O școală din România a adoptat strategia fără teme pentru acasă

Psiholog Florentina Dumitru
teme pentru acasă

O şcoală din Constanţa experimentează un proiect inedit. Timp de o lună copiii nu vor mai avea teme pentru acasă. Fiindcă cei mici s-au plâns că nu mai au timp liber, că temele sunt copleşitoare şi şcoala este un loc în care se simt stresaţi, conducerea şcolii a decis să testeze acest proiect pilot pentru o perioada limitată, anunță Gândul.

În funcţie de rezultatele pe care copiii le vor avea, acest experiment s-ar putea extinde şi la alte unităţi de învăţământ.

Cum evaluează dacă e mai bine fără teme pentru acasă

Elevii au fost testaţi înainte de a începe acest test şi urmează să fie din nou evaluaţi la sfârşitul proiectului.

Părerile părinţilor sunt împărţite. Unii cred că micuţii vor uita tot ceea ce învaţă la şcoală dacă nu consolidează informaţiile noi prin teme, alţii consideră ideea că fiind minunată fiindcă le oferă mai mult timp liber copiilor, timp pentru joacă.

Reprezentanții Inspectoratului Judeţean Constanţa au declarat că, la final, se vor completa chestionare şi se va întocmi un raport al acestei activităţi. Este foarte important ce vor alege copiii să facă în timpul care le rămâne liber şi dacă au iniţiative de a se informa şi din alte surse, în afara manualelor, despre ceea ce învaţă.

Cele 2-3 ore pe care le petreceau la teme vor fi acum dedicate sportului, recreerii alături de familie şi odihnei. Suprasolicitarea copiilor poate ridica nivelul de stres şi poate cauza tulburări comportamentale. Joaca are rolul ei, fiindcă stimulează creativitatea şi intelectul copilului.

Astfel, procesul de învăţare poate fi facil atunci când elevul este odihnit şi are o stare de spirit pozitivă.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa