Psihologul Diana Onuțu despre teze, teme, învățat: „Nu există o legătură semnificativă între note și succesul în carieră”

psihologul diana onuțu despre teme si teze

În școli este vremea tezelor și a testărilor menite să crească notele, în consecință lucrurile pot fi stresante pentru elevi și, în egală măsură, pentru părinți. Iată ce aveți de făcut să treceți cu bine prin aceste etape ale vieții școlare.

Primește cele mai utile articole de parenting direct la tine în Inbox

Scrie-ne adresa ta de email

Tezele, temele, notele, învățatul sunt motive de stres pentru părinții care își fac planuri pentru viitorul copiilor, care se tem că vor fi trași în jos de mediile mici și nu vor putea ajunge la licee sau facultăți aflată în top. Psihologul Diana Roxana Onuțu are câteva sfaturi care vă vor ajuta să depășiți momentele critice:

  • Dacă cel mic se simte speriat de testul sau teza despre care i s-a spus la școală că depinde tot viitorul lui, este important să începem prin a-i spune cât de normal este să se simtă în acest fel, că și voi ați avut aceleași trăiri în situații asemănătoare, dar că, de fapt, nota la teză nu le trasează viitorul.
  • Atitudinea părinților în privința temelor pentru acasă depinde foarte multe de experiența lor personală cu temele. Reacțiile cu privire la problematica temelor pentru acasă sunt deseori efervescente, tocmai pentru că sunt legate de amintiri, poate nu tocmai plăcute, de la vârste destul de mici.
  • Cu toate că lucrurile pot părea diferite, nu există o legătura semnificativă între note și succesul în carieră, aspect pe care este necesar ca părinții să îl înțeleagă.

Pe larg despre metodele prin care puteți gestiona momentele stresante pe care le aduc cu ele tezele, temele, învățatul, citiți în interviul de mai jos:

TOTUL DESPRE MAME: De foarte multe ori, copiii au mari emoții atunci când au de trecut de teze sau teste la scoală. Cum ar trebui învățat copilul să și le depășească? Ce ar trebui să facă părintele/Ce ar trebui să facă cadrele didactice?

Diana Roxana Onuțu: Obișnuim să ne gândim la emoții ca la ceva negativ ce trebuie îndepărtat din viața noastră ca toate lucrurile să meargă strună. Multe studii arată, totuși, că este necesar să avem un anumit nivel de stres pentru a fi suficient de motivați să ne ducem sarcinile la bun sfârșit și să le facem bine. Pe de altă parte, cu cât încercăm mai mult să ne potolim anxietatea în fața unor situații stresante, cu atât aceasta crește în intensitate.

Emoțiile pe care copiii le au înainte de teste sunt strâns legate de ideea de evaluare și modul în care ei percep astfel de încercări. Dacă cel mic se simte speriat de testul sau teza despre care i s-a spus la școală că depinde tot viitorul lui, este important să începem prin a-i spune cât de normal este să se simtă în acest fel, că și voi ați avut aceleași trăiri în situații asemănătoare. Noi, ca adulți, ne-am definit personalitatea dar pentru copii nu este atât de ușor. Evaluările de la școală pot fi pentru ei mai mult decât niște simple evaluări ale cunoștințelor. Ei pot simți că acestea spun cât de buni sunt ca oameni, cât de mult valorează. Explorați puțin această teamă împreună cu cel mic. De ce anume se teme? Ce crede că se va întâmpla dacă ia o notă mică? Cum crede că veți reacționa? Lăudați întotdeauna efortul și nu notele obținute. Implicarea, perseverența, curiozitatea îl vor ajuta mai târziu în viață să obțină ceea ce își dorește. Este necesar ca el să înțeleagă că ceea ce știe contează mai mult decât rezultatele evaluării iar dragostea părinților nu este condiționată de acestea.

Mitul temei pentru acasă

Un astfel de discurs încurajator îi va oferi celui mic suportul emoțional de care are nevoie când se simte anxios. Adulții obișnuiesc să își țină astfel de discursuri motivaționale singuri înainte de momentele stresante din viață dar copiii au nevoie de un model înainte de a internaliza acest proces. În ceea ce privește cadrele didactice, consider că acestea ar trebui să le explice copiilor la ce folosesc testele, să sublinieze că acestea vorbesc despre cunoștințele lor și nu despre cum sunt ei ca persoane. Arătați-vă deschiși și încurajați copiii să vă pună întrebări cu privire la aspectele care le sunt neclare, indiferent că se referă la procesul de evaluare sau la materia de examen.

 „A face față cu brio” și așteptările nerealiste 

TDM: La copiii mai mari (după clasa a V-a), presiunea crește pentru că notele încep să conteze pentru examene, tezele sunt mai importante în nota finală. Cum ar trebui abordată problema în cazul lor pentru a face față cu brio și pentru a nu dezvolta temeri/frici/anexietăți care îi pot marca pe termen lung?

Diana Roxana Onuțu: Atât la copiii mai mari, cât și la adolescenții care se confruntă cu probleme similare, consider că poate fi extrem de folositor să explorăm anxietatea și să o validăm, să îi spunem încă o dată cât de normal este să se simtă temător într-o astfel de situație.

Ce îl motivează pe copil să învețe? Își dorește să între la un anumit liceu sau facultate? Visează la o carieră într-un domeniu anume? Ajutați copilul să vadă imaginea de ansamblu, perspectivă de viitor, asta îl va ajuta să dea un sens experienței și să nu se simtă descurajat de teama de eșec. Explorați împreună câteva alternative ale planurilor de viitor. Îl veți ajuta să își potolească teama de incontrolabil, de necunoscut și să se simtă pregătit pentru orice situație viitoare.

De asemenea, „a face față cu brio” poate fi diferit pentru părinți și pentru copii, cei dintâi având de multe ori așteptări nerealiste sau exagerate. Cu toate că lucrurile pot părea diferite, nu există o legătura semnificativă între note și succesul în cariera, aspect pe care este necesar ca părinții să îl înțeleagă. Asta înseamnă că, deși vă doriți ca fiii sau fiicele voastre să fie bine apreciați de profesori, este la fel de important să îi stimulați să învețe pentru a ști, nu pentru a lua note mari. Atât cei mici cât și părinții au mult mai mult de câștigat pe termen lung dacă se orientează spre descoperirea abilităților copilului și spre activități în care își poate dezvolta și valorifica aceste atuuri.

Dacă cel mic a avut o experiență despre care considerați că are potențial să devină traumatică, nu ezitați să vă adresați unui specialist. Discutați cu el și în situația în care observați că apar modificări în alimentație sau somn și bănuiți că sunt legate de stresul legat de examene.

Ajutați copiii să găsească strategii de învățare care li se potrivesc

TDM: O altă provocare pe care o au de înfruntat și părinții, și elevii începând cu primii ani de școală și mai acut după clasa a V-a este faptul că nu știu cum să învețe. Ce ar trebui să facă un părinte pentru a-și sprijini copilul în această privință, mai ales că unii copii rețin ușor și învață din zbor, în timp ce alții se chinuie și devin frustrați.

Diana Roxana Onuțu: Școala pune la dispoziție o mare de informații de toate tipurile, însă nu ne învață cum să învățăm. Până când va face asta, rolul părinților este definitoriu în această activitate

Poate fi extrem de frustrant atât pentru copil cât și pentru părinte faptul că unii copii par să prindă din clasă iar alții fac eforturi substanțiale acasă. În situația asta e cel mai natural lucru din lume să te simți poate demotivat sau chiar furios. Indiferent de cum te face să te simți, amintește-ți mereu că suntem unici în toate modurile posibile și cu toții suntem buni la ceva. Fiecare copil este diferit, pentru fiecare copil există o metodă mai ușoară de a învăța și nu există moduri corecte sau greșite atâta timp cât rezultatul este cel dorit.

Ajutați copiii încă din primii ani de școală să găsească strategii adaptate pentru modul lor specific de a reține sau de a face conexiuni între informații. Unii învață citind de mai multe ori, alții au nevoie de scheme colorate sau să se plimbe prin cameră în timp ce repetă. Nu vă feriți să fiți creativi, folosiți-vă de documentare, joculețe de tip ȚOMAPAN sau chiar aplicații pentru tabletă. Dacă asociem învățatul cu joaca, acesta nu va mai fi o tortură pentru cel mic, va căpăta un sens și îi va face plăcere. Pentru a le stimula învățatul logic și nu cel mecanic, dați-le multe exemple din viața de zi cu zi. Multe noțiuni învățate la școală tind să fie prea abstracte, exemplele pot clarifica multe aspecte și chiar le pot stimula curiozitatea. Încurajați-i să vă pună întrebări, atât vouă acasă cât și profesorilor la școală. În timp, copilului îi va intra în reflex să folosească singur aceste metode.

Dacă după eforturi repetate, cei mici nu reușesc să rețină anumite informații, amintiți-vă să le lăudați efortul. Nu înseamnă ca este mai puțin dotat sau că are o problemă. Poate fi doar obosit sau materia la care se chinuie să învețe nu este pe gustul lui. Este în regulă să nu îi placă toate materiile și să nu rețină tot ce i se spune la școală. Și adulții uită. Destul de mult.

Recomandări



 Vorbește cu mândrie despre copilul tău, indiferent de performanțele lui!

 TDM: Mulți părinti cer performanțe de la copiii lor la toate materiile, cu toate ca în mod evident preocupările lor sunt axate doar pe unele materii. Ce le transmiteți acestor părinți? Cum ar trebui să își domolească pornirile?

 Diana Roxana Onuțu: Cred că problema principală în acest gen de situații este legată de modul în care părintele simte că poate fi privit de cei din jur dacă are un copil cu performanțe sau, din contra, un copil care nu se descurca foarte bine la școală.

„Dacă copilul meu nu este evaluat ca fiind sclipitor de profesori, societatea o să mă judece că nu sunt un părinte bun”. „Dacă fiul/fiica mea face performanțe la matematică, înseamnă că eu sunt o persoană foarte inteligentă și că i-am oferit o educație aleasă”.

Așadar, ajungem în punctul în care părintele trebuie să își exploreze propriile frici. Ce se întâmplă dacă cel mic nu are performanțe? În fața cui te simți dator să te justifici dacă nu va lua premiul I anul acesta? Merită să pui atâta presiune pe umerii copilului tău doar pentru această imagine?

În același timp, ce face copilul tău cel mai bine? Te va ajuta și pe tine, la fel de mult cum îl va ajuta și pe el să descoperiți care sunt talentele pe care le are. Investiția în punctele de interes ale copilului tău garantează succesul de mai târziu într-o măsură mult mai mare decât o fac notele mari la toate obiectele. Așa cum spuneam mai sus, școala pune la dispoziție o mare de informații, din punctul meu de vedere, nu pentru că trebuie să o înghițim pe toată. Ci pentru a avea posibilitatea de a alege, de a (ne) descoperi și de a explora la ce suntem buni, ce ne place, ce ne-am dori să facem, cum ne-am dori să arate viața noastră când creștem.

Odată cu înaintarea în vârstă, preferințele copiilor pentru anumite materii devin mai clar conturate, pentru că și personalitatea lor începe să se cristalizeze. Este cât se poate de natural ca cel mic să ia note mai mari și să îi placă mai mult o materie și mai puțin altele. În acest context, este necesar să îi transmitem copilului că îl înțelegem, îi respectăm pasiunile și să îi explicam de ce toate acele materii sunt totuși în curriculumul școlar. De exemplu, dacă îi place fizica nu înseamnă că trebuie neapărat să aibă 10 la română, dar este important să vorbească corect. Această perspectivă pune la încercare și flexibilitatea părinților.

Atunci când înțelegi spre ce are înclinații copilul tău, la ce este bun, ce îi place și îl încurajezi să își urmeze pasiunea, relația ta cu el va fi mai puternică și mai autentică. Descoperă cu ce te mândrești în ceea ce îl privește pe cel mic. Poate nu are note bune la școală, dar are o voce minunată. Este important să înțelegi că performanțele lui nu sunt ale tale. Tu ești o persoană matură, cu propriile succese, cu propriile nevoi pe care este necesar să le descoperi și să știi că sunt ale tale, nu ale copilului tău. El are propriile nevoi, pasiuni și activități care îl fac fericit.

Dacă tu vorbești cu mândrie despre copilul tău, indiferent de performanțele lui, și cei din jurul tău îl vor privi cu aceeași ochi.

Strategii pentru organizat temele

 TDM:În contextul discuțiilor despre timpul alocat temelor pentru acasă, ce sfaturi generale aveți pentru părinți pentru a păstra un echilibru în aceasta privință?

Diana Roxana Onuțu: Atitudinea părinților în privința temelor pentru acasă depinde foarte mult de experiența lor personală cu temele. Reacțiile cu privire la problematica temelor pentru acasă sunt deseori efervescente tocmai pentru că sunt legate de amintiri, poate nu tocmai plăcute, de la vârste destul de mici.Pe de o parte, este important ca părinții să înțeleagă și să știe care este scopul temelor pentru acasă. De cele mai multe ori acestea vin în completarea lecției, stimulează copilul să exerseze pentru a reține mai ușor informații, ca ceea ce va fi predat ulterior să fie înțeles mai rapid. Altfel spus, repetiția este mama învățăturii, nu-i așa? Acest aspect nu este explicat întotdeauna nici elevilor, temele pentru acasă fiind considerate o corvoada inutilă.

Timpul alocat temei pentru acasă poate varia de la copil la copil și este important să înțelegem că această estimare poate fi dificil de făcut și pentru profesori. Ca părinte, cred că înainte de toate, ar fi de dorit să petreci timp cu cel mic, măcar în primii ani de școală atunci când își face temele sau de fiecare dată când acesta se plânge că îi ocupă prea mult timp. Din ce motiv temele pentru acasă îi iau atât de mult timp? Îi este dificil să înțeleagă, nu se poate concentra? Este distras de alți stimuli din mediu – telefon, TV? Este un volum prea mare de muncă la prea multe materii odată?

Cred că părinții își pot ajuta copii să își organizeze eficient timpul dedicat temelor pe care le au de făcut pentru acasă: de exemplu, să înceapă cu cele mai grele atunci când este mai odihnit, să întrebe când nu înțelege ceva ca să nu lase tema nefăcută din acest motiv, etc. În felul acesta le imprimi un ritm care îi va ajuta să se organizeze mult mai bine și mai târziu în viață.

Pe de altă parte, există cazuri, din păcate, în care profesorii fac abuzuri iar temele sunt folosite ca metodă de pedeapsă, sunt în număr prea mare, sunt repetitive sau sunt prea dificile. Consider că este important ca părinții să cunoască aceste cazuri și să ia măsuri după ce discută în prealabil cu alți părinți sau cu comitetele de părinți. Subiectul este cu siguranță unul delicat datorită diferențelor de opinii între părinți cu privire la același subiect sau între părinți și cadrele didactice, dar acolo unde există intenție, lucrurile pot fi rezolvate într-un mod civilizat.

Este necesar să dai dovada de multă răbdare și înțelegere. Poate uneori copilul tău are perioade mai aglomerate din cauza organizării defectuoase a programei școlare. Poate nu înțelege pentru că este obosit sau se întâmplă alte lucruri în familie care îl afectează. Oricare ar fi problema, el trebuie să știe că poate veni oricând la tine să discute despre dificultățile pe care le întâmpină, fie că nu știe să își facă tema, fie că se simte neîndreptățit.

Dincolo de calculul strict al orelor petrecute la teme, este la fel de important ce face copilul tău în timpul liber. Vă relaxați împreună? Petreceți timp în aer liber sau jucându-vă cu toții? Reușește să se deconecteze cu adevărat în timpul liber care îi rămâne peste zi?

diana-onutuDiana – Roxana Onuțu este psiholog clinician și psihoterapeut. În anul 2014 a absolvit masterul de Psihologie Clinică din cadrul Universității din București, iar din 2015 și-a continuat studiile în cadrul Asociației Române de Terapii Scurte Orientate pe Resurse și Soluții din București. De-a lungul anilor, a lucrat atât cu adulți, cât și cu copii.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentAi plecat din casă după divorț? Amenajează-i copilului propriul lui loc în noua locuință
Articolul următor10 idei de felicitări handmade pe care le poți face ușor cu cel mic
Vreme de 15 ani am scris despre sănătate, în special în presa scrisă, în reviste lunare de sănătate și am coordonat echipe de jurnaliști. Din 2014, am derulat proiecte în diverse ONG-uri, tot în domeniul sănătătii în special și am început să scriu Freelancer: pentru site-uri din Marea Britanie – www.mosaicscience.com sau thecancerblog.net sau românești – www.totuldespremame.ro, www.historia.ro. Din 2003, am devenit mamă: mai întâi de fată - Iulia, apoi din 2007, și mamă de băiat - Ștefan. Experiențele trăite profesional, în anii petrecuți în presă, și personal, cu cei doi copii total diferiți ca personalitate, le transform din când în când în texte, pe care le public pe www.totuldespremame.ro sau pe https://getaroman.wordpress.com