Deşi sunt concepute cu scopul de a oferi informaţii utile elevilor, orele de educaţie sexuală nu sunt de multe ori în folosul acestora.
Rezultatele celui mai recent studiu în domeniu, realizat între anii 1990 şi 2015 în 10 ţări (SUA, Marea Britanie, Irlanda, Australia, Noua Zeelandă, Suedia, Canada, Japonia, Iran şi Brazilia), au arătat că elevilor nu le place modul în care le sunt explicate informaţiile în timpul orelor de educaţie sexuală. În cadrul cercetării, publicate în Jurnalul Medical BJM, specialiştii au oferit elevilor, cu vârsta cuprinsă între 12 şi 18 ani, 55 de calificative pentru a descrie ceea ce au învăţat la şcoală la orele de educaţie sexuală.
Dacă nu vrei să lași educația sexuală a copiilor tăi doar în mâinile școlii citește și Educația sexuală la adolelscenți – Ghid pentru părinți.
Ora de educaţie sexuală, de multe ori un fiasco
În urma analizării calificativelor, cercetătorii au descoperit că elevii consideră că li se predau în timpul orelor doar informaţii clinice şi nimic despre relaţiile de cuplu şi ceea ce presupun acestea. Astfel, oamenii de ştiinţă au identificat două mari probleme legate de educaţia sexuală predată la orele de curs. Prima presupune faptul că programa şcolară tratează viaţa sexuală ca oricare altă materie, în timp ce astfel de informaţii au nevoie de mai multă fineţe pentru a fi explicate elevilor. „Nu se ţine cont de faptul că sexul este un subiect ce poate intima şi despre care copiii nu vorbesc deschis. De aceea, implicarea elevilor este de cele mai multe ori prea mică“, explică Pandora Pound, autoarea studiului şi cercetător în cadrul Universităţii din Bristol, Marea Britanie.
Cea de-a doua problemă legată de orele de educaţie sexuală este că şcolile tind să nege faptul că mulţi dintre elevi sunt activi sexual, iar informaţiile prezentate sunt prea ştiinţifice şi nu corespund cu realitatea. Tocmai lipsa informaţiilor practice face ca elevii să prefere serviciile comunitare de sănătate publică şi nu orele de educaţie sexuală ca sursă privind viaţa sexulă. În plus, nu puţini sunt profesorii care lasă impresia că toate aspectele ce ţin de viaţa sexuală sunt ruşinoase, au mai arătat rezultatele cercetării.
Ce îi poate ajuta pe elevi
Una dintre cele mai bune metode prin care orele de educaţie sexuală din şcoli să fie îmbunătăţite presupune ca materia să fie predată de persoane competente şi nu de profesori, mai ales că, pentru ei, subiectul este de multe ori unul incomod, sunt de părere cercetătorii. „Informaţiile legate de sex este bine să fie prezentate într-o manieră realistă, nu ca un subiect ruşinos. În acelaşi timp, elevilor este bine să le fie explicate limitele, dar şi consecinţele faptelor“, spune cercetătoarea Pandora Pound.
După cum bine se ştie, şi în şcolile româneşti există ore de educaţie sexuală. Când acestea nu suntsusţinute de către profesorii diriginţi, în faţa elevilor vin specialişti. Însă situaţiile nu sunt diferite de cele expuse anterior, în sensul în care elevii spun că ora de educaţie sexuală constă mai mult în expunerea unui set de reguli, adesea cutume, fără a face vreo referire la sentimente şi stabilirea unor relaţii sănătoase.
Dacă nu vrei să lași educația sexuală a copiilor tăi doar în mâinile școlii citește și Educația sexuală la adolelscenți – Ghid pentru părinți.