment de click, moment în care am înțeles că trebuie să schimb ceva, acel ceva fiind metoda de predare.

Prima mea oră prin metoda investigației? Greu…concentrarea exclusivă pe elevi, pe răspunsurile pe care le dau ei la întrebările pe care le adresezi, construirea lecției doar prin întrebări, observarea modului în care își construiesc investigația, tu având doar rolul de îndrumător, fără să le dai în mod direct răspunsuri, ci să le adresezi întrebări în baza cărora ei să găsească răspunsul, mi s-a părut dificil și m-a făcut să am un sentiment de nesiguranță, de disconfort. Dar, ca în orice lucru pe care îl exersezi, fiecare oră în care predai astfel te face să depășești senzația aceea de nesiguranță, firească până la urmă oricărui început. Ceea ce m-a motivat a fost reacția elevilor mei. Au început să pună întrebări, au început să dea răspunsuri chiar și elevii mai slabi. Răspunsurile nu erau corecte întotdeauna, dar efortul lor de căutare, interesul pentru ceea ce le-am propus ca sarcini de lucru a fost evident chiar după primele ore.

Organizarea lor în echipe de lucru constituite din grupuri mici, interacțiunea în interiorul grupului este valoroasă prin acțiunea ei formativă. Vorbesc între ei, schimbă opinii, caută răspunsuri, se nasc idei, iau decizii în privința unui anumit mod de acțiune. Atmosfera în clasă nu este una liniștită ci efervescentă, dar efervescentă în mod creator, pozitiv. Textul continuă mai jos.

Când folosești metoda investigației în mod dominant ca metodă de lucru la clasă, observi că ea se pliază foarte bine pe caracteristicile naturale ale copiilor: curiozitatea, dorința de a afla, de a vedea, de a face lucruri. În același timp, metoda creează cadrul în care apar și se dezvoltă elevilor acele competențe atât de necesare integrării socio-profesionale din anii ce vor urma.

De ce este important pentru copii să stăpânească noțiuni de fizică?

Aș răspunde la această întrebare folosindu-mă de o idee care nu îmi aparține, dar pe care o găsesc justă, anume aceea că din perspectiva cunoașterii științifice, oamenii, implicit copiii, se pot grupa în creatori de cunoaștere științifică (cercetători din toate domeniile, ingineri, medici, etc) și utilizatori de cunoaștere științifică. Din această perspectivă, este evidentă necesitatea de a stăpâni noțiuni din fizică pentru copiii aspiranți la grupul ”creatorilor” , dar la rândul lui și ”utilizatorul” de cunoaștere științifică e necesar să stăpânească noțiuni de fizică pentru protecția propriei persoane, a celorlalți si a mediului în care trăiește.

Un copil care înțelege fenomenele fizice ale lumii în care trăiește devine un adult responsabil, care nu se pune în pericol nici pe sine, nici pe ceilalți, nici mediul în care trăiește. După caz, el poate folosi fenomenul fizic în avantajul propriu sau își poate folosi cunoștințele științifice pentru crearea unor dispozitive simple care să îi îmbunătățească viața, îndeplinind și condiția protecției despre care vorbeam anterior.

În plus, copilul care ajunge să stăpânească noțiuni de fizică (matematică, chimie, biologie), să opereze cu ele în cadrul unor aplicații teoretice și practice folosind și exersând în acest fel diferite procese cognitive, dezvoltă în timp o gândire logică, structurată, fundamentală pentru viața viitorului adult.

Totul despre mame: Cum pot părinții copiilor mici să-i ajute pe aceștia să descopere și să aprecieze fizica?

Gabriela Deliu: Cred în primul rând că ar trebui să aibă o atitudine potrivită în fața curiozității manifestate în mod natural de orice copil de vârstă mică. Supravegheat pentru a nu se pune în pericol, copilul mic trebuie lăsat să desfășoare propriile ”investigații”, pentru că nu-i așa, întreaga lume este un laborator minunat în care poți afla o mulțime de lucruri interesante? Întrebările pe care le pune trebuie să primească răspuns corect, adaptat vârstei, susținut de imagini din cărți, internet, din realitatea înconjurătoare cunoscută copilului.

Părintele însuși poate pune copilului întrebări, iar acesta să dea răspunsuri. Faptul că sunt mici nu înseamnă că nu au reprezentări asupra lucrurilor și nu au explicații, ci doar că ele sunt la nivelul lor de înțelegere și cunoaștere. De la joculețe cu caracter științific până la bețele ce plutesc în ligheanul cu apă, la fel și bărcuțele de hârtie, pietrele ce se scufundă, toate pot fi pretexte pentru menținerea curiozității și dorinței de cunoaștere.

Totul despre mame: Care este rolul experimentului într-o oră de științe?

Gabriela Deliu: Experimentul școlar aduce în laborator în fața copiilor o bucățică din realitatea înconjurătoare în încercarea de a-i familiariza cu instrumente și un mod de lucru care este de fapt specific cercetării științifice: observarea unui fenomen, prelevarea de date legate de situația studiată, analiza acestor date, identificarea modului în care variază o serie de mărimi fizice ce caracterizează fenomenul observat, dependențe ce apar între aceste mărimi, concluzii privind desfășurarea unui fenomen observat.

În discuția noastră a apărut foarte des conceptul de investigație și atunci aș vrea să nuanțez puțin diferența dintre experiment și investigație.

Experimentul școlar are un caracter destul de fix. Elevului ii este precizat de la bun început ce fenomen este studiat, care sunt mărimile pe care le va măsura și dependențele pe care le va observa, care sunt instrumentele de care are nevoie, ce date vor fi prelevate, cu alte cuvinte este un demers ghidat de la un capăt la altul. Utilizarea experimentului școlar are negreșit avantajul de a aduce fenomenul fizic în fața copiilor, iar a vedea un fenomen în desfășurare este cu totul altceva decât să li se vorbească despre fenomenul respectiv, îi familiarizează, așa cum spuneam cu instrumente de lucru și cu un anumit mod de lucru, care presupune o anume rigoare. Experimentul școlar, plastic vorbind, îți spune încotro să te uiți și ce anume trebuie să vezi.

În contrast, investigația are un caracter mai puțin ghidat, lăsând mult mai mult loc găsirii unor soluții creative. Se pleacă de la o întrebare declanșatoare, care generează dileme dar și curiozitate. De exemplu, la clasa a VI-a: cum se poate găsi volumul unui corp cu formă neregulată care nu se poate scufunda într-un lichid? Întrebarea lasă loc de discuții, copiii încearcă găsirea unei soluții, sau mai multor soluții. Odată identificată strategia de lucru, se încearcă punerea ei în aplicare, se fac determinări, se formulează concluzii. Cine se apleacă asupra studiului comparativ al celor două metode constată că investigația și experimentul au și etape comune (prelevare de date, analiza lor etc), dar din punct de vedere formativ investigația este superioară experimentului lăsând loc pentru manifestarea creativă a modului de rezolvare a problemelor așezate în fața copiilor.

Totul despre mame: Cât de pregătite sunt școlile din România pentru metoda investigației (vorbim despre resurse financiare, aparatură, materiale, disponibilitatea profesorilor)?

Gabriela Deliu: Cine va studia Ghidul de aplicare a metodei investigației, elaborat sub coordonarea Centrului de Evaluare și Analize Educaționale, va constata că materialele de care are nevoie un profesor pentru a implementa la clasă această metodă sunt așa numite materiale la îndemână, ale căror costuri sunt minime. Cred că problema implementării în școlile românești a metodei este legată mai degrabă de resursa umană decât de aparatură, respectiv materialele de care dispune sau nu o școală.

Un profesor nu poate trece la această metodă fără a urma în prealabil niște cursuri de formare, iar apoi într-o perioadă de implementare de aproximativ un an să beneficieze de sprijinul unor formatori care să le ofere suport în activitatea la clasă. Centrul de Evaluare și Analize Educaționale, cu sprijinul Romanian American Foundation și a mediului de afaceri, a reușit formarea unui număr de aproximativ 1700 profesori din 16 județe și București. Tot CEAE a realizat un studiu privind mecanismele de susținere a activității profesorilor în perioada de implementare a metodei investigației la clasă. Este de acum rândul ministerului să preia și să susțină financiar acest demers extrem de valoros al CEAE, început, fundamentat științific și dezvoltat de-a lungul celor 5 ani de implementare a ”Proiectului de Reformare a Predării fizicii la Nivel Preuniversitar”.

Deocamdată, printr-o scrisoare deschisă, ministerul recomandă profesorilor de fizică utilizarea metodei investigației ca metodă curentă de lucru la clasă. Noua programă școlară de gimnaziu pentru fizică vizează formarea unor competențe specifice investigației. Sunt pași în direcția bună, dar drumul până la implementarea metodei investigației în toate școlile din România nu este nici pe departe aproape de final.

Aș încheia cu acest motto: Toate-s vechi și nouă toate/ Ce e rău și ce e bine/ Tu te-ntreabă și socoate…”

Sursă foto: Tudor Vintiloiu

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Intră în conversație