Cu multe emoții din partea mea și despărțiri cu pupici trimiși în zbor. Totuși, în prima săptămână de școală, în clasa 0, băiețelul meu nu a reacționat așa cum m-am așteptat.
Anul acesta am luat-o de la zero cu școala, la propriu. Băiețelul meu, Iustin, a împlinit 6 ani pe 11 mai, iar fix 4 luni și o zi mai târziu, am pornit împreună spre școală. Îmbrăcat casual, cum ne place să spunem, la blugi și cămașă albastră, Iusti nu a avut prea multe emoții. A primit totul cu calm și curiozitate.
Eu, pe de altă parte, am fost tare agitată, mai mult decât doza obișnuită. Și asta pentru că nu-mi venea să cred că am ajuns în etapa asta a vieții: prima zi de școală a băiatului meu. Oau. E un eveniment! Când a trecut timpul? Parcă mai ieri îl țineam la piept și abia așteptam să împlinească un an… Și-acum am băiat mare!
Mă bucur tare mult pentru el și motivul pentru care am avut atâtea emoții este pentru că îmi doresc ca toată această experiență să fie una de neuitat pentru el. Să și-o amintească, peste ani, cu drag. S-o povestească și el copilului lui, așa cum am făcut și eu.
Prima zi de școală în clasa 0: Emoții și aglomerație
„Mami, când am fost să mă înscriu eu la școală, erau o mulțime de oameni în holul acela mare”. Asta mi-a spus Iusti despre ce l-a impresionat pe el în prima zi, la deschidere. Și eu am observat marea de oameni, dar mă așteptam la asta, așa că nu m-a luat prin surprindere. Am preferat să fiu atentă la doamnele învățătoare, la gesturile lor, la grija pentru ținuta din prima zi.
Apoi am căutat din priviri fețe cunoscute, alți părinți „colegi”. Dar cel mai mult m-a captivat comportamentul copiilor. L-am studiat, curioasă să înțeleg cum trăiesc ei totul, cum se vede lumea din pantofii lor.
Cei mici erau foarte nerăbdători, cu ochii-n patru la tot ce se întâmplă. Cei mari nu mai erau atenți la ce zice directorul, ci vorbeau între ei și se vedea că s-au străduit să se gătească, să arate cât mai bine. Fetele, chiar dacă au purtat uniformă, au ținut să se remarce neapărat prin ceva, un accesoriu de păr, machiaj sau dresuri cu modele.
Cel mai bine îi ghiceai pe părinții copiilor de clasa 0. Îi puteai recunoaște ușor în mulțime: umblau câte doi, însoțiți eventual de un bunic, iar emoțiile li se citeau pe chip. M-am bucurat să văd destul de mulți tați prezenți, dornici să ia parte la eveniment, să-l trăiască în familie.
Impactul cu doamna învățătoare
Un alt moment emoționant a fost atunci când am intrat în clasă, împreună cu Iusti. L-am așezat într-o bancă la întâmplare, iar noi ne-am dus în spate, în picioare, alături de ceilalți părinți. Doamna s-a prezentat și ne-a dat o broșură de bun venit, ce conținea datele ei de contact (inclusiv facebook-ul), structura anului școlar și lista de rechizite necesare. Apoi, le-a dat celor mici un ecuson cu o albinuță, semn că fac parte din clasa albinuțelor, și i-a invitat pe rând să se prezinte.
Doamna a vorbit frumos, cu calm, dar cel mai mult mi-a plăcut faptul că a zis că nu vrea ca școala să fie un bau-bau pentru copii. Ne-a recomandat să nu punem presiune pe ei și să nu-i obligăm să lucreze suplimentar acasă. A subliniat faptul că un copil de 6 ani are nevoie de timpul lui liber, de timpul lui de joacă. În consecință, le-a spus celor mici că poate să aducă la școală jucăria preferată de acasă.
M-am mai liniștit să văd că suntem pe aceeași lungime de undă. Iar aici pot să spun că aveam cele mai mari emoții. În niciun caz nu-mi doream o doamnă învățătoare severă, care să impună disciplina și care să-i omoare cu temele. Iar dacă se va întâmpla asta, nu mă voi conforma. Nu mi-e greu să-l transfer în altă parte. Eu vreau ca lui Iusti să-i placă la școală, nu să fie pentru el un calvar. Și până la urmă, ce părinte nu vrea asta?
Cele trei locuri unde era aglomerație de părinți. Cine a avut de câștigat?
Prima zi de școală a fost cu emoții și pentru…. comercianți. Evenimentul a însemnat o zi bună de business cel puțin pentru câteva categorii. Primele care au fost luate cu asalt, la propriu, au fost florăriile. Chiar dacă unii părinți au cumpărat buchetul pentru doamna încă de duminică, tocmai ca să nu mai stea la coadă de dimineață, nu au scăpat nici atunci. Florăriile au lucrat peste program ca să facă față cererilor, iar în anumite locuri s-au făcut chiar programări, ca să fii sigur că iei ce-ți place, nu… ce mai rămâne.
Pe locul doi în clasa afacerilor care au avut de câștigat în prima zi de școală se află apoi cofetăriile. Peste tot, după ce s-a terminat festivitatea de deschidere, s-a dat liber la o prăjitură. Cei mai mulți părinți, inclusiv subsemnata, au vrut să marcheze cumva momentul, să-l sărbătorească.
„Hai și noi la o prăjitură!”, am zis, nevinovată, neștiind că îmbulzeala de la florărie o să ne urmărească și la cofetărie. Am stat la o coadă de 10 persoane și era cât pe ce să plecăm, dar am zis că era păcat după ce abia prinsesem o masă liberă, atent pândită de când am intrat în local.
Și după ce ne-am simțit bine, am zis că e momentul să trecem la treabă și să cumpărăm rechizitele pentru școală, dacă tot ne luasem liber. Proastă decizie. În librării era parcă mai aglomerat. Cu listuțe în mână și cu coșuri de cumpărături la braț, și alți părinți au gândit la fel ca noi.
De data asta nu am mai avut răbdare și am zis că vom reveni peste vreo două, trei ore când s-o mai elibera. Iar n-am nimerit-o, dar nici n-aveam de gând să ne întoarcem, din nou, acasă. Am intrat în librărie și ne-am apucat de treabă. 30 de minute și 200 de lei mai târziu, am terminat și noi cu rechizitele de pe lista doamnei.
Prima săptămână de școală a trecut repede. Emoțiile s-au mai dus și ele. Zâmbetul lui Iusti a rămas însă neschimbat și asta mă încântă cel mai tare. Am văzut copii care au plâns în prima zi de școală sau care erau îmbufnați. Nu și Iusti! Îi place ghiozdanul, doamna, sendvișul din pauză și colega de bancă. Iar mie îmi place că de fiecare dată ne despărțim cu pupici trimiși în zbor!
Pentru voi cum a fost în clasa 0?
Dacă ți-a plăcut acest articol, poți da LIKE paginii noastre de Facebook, unde poți citi și alte texte cel puțin la fel de interesante.
