Părintele ar trebui să fie pentru copil prima sursă de informaţii corecte în acest domeniu complicat al alegerii unei profesii
– Eu o să mă fac bucătăreasă când o să fiu mare , îmi zice teribil de serios fetiţa mea cea mjlocie, în timp ce învârte destul de delicat într-un amestec bizar format din pătrunjel tocat mărunt, banană, făină şi muştar.
– Bineînţeles, zic eu fără cea mai mică urmă de prefăcătorie, dându-mi brusc seama de ce copilului meu îi cam place să se uite la televizor la posturi şi emisuni culinare şi adoră să aranjeze în raft cărţile de bucate. Mi se pare o meserie minunată, care o să le aducă multor oameni zâmbetul pe buze şi o să facă, he he, multe burtici fericite, mai adaug, aruncând o privire asupra amestecului care a căpătat o culoare incertă. Şi ce, n-ar fi fain să fiu mama unui chef cu emisiune tv proprie şi, de ce nu, un restaurant de familie apreciat (de familie, că m-aş baga şi eu la câteva reţete)?
Părinţii şi cariera
Am fost mereu de părere că părinţii n-au de ce să-şi bage nasul în alegerile profesionale ale copiilor lor. Sigur, o mare parte din convingerea asta se datorează faptului că ai mei m-au lăsat să aleg ce-am vrut eu şi ce mi-a plăcut cu adevărat şi îmi pare bine că au făcut asta. Pe de altă parte, nimic nu mă enerva mai mult în copilărie şi în adolescenţă decât amestecul adulţilor în vieţile copiilor lor, adulţi care ştiau deja ce carieră vor urma aceştia. De cele mai multe ori, profesia imaginată pentru cel mic n-avea niciun fel de legătură cu copilul, dar părintele, încăpăţânat, nu voia să recunoască evidentul şi insista în planul său.
Mai grav era când aceşti adulţi, apropiaţi sau nu, îmi trasau şi mie un parcurs profesional după bunul plac, aşa că am fost văzută, în funcţie de vârstă, sezon şi împrejurare, fie medic, fie contabilă, fie poliţistă. Degeaba le spuneam că mă ia cu leşin când văd o unghie ruptă, că sunt un eşec la matematică şi că n-am nici aptitudini sportive, că mi se replica că toate se învaţă şi cu toate te obişnuieşti. Totul pentru strălucirea unei cariere care îţi va aduce nu numai satisfacţii materiale, ci şi o carte de vizită impresionantă. Ok, dar să faci o meserie fără tragere de inimă, doar pentru că dă bine printre cunoscuţi? Nu cred.
Talentul poate fi cultivat
Încă din perioada copilăriei, un părinte atent la aptitudinile copilului poate să-şi dea seama care ar fi un posibil drum profesional pe care să meargă cel mic. Copiii vin pe lume cu diferite înclinaţii, iar mediul, familia şi diferitele circumstanţe pot potenţa sau nu aceste însuşiri. Dacă nu vrei să-ţi găseşti mai târziu copilul înscris în statistica ce spune că peste 40% dintre adulţii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 30 de ani consideră că au urmat o direcţie profesională greşită din pricina influenţei parentale, atunci ar trebui să fii mai atent la nevoile şi înclinaţiile sale, pentru a contribui pe cât posibil la un viitor profesional fericit al adultului de mâine, fără să-i impui o meserie la care doar voi, părinţii, ţineţi cu dinţii. Dă curs dorinţei copilului de a face o anumită activitate extraşcolară, nu-l forţa să continue ceva ce îi displace profund şi încearcă să vezi dacă nu i-ar surâde să-şi fructifice un anumit talent, de care poate nici nu este conştient. Încurajează-i orice pasiune ar avea, pentru că nu se ştie niciodată dacă nu cumva această pasiune nu va fi şi cea care îl va defini profesional pentru totdeauna.
Îndrumare cu cap
Ca să îţi ajuţi cu adevărat copilul, evită să fii în trend şi renunţă să-ţi ghidezi copilul spre o anumită profesie, doar pentru că dă bine în această perioadă. Mai bine faci efortul de a-ţi ajuta copilul cu sfaturi pertinente, adaptate capacităţilor sale şi ariei de interes, pentru ca decizia finală să îi aparţină, iar el să fie împăcat cu aceasta. În generaţia mea, de exemplu, pentru că era la modă şi părinţii se mândreau cu asta, cei mai mulţi dintre absolvenţii de liceu se duceau spre ştiinţele juridice sau către ştiinţele economice, iar restul se îndrepta fragmentat către alte domenii care nu erau populare atunci, dar care au devenit acum: relaţii publice, IT, ştiinţe politice sau studii europene. Astăzi, nu numai că avem un număr mare de avocaţi sau de economişti în România, dar faptul că mulţi dintre aceştia s-au reprofilat după absolvirea facultăţii spune ceva despre alegerea iniţială.
