Sfaturi de educație alternativă

Cum ajutăm copiii să descopere beneficiile cunoștințelor pe care le acumulează?

Ca părinte, mă simt deseori depășită de viteza cu care copiii mei acumulează informații de tot soiul. Adeseori, m-am întrebat cum aș putea să-i îndrum să valorifice acest bagaj de cunoștințe în creștere, astfel încât să le fie de folos în dezvoltarea abilităților sociale, a inteligenței emoționale sau în dezvoltarea creativității lor.

Am un soi de teamă cu privire la școala prin care am trecut eu, axată exclusiv pe memorie, deprinderile fiecăruia fiind parcă acoperite și uniformizate de un sistem educațional prea inflexibil. Așa am ajuns să caut soluții practice pentru băieții mei, prin educația alternativă.

Alice Nedelcu, trainer de educație alternativă, ne ajută să înțelegem ce este acest tip de educație și cum putem să avem beneficii uriașe pentru dezvoltarea copiilor noștri urmând câteva recomandări simple, la îndemâna oricui.

 

Alice, de ce crezi că ne trebuie un alt tip de școală? Care sunt diferențele între educația alternativă și învățământul clasic?

Eu am realizat destul de târziu că am nevoie și de un alt tip de educație decât cea clasică și anume pe la 24 de ani când, discutând cu un amic american, m-am întrebat de ce el la 24 de ani avea deja o carieră și un CV impresionant, iar eu abia începusem să scriu primele rânduri ale CV-ului meu, deși amândoi absolviserăm cu note maxime o facultate. Atunci am înțeles ceea ce nu mi se explicase în 16 ani de școală: eu dețineam informații, dar nu știam ce să fac cu ele, el avea aceleași informații și știa și cum să le folosească. O diferență uriașă, nu-i așa? Este clar că avem nevoie de educație alternativă pentru că sistemul educațional clasic nu mai răspunde nevoilor copiilor de astăzi. Copilul învață mai repede făcând, descoperind și astfel își dezvoltă curiozitatea, încrederea în sine atunci când vede rezultatul muncii sale, în vreme ce la școală copilul asimilează informația și este evaluat pentru cât de bine a reușit să memoreze. Cu alte cuvinte, un copil cu o memorie excelentă va avea rezultate școlare bune, doar că, în viața de adult, pentru a-ți atinge obiectivele, ai nevoie, pe lângă memorie, de abilități precum cooperare, inteligență emoțională, încredere în forțele proprii. Vorbim despre abilități pe care, din păcate, școala românească nu le cultivă.

 

Ce este de fapt educația alternativă? 

Educația alternativă este un alt fel de stil de organizare a școlii. În literatura de specialitate, învățământul alternativ este definit ca activitatea care se desfașoară în instituții școlare cu abatere totală sau parțială de la caracteristicile unitare ale școlii de stat și care oferă o altă variantă de instruire și educare.

 

Ce presupune acest tip de educație?

Educația alternativă impune o altă abordare a procesului de învățare: copilul descoperă singur, trage el concluziile în urma a ceea ce face și astfel își formează deprinderile. De exemplu, dacă descoperă că obține rezultate mai bune lucrând în echipă, va tinde să coopereze și astfel își va forma deprinderea de a lucra cu alți colegi. Sistemul alternativ nu urmărește asimilarea crudă a cunoștințelor de către copil, ci stimularea acestuia să le descopere singur. Copilul și resursele sale sunt puse în centrul procesului de formare și fiecare copil este apreciat pentru ceea ce face, astfel că mesajul pe care îl primește este unul pozitiv: eu contez, sunt important și orice îmi propun voi reuși!

 

Ce schimbări produce la copil această educație alternativă?

Cele mai vizibile schimbări sunt cele care se reflectă în modul de a fi al copilului: acesta va fi mai responsabil, va avea încredere în el, va socializa mai ușor, va învăța că a fi și a face este la fel de important ca a ști. Cred că cel mai simplu putem întelege ce schimbări produce un alt tip de educație dacă privim prin comparație cu modelul educațional finlandez unde sistemul școlar se bazează pe dezvoltarea gândirii și a expresiei, nu pe acumularea masivă de informație și unde majoritatea temelor pentru acasă sunt sub formă de proiect, tocmai pentru a favoriza gândirea creativă și independența.

Intră în conversație